Declanşarea procedurii de ocupare a funcţiilor de preşedinte al Secţiei I civile şi de preşedinte al Secţiei penale din cadrul ÎCCJ

5 nov. 2018
Vizualizari: 737

Potrivit unui anunț din data de 5 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității detalii în ceea ce privește declanșarea procedurii de ocupare a funcțiilor de președinte al Secției I civile și de președinte al Secției penale din cadrul ÎCCJ.

Astfel, procedura privind ocuparea funcțiilor de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată de dispozițiile art. 53 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018.

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 53 alin. (1) și (4) din lege, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani își pot depune candidaturile pentru funcțiile de președinte al Secției I civile și de președinte al Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, conform calendarului publicat.

Candidații vor susține în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii un interviu, care constă în:

a) susținerea planului managerial sub următoarele aspecte:

• prezentarea sintetică a instanței sau a secției pentru a cărei conducere candidează;

• identificarea unor eventuale disfuncții și vulnerabilități, precum și a soluțiilor propuse pentru prevenirea și înlăturarea acestora;

• propuneri pentru îmbunătățirea activității manageriale a instanței sau a secției pentru a cărei conducere candideazăș

• compatibilitatea planului managerial întocmit de candidat cu cel al președintelui instanței, dacă este cazul;

b) verificarea aptitudinilor manageriale și de comunicare, vizând în esență capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaționare și comunicare;

c) verificarea cunoștințelor specifice funcției pentru care s-a depus candidatura.

Pentru mai multe detalii, redăm în continuare calendarul estimativ al procedurii de ocupare a funcțiilor de președinte al Secției I civile și de președinte al Secției penale, astfel cum a fost publicat de către ÎCCJ:

(Pentru a vedea documentul, vă rugăm dați refresh)

[gview file=”https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2018/11/calendarul-estimativ-concurs-presedinte-SC-I-si-SP-oct-2018.pdf” height=”800px”]

Sursa informației

Declanșarea procedurii de ocupare a funcțiilor de președinte al Secției I civile și de președinte al Secției penale din cadrul ÎCCJ was last modified: noiembrie 5th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: