Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 12/2023

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

MONNA-LISA BELU MAGDO: Elementele și funcțiile patrimoniului

Rezumat: În cadrul studiului, autoarea  pune accent pe distincția dintre elementele patrimoniului și patrimoniul ca universalitate, care nu poate fi redus la suma elementelor componente. Drepturile și obligațiile, ca elemente ale patrimoniului, sunt privite ca valori pecuniare, iar raportul de proporționalitate dintre acestea marchează existența și gradul de solvabilitate a patrimoniului. Ca universalitate juridică, patrimoniul reprezintă o unitate distinctă de elementele componente care își pierd identitatea și existența. Patrimoniul este autonom de elementele componente, de modificările intervenite în sfera acestora, fără a fi alterat în existența sa. Evident că, această relație dintre unitar și modificarea elementelor componente ca valori patrimoniale, nu poate face abstracție de fungibilitate, ca mecanism al subrogației reale generale universale, cu titlu universal și cu titlu particular, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege în privința acestora din urmă.

Ca universalitate juridică, patrimoniul a fost analizat și din perspectiva caracterului său permanent, inseparabil persoanei fizice și condiției de existență a persoanei juridice, din perspectiva caracterului său continuu, unic, unitar, fără ca acest ultim caracter să excludă divizibilitatea sa în mase patrimoniale cu regimuri juridice specifice. Cât privește puterea exercitată asupra patrimoniului, aceasta este distinctă de puterea exercitată asupra drepturilor patrimoniale privite ut singuli, susceptibile de apropriere. Ca universalitate juridică, patrimoniul nu este un bun, astfel că puterea exercitată asupra acestuia nu se confundă cu un drept subiectiv patrimonial, chiar dacă patrimoniul exprimă apartenențe față de o anumită persoană. Și în cazul dreptului subiectiv, cât și în cazul patrimoniului operează puterea, numai că obiectul asupra căruia se exercită puterea, marchează deosebirea. Un aspect cu multiple implicații practice analizat, a fost transferul intrapatrimonial, care vizează trecerea bunurilor dintr-o masă patrimonială în altă masă patrimonială și care nu poate fi calificat ca înstrăinare, deoarece intervine în cadrul aceluiași patrimoniu.

În partea finală a studiului, autoarea delimitează patrimoniul societății de acela al asociaților, precizând că elementele aportate care alcătuiesc capitalul social și cele ulterior dobândite, reprezintă elemente active ale patrimoniului societății în privința cărora creditorii au un drept de gaj general. Corespunzător aporturilor, asociații nu au un drept de coproprietate asupra bunurilor alcătuitoare ale capitalului social, ci în patrimoniul acestora se regăsesc părțile de interes, ca drepturi de creanță.

CĂTĂLIN IONUȚ TIRITEU: Verificarea și regularizarea plângerii contravenționale. Studiu de practică judiciară

Rezumat: Autorul prezentului studiu își propune să analizeze parcursul unei plângeri contravenționale din momentul de debut al procesului contravențional, respectiv înregistrarea plângerii la instanță, și până la fixarea primului termen de judecată, prezentând probleme controversate din practica judiciară și oferind puncte de vedere argumentate în dezlegarea acestora.

O primă astfel de problemă de drept privește situația în care printr-un singur act de procedură, intitulat plângere contravențională, se contestă mai multe procese-verbale de constatare a contravenției, ridicându-se dilema dacă un astfel de act de procedură este de natură să nesocotească regulile ce impun repartizarea aleatorie a dosarelor.

O altă problemă de drept interesantă privește atribuția judecătorului stagiar de a soluționa cauzele expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv dacă acest aspect constituite o chestiune de competență specializată sau de compunere a completului de judecată; această problemă s-a ivit în legătură cu soluționarea unei plângeri contravenționale până la abrogarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, de către Legea nr. 303/2022 cu aceeași denumire, respectiv până la abrogarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004. Problema este de actualitate având în vedere că, în lipsa unei dispoziții derogatorii, normele de organizare judecătorească sunt de imediată aplicare, precum și că art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 prevede că apelul împotriva hotărârii prin care s-a soluționat plângerea contravențională se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

De asemenea, au fost analizate și consecințele nemotivării în fapt a plângerii contravenționale în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, raportat la Decizia nr. 44/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 11.338/306/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

DOMINIC-ALEXANDRU GIDRO, STANCA-IOANA GIDRO: Clasarea și declasarea monumentelor istorice. Anularea actului administrativ de clasare în procedura contenciosului administrativ

Rezumat: Procedura de clasare a unui monument istoric reprezintă acel demers prin care un imobil este clasificat ca atare și încadrat în acele categorii prevăzute de Legea nr. 422/2001 privind monumentele istorice. Actul normativ reglementează atât modalitatea de clasare, respectiv de includere a unui imobil în cadrul listei monumentelor istorice, cât și modalitatea de declasare, respectiv de scoatere a unui imobil din cadrul acestei liste.

Lista monumentelor istorice se regăsește pe site-ul Ministerului Culturii, iar aceasta este împărțită pe fiecare județ din România. Aceasta este, în teorie, actualizată periodic, în funcție de propunerile de clasare sau declasare a monumentelor istorice. Ultima actualizare a fost realizată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2828/2015 privind modificarea Ordinului nr. 2314/2004 cu privire la Lista Monumentelor Istorice. Imobilele clasate sunt înscrise în listă cu un cod de identificare personal, menționându-se în mod expres și adresa concretă de situare a fiecăruia. Cu toate că, aparent, toate imobilele prevăzute în această listă au fost clasate în mod corect, există multiple situații în care, fie se realizează erori cu privire la numărul administrativ în care este situat imobilul din listă, fie imobilul în sine nu se încadrează în categoria monumentelor istorice, astfel cum sunt acestea definite de Legea nr. 422/2001.

Într-o astfel de situație, scoaterea unui imobil de pe lista monumentelor istorice se poate realiza în cadrul unei proceduri administrative, la propunerea Direcțiilor Județene de Cultură sau, în caz contrar, printr-o acțiune în contencios administrativ prin care se urmărește anularea actului administrativ prin care s-a aprobat clasarea imobilului. În prezentul studiu, vom analiza succint procedura de clasare și de declasare a monumentelor istorice, făcând directă trimitere la un caz concret în care s-a realizat o eroare cu privire la înscrierea a doua imobile pe lista monumentelor istorice.

CRISTIAN IONESCU: Constituția din 27 februarie 1938 a consacrat un regim de autoritate monarhică. Rolul activ al suveranului în procesul de guvernare

Rezumat: În acest articol, autorul, beneficiind de o documentare vastă, analizează pe larg conținutul Constituției din 27 februarie 1938, act constituțional care a constituit temeiul juridic al instituirii și funcționării regimului de monarhie activă al Regelui Carol al II-lea. Autorul aduce argumente în sensul că regimul monarhiei autoritare patronat de Regele Carol al II-lea a fost, la momentul instituirii sale, o soluție la care suveranul a fost nevoit să recurgă pentru a salva statalitatea țării, amenințată atât de factori interni, între care menționăm, pericolul prezentat de creșterea influenței Mișcării legionare și incapacitatea partidelor democratice interbelice de a conferi funcționalitate reală și consistență valorilor și principiilor democrației constituționale, cât externi, și anume, disoluția sistemului de alianțe ale României și dezinteresul puterilor europene democratice pentru garantarea integrității teritoriale a României. În acest context internațional, în care ordinea europeană forjată de tratatele din 1919 nu mai constituia o garanție pentru menținerea democrației parlamentare, noua ordine a Axei Berlin-Roma se dovedea tot mai amenințătoare pentru statele din centrul și partea de sud-est a Europei. Carol al II-lea a recurs la o politică de salvare a statalității întemeiată pe maxima latină Salus Rei Publicae Suprema Lex.

Sub semnul acestei maxime latine a fost gândită și realizată de mințile luminate ale elitei juridice românești, Constituția adoptată prin plebiscit și promulgată sub semnătura suveranului și a membrilor Guvernului patriarhului Miron Cristea.

ANDREEA STĂNCIULESCU ALEXE: Revoluția digitală – Constituționalismul digital. O nouă paradigmă

Rezumat: În epoca actuală a tehnologiei digitale avansate, conceptul de constituționalism suferă o transformare semnificativă, ceea ce duce la apariția a ceea ce se numește „constituționalism digital”. Acest nou domeniu de studiu explorează interacțiunea dintre tehnologie și principiile constituționale, evaluând modul în care instrumentele digitale și mediul online afectează guvernanța, drepturile individuale și structurile politice. În acest articol, explorăm în detaliu conceptul de constituționalism digital, influențele sale asupra societății și provocările pe care le ridică.

În mod tradițional, constituționalismul reprezintă ideea fundamentală conform căreia puterea ar trebui să fie limitată și reglementată de o constituție, care să cuprindă drepturile și responsabilitățile cetățenilor. În contextul digital, aceste principii se extind în sfera online, unde interacțiunile dintre oameni și instituțiile guvernamentale sunt mediate prin intermediul tehnologiei. Digitalizarea aduce cu ea o serie de provocări și oportunități pentru constituționalism. Accesul la informații și participarea la procesul politic au fost extinse în mod semnificativ prin intermediul platformelor digitale. Acest lucru oferă cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opinia, de a se mobiliza și de a influența deciziile într-un mod fără precedent. În același timp, există riscul ca datele cu caracter personal să fie utilizate în scopuri neautorizate sau ca guvernele să folosească tehnologia pentru supravegherea excesivă a cetățenilor.

O provocare majoră în constituționalismul digital este reglementarea platformelor digitale, unde au loc în mare măsură interacțiunile sociale și politice. Deși aceste platforme oferă oportunități pentru libera exprimare și mobilizare, ele sunt, de asemenea, capabile să cenzureze conținutul și să influențeze discursul public. Acest lucru ridică întrebări cu privire la echilibrul dintre controlul privat și reglementarea publică.

Pentru a păstra integritatea constituționalismului digital, este esențială transparență și responsabilitate în dezvoltarea și implementarea tehnologiilor. Deciziile privind algoritmii, inteligența artificială și filtrarea conținutului trebuie să fie luate în contextul valorilor democratice și al drepturilor fundamentale.

MIHAIL UDROIU: Modificările operate de Legea nr. 201/2023 în materia măsurilor preventive în vederea transpunerii deciziilor Curții Constituționale

Rezumat: Urmărind transpunerea deciziilor Curții Constituționale, prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, au fost operate cinci modificări esențiale în materia măsurilor preventive. În cuprinsul prezentului studiu vor fi analizate atât modificările operate cât privește măsurile preventive neprivative de libertate referitoare la durata maximă a controlului judiciar în cursul judecății ori a termenului de soluționare a căii de atac formulate împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror, cât și în privința măsurilor preventive privative de libertate relative la termenul de formulare a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive ori arestului la domiciliu sau la dispunerea acestor măsuri în considerarea apariției unor noi temeiuri. Deopotrivă, vor fi analizate limitele temporale a căror depășire conduce la încetarea de drept a măsurilor preventive privative sau neprivative de libertate.

VASILE COMAN: Circumstanțele atenuante și agravante în dreptul penal italian

Rezumat: Instituția circumstanțelor atenuante și agravante reprezintă unul dintre pilonii principali ai individualizării judiciare a sancțiunii penale în orice sistem de drept penal modern, de la care dreptul european nu face excepție. Un astfel de sistem de drept reprezentativ este și cel italian, care a constituit, alături de alte sisteme, sursă de inspirație și pentru legiuitorul noului Cod penal român, în vigoare începând cu 1 februarie 2014, astfel cum reiese din însăși expunerea de motive care îl însoțește.

Ca atare, din lecturarea reglementărilor Codului penal italian, se poate constata existența unor similitudini în ceea ce privește definirea circumstanțelor, inclusiv la nivelul literaturii de specialitate, clasificarea acestora sub aspect legal și doctrinar, listarea expresă a circumstanțelor atenuante – legale (comune) sau judiciare (generale)– și agravante, obligația judecătorului de a motiva reținerea sau nereținerea circumstanțelor, pentru a evita un arbitrium judicis din partea acestuia – în favoarea unei giudizio di bilanciamento, sau recunoașterea criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Suplimentar, legiuitorul italian reglementează și categoria circumstanțelor de excludere a pedepsei, care se valorifică asemănător circumstanțelor atenuante, cu efect mai degrabă de excludere a antijuridicității faptei.

Există însă particularități legislative specifice, spre exemplu sub aspectul efectelor atribuite de legiuitor și marja de apreciere a judecătorului cauzei, reglementarea expresă a circumstanțelor atenuante și agravante sub condiția neprevederii acelorași împrejurări ca elemente constitutive ale infracțiunii sau ca circumstanțe speciale, restricție care a generat unele divergențe în jurisprudență și în doctrina italiană în privința sferei de delimitare a acestor instituții, sau în raport cu altele învecinate, cum ar fi cea a criteriilor de individualizare a pedepsei. Totodată, legiuitorul italian precizează expres că lipsa antecedentelor penale nu poate fi asimilată unei circumstanțe atenuante judiciare, iar principala circumstanță agravantă din dreptul penal italian este recidiva, întrucât are unele efecte particulare, precum instituirea unor praguri minime de pedeapsă sub care judecătorul nu poate coborî indiferent de numărul circumstanțelor favorabile infractorului.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Transport rutier de mărfuri. Confiscarea mărfii transportate. Desființarea măsurii confiscării. Consecințe asupra contractului de transport, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în cazul unei hotărâri arbitrale, cu notă de Ramona Cîrlig (fără rezumat)

Violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) din Codul penal. Tipicitatea faptei în cazul plasării, fără drept, a unor mijloace tehnice de înregistrare într-o instituție publică, cu notă de Nicolae-Claudiu Bularda, Alexis-Mihai Roman (fără rezumat)