Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2019 (M. Of. nr. 860/24.10.2019): Art. 268 alin. (1) lit. c) din CM, art. 211 lit. c) din L. dialogului social nr. 62/2011 și art. 2526 („Dreptul la acţiunea în executarea prestaţiilor succesive”) din NCC

În M. Of. nr. 860 din 24 octombrie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 19/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, respectiv a art. 2.526 din Codul civil.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

Art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii

„(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

(…)

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;”.

Art. 8 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă

„Art. 8

Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.

(…)

Art. 12

În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011

„Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează:

(…)

c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Art. 2.526 din Codul civil

„Art. 2.526 – Dreptul la acțiunea în executarea prestațiilor succesive

Când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența practicii neunitare, sens în care au fost identificate două orientări jurisprudențiale divergente, astfel:

– într-o primă orientare s-a reținut că actul de control nu are nicio relevanță în privința momentului în care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă a acțiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale;

– în cea de-a doua orientare s-a apreciat că actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control marchează începutul acestui termen.

În opinia Procurorului general al PÎCCJ, comunicată prin Adresa nr. 422/C/635/III-5/2019 din 25 aprilie 2019, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, raportat la art. 8 și art. 12 din Decretul nr. 168/1957, pentru prejudiciile produse anterior datei de 13 mai 2011 și plățile nedatorate efectuate anterior acestei date, actul de control întocmit de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unor sume necuvenite, nu marchează (invariabil) începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

La nivelul Curții Constituționale, a fost identificată Decizia nr. 846 din 14 decembrie 2017, potrivit căreia

„reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe cale silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, (…) în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție.

Astfel, dispozițiile de lege criticate instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce constituie o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv”.

Potrivit rapoartelor întocmite în cauză, judecătorii-raportori au avut puncte de vedere divergente în ceea ce privește soluția, astfel:

– printr-unul dintre rapoarte, s-a propus admiterea recursului în interesul legii, propunerea fundamentându-se pe direcția trasată de prima orientare jurisprudențială identificată la nivel național, respective aceea potrivit căreia actul de control nu are nicio relevanță în privința momentului în care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă a acțiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale;

– pe de altă parte, soluția propusă prin celălalt raport întocmit în cauză (ce corespunde primei orientări jurisprudențiale) a fost de admitere a recursului în interesul legii și pronunțare a unei decizii în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a respectovelor dispoziții, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.