Curtea de Apel Galați organizează o expoziție de Crăciun în premieră și un concert de colinde alături de Baroul Galați

6 dec. 2021
Vizualizari: 509

Curtea de Apel Galați vă aduce la cunoștință că, în data de 3 decembrie 2021, a inaugurat, în Palatul Justiției Galați, expoziția de Crăciun cu creații artistice realizate de avocați, magistrați, grefieri, sumele obținute din vânzarea acestora fiind, în principal, donate pentru cauze umanitare.

Președintele Curții de Apel Galați, judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, a arătat că își dorește ca expoziția să devină un obicei în luna decembrie a fiecărui an, un ritual al prieteniei, al excelenței și al dăruirii pe meleagurile dunărene.

Sala principală a fost decorată festiv, bradul de Crăciun a fost împodobit, iar, vineri, 17 decembrie, împreună cu copiii colegilor din Baroul Galați și din instanțe, angajații instanțelor se vor bucura de cadourile lui Moș Crăciun și de un concert de colinde al corului Teatrului Muzical „Nae Leonard” Galați.

Președintele Curții de Apel Galați a mai arătat că, cel mai important, colegii vor fi unii lângă ceilalți, întărind comunitatea juriștilor gălățeni, acesta fiind, de fapt, și scopul, să fie toți uniți de valori, idealuri comune și să nu fie singuri.

De asemenea, colegii avocați strâng cărți, vechi și noi, pentru a fi donate bibliotecii din com. Scânteiești, jud. Galați.

Evenimentul, care va dura toată luna decembrie, este organizat de Asociația Avocaților din Baroul Galați, Baroul Galați și Curtea de Apel Galați.

Fotografiile cu sala principală și cu expoziția amenajată se găsesc aici.

(Copyright foto: freepik)
Curtea de Apel Galați organizează o expoziție de Crăciun în premieră și un concert de colinde alături de Baroul Galați was last modified: decembrie 6th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: