Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 5/2019

STUDII-DISCUȚII-COMENTARII

MONNA-LISA BELU MAGDO: Proprietatea periodică

Rezumat: Reglementarea Codului civil privind proprietatea periodică, a fost precedată de Legea nr. 282/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 14/2011, care au transpus Directivele Europene ce vizau protecția consumatorilor în privința utilizării sau folosinței pe durată limitată a bunurilor mobile și imobile.

Ca modalitate juridică a dreptului de proprietate, caracterele proprietății periodice, deși calificată de art. 646 alin. (1) C. civ., care face trimitere la art. 687 C. civ., ca fiind o formă a coproprietății forțate, se delimitează de aceasta. Studiul de față conturează aceste elemente de deosebire, specificitatea proprietății periodice ca drept real, drepturile și obligațiile coproprietarilor în exercitarea prerogativelor decurgând din această calitate

Proprietatea periodică reprezintă un caz particular de coproprietate forțată, cu caracter  temporar, deoarece mai multe persoane exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței, specific dreptului de proprietate, asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale ca durată.  Această formă de proprietate, implică  o suprapunere a dreptului real aparținând fiecărui coproprietar asupra întregului bun, dar a cărui folosință este limitată în cursul unui an, la durata afectată prin titlul de proprietate.

Aspectele critice, vizând raporturile dintre coproprietari, se cantonează la prevederile art. 691 alin. (2) C.civ., privind sancțiunea excluderii coproprietarului care, prin conduita sa, cauzează altui coproprietar, o gravă tulburare în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate periodică.

DAN-VALENTIN IRIMIE, ADINA-MIHAELA IONESCU: Considerații teoretice și practice referitoare la aplicarea art. 1828 din Codul civil privind dreptul chiriașului la reînchiriere

Rezumat: Obiectivul prezentului studiu este acela de a nuanța probleme practice care se pot ivi în aplicarea prevederile Codului civil din materia dreptului de preferință la locațiune. În lipsa unor norme legale exhaustive (art. 1828 Cod civil făcând trimitere la prevederile din materia dreptului de preempțiune care trebuie aplicate în mod corespunzător), considerăm că este inevitabil ca în ipoteza ivirii unui litigiu să nu se nască interpretări divergente ce au ca sursă regulile neclare ce guvernează această materie.

Ne-am concentrat, în primul rând, pe identificarea compatibilității prevederilor din materia dreptului de preempțiune cu cea a dreptului de preferință, esențială fiind interpretarea corectă a sintagmei „în mod corespunzător”. Ulterior, am punctat titularii acestui drept și condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca acesta să poată fi exercitat. Mai concret, ne-am aplecat asupra analizei unei condiții ale cărei limite nu sunt trasate clar de către lege: ce înseamnă obligativitatea executării obligațiilor de către chiriaș în baza închirierii anterioare, și, dacă noțiunea de neexecutare include și întârzierea în executarea obligațiilor.

În plus, am analizat natura și momentul de la care curge termenul de exercitare a dreptului, considerând că probleme deosebite ridică notificarea pe care locatorul este obligat să o trimită locatarului în vederea exercitării dreptului de preferință, căci momentul comunicării acesteia este și cel de la care termenul de exercitare a dreptului începe să curgă. Am identificat două hotărâri judecătorești ce exprimă două viziuni fundamental diferite referitoare la care trebuie să fie conținutul notificării, analizând argumentele ambelor instanțe și expunându-ne propriul punct de vedere.

Nu în ultimul rând, prin prisma diferențelor dintre contractul de vânzare și cel de locațiune, demersul nostru a continuat cu a puncta modalitatea de exercitare a dreptului de preferință, respectiv a cuantumului chiriei care trebuie consemnat și a momentului la care consemnarea trebuie realizată – care, din punctul nostru de vedere, diferă de cele din materia preempțiunii. Am conchis cu momentul încheierii noului contract de locațiune, împreună cu efectele pe care acesta le produce.

Sperăm că prezentul studiu se va dovedi util în special practicienilor, căci am încercat să răspundem la întrebări și să oferim explicații acolo unde legislația și doctrina nu au făcut-o până la acest moment, deși întrebările s-au ivit deja în practică, necesitând în mod imperios un răspuns.

SILVIU-DORIN ȘCHIOPU: Perspective ale dreptului de a fi uitat

Rezumat: Information technology changed the way we relate to information as any data posted on the Internet can remain accessible indefinitely. On the one hand this ease of access undoubtedly was beneficial for the freedom of expression and information, but on the other hand the fundamental right to privacy of natural persons seems under threat in the absence of an adequate legal mechanism that would ensure that their past will not haunt them ad vitam aeternam. Last year, the French Council of State has requested the European Court of Justice (ECJ) for a preliminary ruling on the territorial scope of the right to be digitally forgotten. Although, since the Google Spain case, EU citizens enjoy an online right to be forgotten, its territorial application is yet to be determined. As such, this paper discusses the Opinion of the Advocate General in the Google Case (C-507/17), opinion which could offer a glimpse into the future ruling of the ECJ on this matter. In our analysis, we will also show the reasons why the ECJ’s decision is only a step in defining the right to digital oblivion, not at all an end point.

RADU-ȘTEFAN PĂTRU: Schimbări conceptuale în materia stabilirii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată

Rezumat: Prezentul studiu are ca obiect analiza noilor prevederi legale în materia salariului minim brut pe țară garantat în plată. Recent, printr-o serie de acte normative, legiuitorul a renunțat la vechea abordare privind reglementarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, stabilind salarii minime diferențiate pentru anumite categorii de salariați. Astfel, salariații cu studii superioare și cei cu un minim de vechime în muncă vor avea un nivel superior de salarizare raportat la salariul minim brut garantat în plată. Mai mult, legiuitorul a stabilit un prag superior și pentru salariul minim din domeniul construcțiilor, de care beneficiază salariații din acest sector de activitate. Această schimbare de optică impune o analiză cu privire la legalitatea și oportunitatea acesteia. Pentru conturarea concluziilor, vor fi analizate, sursele interne, prevederile Convenției O.I.M. nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce privește țările în curs de dezvoltare și dispozițiile similare în materia salariului minim pe economie din diferite state.

MARIA FODOR: Condițiile de validitate a înscrisurilor sub semnătură privată

Rezumat: Înscrisurile sub semnătură privată reprezintă o categorie importantă de înscrisuri preconstituite, caracterizate prin lipsa formalismului și libertatea părților de a-le elabora.

Forma înscrisului sub semnătură privată este impusă, uneori, de lege pentru valabilitatea operațiunii juridice, iar alteori este stabilită ad probationem. În cazurile în care forma scrisă este impusă ad validitatem, actul juridic nu-și va produce efectele avute în vedere de părți la încheierea lui, decât dacă a fost constatat în scris. În schimb, nerespectarea formei ad probationem atrage, de regulă, imposibilitatea dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă.

Forma scrisă poate fi un înscris autentic sau un înscris sub semnătură privată. De asemenea, înscrisul în formă electronică îndeplinește condiția de formă ad validitatem sau, după caz, ad probationem, dacă a fost generat conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

În principiu, singura cerință pentru valabilitatea unui înscris sub semnătură privată este semnătura părților sau, în unele cazuri, chiar și numai semnătura uneia dintre ele. Semnătura exprimă voința părților sau, după caz, a părții de a-și însuși conținutul înscrisului pe care l-au/l-a semnat.

În cazurile prevăzute în mod expres, legiuitorul impune și îndeplinirea unor condiții speciale pentru validitatea înscrisului sub semnătură privată. Astfel, în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată convenții sinalagmatice este necesară „pluralitatea de exemplare”, iar în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligații unilaterale (ce au ca obiect plata unei sume de bani sau o cantitate de bunuri fungibile) este cerută formalitatea sau mențiunea „bun și aprobat pentru …”.

Conținutul înscrisului sub semnătură privată poate fi redat pe orice suport material (hârtie, pânză, lemn, metal, sticlă, CD, stick etc.), sub orice formă (manuscrisă, dactilografiată, imprimată, litografiată, electronică), în limba română sau în orice altă limbă ori într-un limbaj convențional al părților. În schimb, semnătura trebuie scrisă de mâna părții sau a părților, neputând fi dactilografiată, litografiată sau imprimată, nici înlocuită de o parafă sau prin punere de deget. Prin excepție de la această regulă, legiuitorul recunoaște valabilitate semnăturii electronice reproduse în condițiile Legii nr. 455/2001.

EMILIAN-FLORIA POPESCU: Controverse vizând timbrarea cererilor de chemare în judecată

Rezumat: Legislația în materia taxelor de timbru, deși ar trebui să fie lipsită de probleme de interpretare, nu constituie excepție de la realitatea  că interpretarea este cea care generează probleme în aplicarea normelor legale.

Controversele aferente relevă că, inclusiv actuala reglementare, este departe de dezideratul de a se menține un just echilibru între interesul public de a se încasa aceste resurse bugetare în cuantumul gândit de legiuitor și interesul justițiabilului de a nu fi interpretată legislația în materie în defavoarea sa.

Există dificultăți vizând determinarea în practică a acțiunilor pe care legiuitorul le reglementează generic prin formularea „acțiunile și cererile evaluabile în bani”, sintagmă folosită în art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Aceeași situație o întâlnim și în cazul cererilor determinate prin sintagma „cereri neevaluabile în bani”, sintagmă folosită în art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cu care legiuitorul intenționează să acopere toate categoriile de cereri care nu sunt reglementate în textele anterioare.

Alte dificultăți, relevate inclusiv de considerentele unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, vizează interpretarea sinagmei „finalitate diferită”, folosită în art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, pentru situația acțiunilor cu mai multe capete de cerere.

Cum aceste trei sintagme evocă veritabile principii care fundamentează maniera de reglementare folosită de legiuitor în materie, prin controversele inventariate, studiul argumentează fie necesitatea demersului minim de definire a termenilor pe care îi conțin de către autorul actului normativ, fie pe cea a rescrierii acestuia în temeiul  unui inventar al obiectelor cererilor întâlnite în practica judiciară. Acest inventar este facil de obținut de legiuitor de la instanțele judecătorești, cu precizarea că se impune actualizarea lui, după preluarea în actul normativ de domeniu, fie prin reglementările care generează noi categorii de cereri adresate justiției, fie prin modificarea în consecință a actului normativ având ca obiect exclusiv taxele judiciare de timbru.

Această manieră de reglementare o folosește dealtfel legiuitorul în legislația prin care stabilește obligații fiscale, respectiv taxe și impozite.

Este ușor de imaginat implicațiile unor norme susceptibile de interpretare în această ultimă materie, care, în fond, are aceeași natură cu cea în discuție.

FLORIN LUDUȘAN: Tabelul preliminar de creanțe și contestația la tabelul preliminar. Studiu de doctrină și jurisprudență

Rezumat: Legea prevede că toate creanțele declarate vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii și prin hotărâri arbitrale executorii, precum și a creanțelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

În situația în care hotărârile judecătorești sau cele arbitrale sunt anulate, casate sau modificate în căile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creanțe în mod corespunzător. În cazul în care instanța de judecată, anulând sau casând hotărârea, nu dezleagă și fondul dedus judecății, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creanțe, notificând creditorii în cazul neînscrierii totale sau parțiale a creanței, împotriva măsurii practicianului creditorii având în BPI a extrasului raportului administratorului judiciar sau lichidatorul judiciar în care este descrisă respectiva măsură.

Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor care o însoțesc și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe. Pentru aceasta, practicianul în insolvență are dreptul de a solicita explicații de la debitor, va putea să poarte discuții cu fiecare debitor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informații și documente suplimentare.

Reglementarea cuprinsă în alin. (2) al art. 106 din Codul insolvenței are caracter de noutate absolută, pentru că până la apariția Legii nr. 85/2014 administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu aveau dreptul să constate intervenirea prescripției extinctive a creanței. Aceasta în condițiile în care, în concepția noului Cod civil, prescripția nu poate fi invocată decât de cel în folosul căruia curge.

Așadar, dacă practicianul în insolvență va aprecia că pentru suma declarată de un creditor în cadrul procedurii a intervenit prescripția extinctivă, va notifica în acest sens creditorul, fără a mai face verificări de fond ale creanței pretinse, legiuitorul considerând că în acest caz, deși este organ care aplică procedura, el acționează în calitate de reprezentant al debitorului insolvent, evident, cu posibilitatea creditorului interesat de a contesta măsura la judecătorul-sindic.

Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi și va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii.

În tabel vor fi menționate atât suma  solicitată de către creditor, cât și suma acceptată și rangul de prioritate, iar în situația creditorului aflat în procedura insolvenței se va arăta și administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat. În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor înregistra și creanțele născute după deschiderea procedurii și până la momentul intrării în faliment. La creanțele care beneficiază de o cauză de preferință se vor arăta titlul din care izvorăște dreptul de preferință, rangul acesteia și, dacă este cazul, motivele pentru care creanțele au fost trecute parțial în tabel sau au fost înlăturate.

Creanțele beneficiare al unei cauze de preferință se înscriu în tabelul preliminar cu întreaga valoare, indicându-se, totodată, titlul din care izvorăște dreptul de preferință, rangul acestora și, dacă este cazul, motivele pentru care creanțele au fost trecute doar parțial în tabel sau au fost înlăturate, iar în tabelul definitiv, până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator autorizat. Oricum, art. 122 alin.(1) din Legea-cadru condiționează întocmirea tabelului definitiv de creanțe de predare de către evaluator a raportului de evaluare a garanțiilor.

În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferință se va face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv consolidat, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografică, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezultă creanța, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică și în cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului în procedura de insolvență.

ALINA MARIA HORHOGEA, MIRELA CARMEN DOBRILĂ: Ipoteze practice în legătură cu imposibilitatea accesării dosarului medical al pacientului decedat

Rezumat: Informațiile privind starea de sănătate a pacientului, diagnosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia. Există o obligație a medicului de a păstra secretul profesional, care este este opozabilă față de membrii familiei pacientului și care se menține și după ce persoana respectivă a încetat să-i fie pacient sau a decedat. În prezentul studiu  se pun în discuție aspecte privind imposibilitatea dovedirii unui eventual caz de malpraxis, în lipsa accesului familiei pacientului la actele medicale, la observațiile medicale, la fișele  și la tratamentul medical aplicat pacientului care a decedat între timp.

Avem în vedere aceea că art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului dispune că toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, iar art. 22 din același act normativ prevede că informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Tot astfel, art. 18 din Codul deontologiei profesionale statuează că obligația medicului de a păstra secretul profesional este opozabilă inclusiv față de membrii familiei persoanei respective și asemenea oblicație de a păstra secretul profesional persistă și după ce persoana respectivă a încetat să-i fie pacient sau aceasta a decedat.

Pornind de la aceste dispoziții, se pune problema imposibilității dovedirii unui eventual caz de malpraxis, în lipsa accesului familiei pacientului la actele medicale, la fișele de observații și la tratamentul aplicat post-operator pacientului care a decedat între timp.

ALEXANDRU FLOREA: Trafic de persoane și proxenetism. Exploatarea persoanei. Aspecte controversate. Problema concursului de infracțiuni

Rezumat: Studiul de față reprezintă o analiză a aspectelor teoretice și de practică judiciară recentă ocazionate de infracțiunile de trafic de persoane și de proxenetism. Autorul său a citat opinii relevante din doctrina de specialitate, reușind să creeze o imagine completă asupra celor două tipuri de infracțiuni, iar aceste elemente au fost dublate de invocarea unor aspecte reieșite din practica judiciară din domeniu. Unele dintre statuările invocate în studiul de față sunt criticate în mod argumentat. Din modul de concepere a temei rezultă intenția autorului său de a scoate în evidență și acele aspecte care imprimă un conținut de comparație infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, pe de o parte, respectiv proxenetism, pe de altă parte. În cursul analizei, au fost punctate în mod tangențial și aspecte ce țin de alte forme de exploatare a persoanei, așa cum aceasta este definită în cuprinsul Codului penal. Totodată, articolul cuprinde și unele propuneri de lege ferenda foarte pertinente, determinate de buna cunoaștere a domeniului analizat.

BOGDAN MICU: Nemotivarea corespunzătoare a hotărârii penale în calea de atac a apelului. Propunere de lege ferenda

Rezumat: Studiul se referă la modalitatea în care legislația procesual penală națională acordă garanții cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil, cu privire specială asupra obligației instanțelor de judecată de a motiva corespunzător soluțiile pe care le pronunță în soluționarea fondului sau chiar a căii ordinare a apelului. Din cercetarea efectuată autorul concluzionează că standardele europene nu își găsesc consacrare expresă în legislația națională actuală și identifică situații din jurisprudența recentă în care instanțele au făcut aplicarea directă a prevederilor convenționale europene, desființând sentințele analizate și trimițând cauza pentru rejudecare de către aceeași instanță chiar fără ca art. 421 alin. (2) lit. b) C.pr. pen, să prevadă un astfel de caz. Autorul propune ca de lege ferenda să fie completat chiar textul invocat anterior prin includerea unui caz care să se refere la motivarea necorespunzătoare a sentinței instanței de fond și continuă raționamentul propunând extinderea în același sens și a cazurilor în care se poate formula recurs în casație împotriva deciziilor instanțelor de apel. Concluzia la care ajunge are în vedere chiar faptul că cele două modificări legislative ar fi de natură să ofere garanții adecvate dreptului la un proces echitabil în materie penală, fără să fie necesară apelarea la prevederi convenționale care să primească aplicabilitate directă, soluție adeseori evitată de către instanțe în acest domeniu.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ

Comentariu critic asupra Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale a României referitoare la conflictul juridic de natură constituțională dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu comentariu de Carmen Lazăr

Fără rezumat

Reflecții pe marginea art. 159 alin. (5) și (6) din Codul de procedură fiscală (transferul dreptului de proprietate asupra unui autoturism de ocazie între rezidenți ai unor state membre ale Uniunii Europene), cu comentariu de Ioan Lazăr, Bogdan Florea

Fără rezumat