Despăgubiri din achiziții publice. Răspunderea civilă delictuală. Primul termen de judecată. Competența instanței de contencios administrativ (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 720/2017

VCC: art. 998-999; NCC: art. 1357, 1381 alin. (1), art. 1385, art. 1386; NCPC: art. 24, art. 123, art. 129-137, art. 130 alin. (2), art. 131, art. 133 pct. 2, art. 135, art. 136 alin. (1) și (2), art. 200 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 1 și 3; O.U.G. nr. 34/2006: art. 286 alin. (1); Legea nr. 304/2004: art. 2

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții și-au motivat pretențiile exclusiv pe dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, aceștia invocând art. 1357 și următoarele C. civ., arătând că nu s-au constituit parte civilă în procesul penal întrucât la acel moment au considerat că banii respectivi au fost investiți în bunuri imobile ce făceau parte din patrimoniul comunei.

Tribunalul a soluționat cererea, constatând întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, cu aplicarea dispozițiilor art. 998-999 din VCC, în vigoare la data săvârșirii faptei.

Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006: „Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”.

Art. 287 prevede că: „(1) Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire se solicită în justiție prin acțiune separată. (2) Despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al autorității contractante sau ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, se pot acorda numai după anularea în prealabil, potrivit legii, a actului respectiv ori, după caz, după revocarea actului sau luarea oricăror alte măsuri de remediere de către autoritatea contractantă. (3) În cazul în care se solicită plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de participare la procedura de atribuire, persoana vătămată trebuie să facă doar dovada încălcării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a faptului că ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării respective”.

Dispozițiile legale citate reprezintă norme cu caracter special ce reglementează competența instanței de contencios administrativ exclusiv în cazurile menționate. Prejudiciile vizate sunt cele indicate, ce reprezintă consecința directă a constatării nelegalității actelor emise în procedura achizițiilor publice sau a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire.

În cauza de față, situația de fapt nu se circumscrie ipotezelor reglementate de dispozițiile speciale citate, întrucât instanța este învestită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni, în acest context, se constată că soluționarea acesteia revine în competența instanțelor civile.

Prin urmare, s-a apreciat că instanța de fond este datoare să verifice dacă este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece pricina în conformitate cu art. 131 din C. proc. civ., necompetența neputând fi invocată pentru prima dată în calea de atac.

Nu aceeași este însă situația în cazul necompetenței funcționale, având în vedere că dispozițiile ce reglementează competența funcțională sunt norme de organizare judiciară, întrucât vizează și determină compunerea completului de judecată – care, potrivit legii, poate fi compus dintr-un număr diferit de judecători în funcție de natura litigiului – și prin urmare au caracter imperativ.

Această interpretare reiese din reglementarea, ea motiv de recurs, a „greșitei alcătuiri a instanței” (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), distinct de cel care vizează „încălcarea necompetenței de ordine publică a altei instanțe” (art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) și fără impunerea condiției de a fi fost invocată, în fața instanței de fond.

Prin urmare, întrucât instanța învestită cu soluționarea căii de atac este datoare să verifice dacă este competentă din punct de vedere funcțional, observând că sentința recurată a fost pronunțată într-un litigiu civil, s-a apreciat că se impune trimiterea cauzei către una dintre secțiile civile ale Curții de Apel București în vederea soluționării.

Investită prin declinare, secția a III-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apei București, prin încheierea din 22 februarie 2017, conform art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., a scos cauza de pe rol, ca urmare a excepției necompetenței materiale funcționale, în vederea restituirii spre soluționare, secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, conform art. 200 alin. (2) teza finală C. proc. civ. raportat la art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a dispus înaintarea, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerente s-au reținut următoarele:

Litigiul de fond, având ca obiect despăgubiri din achiziții publice fără acordul B. și ca urmare a abuzului în serviciu de drept penal, declanșat, după intrarea în vigoare a NCPC, este supus în totalitate regulilor NCPC (art. 24 C. proc. civ.).

În esență, s-a reținut faptul că, în speța de față, instanța de contencios administrativ și fiscal de la secția a VIII-a, a Curții, de Apel București, în favoarea căreia operase prorogarea de competență materială funcțională, a invocat nelegal, cu încălcarea termenului legal imperativ, excepția necompetenței funcționale, în ciuda faptului că devenise competentă prin prorogarea de competență din art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., litigiul nemaiputând fi legal declinat unei instanțe civile de drept comun în stadiul în care se află.

Astfel, prima instanță a judecat litigiul, conform tuturor încheierilor de ședință de la tribunal și sentinței obiect al căii de atac de față, pronunțate de tribunal, în complet specializat în litigii de contencios administrativ și fiscal, în privința căruia nici instanța de control judiciar de la secția a VIII-a, a curții de apel nu a avut de invocat, la primul său termen de judecată la care părțile au fost legal citate, 26 septembrie 2016, vreo excepție de necompetență funcțională în prezenta cale de atac și în condițiile în care deja instanța de control judiciar de la secția a VIII-a a curții de apel, de contencios administrativ și fiscal, soluționase calea de atac declarată în același Dosar nr. x/93/2014, de intervenientul E. împotriva uneia din încheierile tribunalului ce priveau pe reclamanții A. Domnești prin primar, B. Domnești prin primar și C. Domnești prin primar și pe pârâtul D., prin Decizia civilă nr. 14 din 25 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Deoarece a operat legal (cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) prorogarea de competență în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la secția a Vlll-a, a Curții de Apel București, instanța de civil a apreciat că nu mai este legal competentă să judece asupra căii de atac, urmând a declina competența de soluționare în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal devenită legal și astfel exclusiv competentă prin prorogarea legală de competență ce a fost stabilită de legiuitor, care (la art. 200 alin. (2) C. proc. civ. introdus inițial de Legea nr. 138/2014, ca alin. (1), devenit alin. (2) după republicarea C. proc. civ.) a stabilit imperativ asupra trimiterii dosarului la secția competentă, prin încheiere dată fără citarea părților.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

N.C.P.C. reglementează, față de vechea reglementare, pentru prima dată, prin art. 136, procedura de soluționare a conflictelor de competență dintre două secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Astfel, art. 136 C. proc. civ. oferă soluție pentru situația în care două secții ale aceleiași instanțe judecătorești se declară deopotrivă necompetente să soluționeze o cauză. în acest sens art. 136 alin. (1) prevede că: „Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetența și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești”, iar potrivit alin. (2) ai aceluiași articol: „Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul”.

Ca regulă, normele de competență C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă excepția, de strictă interpretare și aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 C. proc. civ., privind competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale și incidentale, respectiv în art. 129-137 C. proc. civ., privind excepția de necompetența și conflictul de competență (în cazul secțiilor specializate din cadrul aceleiași instanțe).

Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1357, 1381 alin. (1), art. 1385, art. 1386 C. civ., solicitând obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului com. Domnești în perioada în care acesta a deținut funcția de primar, respectiv pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal.

Litigiul a fost soluționat în primă instanță de secția civilă, a Tribunalului Ilfov.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs pârâtul, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, competența de soluționare a cauzei fiind declinată ulterior secției civile, a aceleiași instanțe.

Cele două secții ale aceleiași instanțe, prin conflictul de competență generat, deduc judecății problema dacă, potrivit legii, obiectul acțiunii și temeiul de drept invocat, respectiv acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile C. civ., atrag sau nu o competență specializată a instanței de judecată.

Prin recursul pârâtului, înregistrat la data de 23 mai 2016, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București a fost prima învestită cu soluționarea căii de atac. în cauză, s-a procedat la acordarea primului termen de judecată – 26 septembrie  2016 (fila 53 – Dosar nr. x/93/2014 al secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București), fără ca instanța să își verifice competența, ulterior fiind acordat un al doilea termen de judecată, ia care s-a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale.

Competența specializată funcțională, în raport de natura litigiului, este reglementată de norme de ordine publică, astfel că aceasta trebuia analizată la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate.

Art. 130 al in .(2) C. proc. civ. prevede că: „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință cu caracter interlocutoriu temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Textele invocate sunt complementare și trebuie interpretate în sensul că verificarea competenței de către instanță nu împiedică partea în drept ca, la același termen, să invoce excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă, astfel încât chestiunea competenței să fie analizată și soluționată definitiv, indiferent că inițiativa aparține instanței sau părții interesate.

Se constată că secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București nu și-a analizat competența la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, astfel că aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluționare, invocarea excepției necompetenței funcționale la al doilea termen de judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

Prin urmare, se reține faptul că, în cauză, la primul termen de judecată, în fața instanței de recurs, completul de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București a apreciat că este competent să judece cauza, iar părțile nu au invocat necompetența funcțională a completului în raport de natura juridică a litigiului dedus judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.