[CUM A FOST] RĂSPUNDEREA CIVILĂ - tradiție și inovație - Liviu Pop la 80 de ani

470       0

[CUM A FOST] RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani 📅 03 noiembrie 2023 [CUM A FOST] RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani

Data 03 noiembrie 2023
Locația Sala Traian Pop a Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Curtea de Apel Cluj, Baroul Cluj și Grupul Editorial Universul Juridic au organizat, în data de 3 noiembrie 2023, Conferința „RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani”, un eveniment dedicat Profesorului Liviu Pop.

Reuniunea s-a desfășurat în Sala „Traian Pop” a Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, având drept coordonatorii științifici pe conf. univ. dr. Șerban Diaconescu, conf. univ. dr. Liviu Marius Harosa și prof. univ. dr. Ionuț-Florin Popa.

Evenimentul a fost dedicat împlinirii vârstei de 80 de ani de către prof. univ. dr. Liviu Pop, prof. emerit al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ocazie perfectă pentru a reuni o comunitate academică distinsă, practicieni și teoreticieni ai dreptului, în jurul unei tematici de un real interes.

Conferința a reunit un număr de peste 160 de participanți în sală și mulți alți telespectatori ai transmisiei live făcute pe portalul premium www.universuljuridic.ro, pe o durată de peste opt ore.

 

Partenerii evenimentului au fost Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților Centrul Teritorial Cluj, Tudor. Personal Tailor și Lara Sweets

 

Moderatorii zilei au fost prof. univ. dr. hab. Mircea Dan Bob-Bocșan (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Șerban Diaconescu (decan, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Liviu Marius Harosa (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și prof. univ. dr. Ionuț-Florin Popa (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca).

În deschiderea Conferinței, moderată de prof. univ. dr. Ionuț-Florin POPA, au luat cuvântul oaspeți importanți ai manifestării:

Prof. univ. dr. Florin STRETEANU, președinte, Senatul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;

Jud. Dana-Cristina GÎRBOVAN, președinte, Curtea de Apel Cluj;

Av. Flavia Ioana MAIER, decan, Baroul Cluj;

Prof. univ. dr. Dan Andrei POPESCU, Director al Departamentului Drept Privat, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;

Prof. univ. dr., acad. Doru PAMFIL, Filiala din Cluj a Academiei Române (cu mesaj din partea președintelui Academiei Române, fostul rector al UBB, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop).

Av. Stanca Ioana GIDRO, director, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților Cluj, Centrul Teritorial Cluj;

Conf. univ. dr., av. Șerban DIACONESCU, decan, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

 

După intervențiile pline de har ale invitaților, care au construit laolaltă un binemeritat laudatio pentru sărbătoritul zilei, a urmat momentul mult așteptat, marcat de emoție – cuvântul academicianului și prof. univ. dr. emerit Liviu POP, care s-a adresat cu elocință și modestie audienței:

„Am iubit și iubesc România cu fanatism, fără însă a urî sau disprețui alte neamuri și seminții. Aici este locul meu, țara mea și dorul meu nestins. Nouă, românilor, ne-a fost hărăzită o patrie frumoasă, plină de culoare, de daruri și bogății. Aici îmi sunt rădăcinile, mormintele părinților, bunicilor și străbunicilor. De asemenea, aici îmi este fiul, aici sunt nepoții, frații și sora mea. Am trăit și trăiesc o continuă desfășurare de bine, de rău, de dragoste de realizări, împliniri de frumusețe și devotament, dar și de unele greutăți și neașteptate trădări. De aceea, pot spune cu sinceritate că m-am dăruit cu întreaga mea ființă, minunatei acestei patrii”, a articulat, cu pasiune, prof. Liviu POP, aplaudat minute în șir.

 

Primul panel, intitulat „Introducere în tematica prejudiciilor”, a fost moderat de prof. univ. dr. Mircea Dan BOB-BOCȘAN, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și a dat ocazia de a se exprima următorilor distinși lectori:

– Prof. univ. dr. emerit, av. Valeriu STOICA, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse

– Prof. univ. dr. Călina-Felicia JUGASTRU, Facultatea de Drept, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Universul captivant al răspunderii civile – noi prejudicii reparabile?

– Prof. univ. dr., av. Lucian BERCEA, decan, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Clauza penală și neexecutarea eficientă a contractului?

 

Panelul II, constituit generic cu subiectul „Răspunderi contractuale vs. răspunderi extracontractuale”, s-a derulat sub moderarea conf. univ. dr., av. Marius Liviu HAROSA, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care a oferit cuvântul altor invitați:

– Prof. univ. dr., av. Dan CHIRICĂ, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Eroarea și predarea conformă. Interferențe ale predării neconforme cu garanția pentru vicii ascunse, eroarea esențială și garanția pentru evicțiune

– Prof. univ. dr., av. Flavius-Antoniu BAIAS, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Scurtă comparație între solidaritate și indivizibilitate

– Prof. univ. dr., av. Răzvan DINCĂ, decan, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Răspunderea donatorului

La finalul pauzei de prânz a avut loc lansarea celor două lucrări de referință semnate de acad. prof. univ. dr. emerit Liviu POP: „Tratat de drept civil. Nașterea, statica, dinamica și stingerea obligațiilor. Ființa obligațiilor civile”, Ed. Universul Juridic, București, 2023 și Contribuții la studiul obligațiilor civile. Volumul II, Ed. Universul Juridic, București, 2023.

 

În cadrul acestei secvențe, moderate profesionist de conf. univ. dr., av. Marius Liviu HAROSA, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, au luat cuvântul alți reprezentanți de frunte ai comunității juridice:

Prof. univ. dr. Marian NICOLAE, Facultatea de Drept, Universitatea din București;

Prof. univ. dr. Mircea Dan BOB-BOCȘAN, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;

Prof. univ. dr. Ionuț-Florin POPA, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;

Jud. dr. Ioan Stelian VIDU, formator Institutul Național al Magistraturii;

Dl Nicolae CÎRSTEA, președinte, Editura Universul Juridic.

 

Panelul III, „Răspunderi vechi și noi; convergențe și divergențe”, a fost gestionat de la prezidiu, ca moderator, de către prof. univ. dr. Ionuț-Florin POPA, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cadrul acestei secțiuni, s-au adresat audienței o altă serie de lectori:

– Prof. univ. dr. Marian NICOLAE, Facultatea de Drept, Universitatea din București – De la răspunderea „materială” la răspunderea civilă și înapoi? Răspunderea angajaților/lucrătorilor pentru pagubele materiale cauzate angajatorului

– Prof. univ. dr., notar public Irina SFERDIAN, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Răspunderea asigurătorului RCA în cazul accidentelor cu vehicule autonome

– Prof. univ. dr. Paul Dinu VASILESCU, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Reglementarea europeană a inteligenței artificiale. Răspunderea

15:15-15:35 – Sesiune de întrebări și răspunsuri

 

În fine, Panelul IV, derulat sub titulatura „Răspunderi specifice versus răspunderea de drept comun?”, a decurs cu succes, sub coordonarea conf. univ. dr., av. Șerban DIACONESCU, decan, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și s-a bucurat de intervențiile următorilor oaspeți:

– Prof. univ. dr., av. Sevastian CERCEL, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova/Prof. univ. dr. Gabriel OLTEANU, decan, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova – Răspunderea tutorelui în ecuația Legii nr. 140/2022

– Conf. univ. dr. Vasile-Septimiu PANAINTE, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Răspunderea pentru încălcarea normelor de etică și deontologie universitară – cometă sau meteorit?

– Prof. univ. dr., av. Radu Alexandru RIZOIU, prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Răspunzi când nu răspunzi (la timp)?

16:35-16:55 – Sesiune de întrebări și răspunsuri

 

A fost o zi lungă, plină și emoționantă. Un succes unanim apreciat, o secvență constituită din ore dense, care au omagiat, așa cum se cuvine, o personalitate a comunității juridice, în timpul vieții sale profesionale exemplare.

Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

 

[CUM A FOST] RĂSPUNDEREA CIVILĂ – tradiție și inovație – Liviu Pop la 80 de ani was last modified: noiembrie 8th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: