[CUM A FOST] DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”, ediția a V-a

273       0

[CUM A FOST] DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”, ediția a V-a 📅 07 octombrie 2023 [CUM A FOST] DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”, ediția a V-a

Data 07 octombrie 2023
Locația Amfiteatrul Emil Poenaru, Corpul T, Universitatea Transilvania, Brașov

Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Brașov, Grupul editorial Universul Juridic,cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), au organizat sâmbătă, 7 octombrie 2023, la sediul Universității Transilvania din Brașov, cea de-a V-a ediție din seria de dezbateri „Educație, lege, drept, dreptate”. 

 Acest proiect a devenit unul itinerant, o a treia oprire fiind la Facultatea de Drept, Universitatea Transilvania din Brașov, urmând a continua și în alte orașe din țară. Edițiile anterioare din țară (Târgu Mureș – 13 mai 2023 și Suceava – 17 iunie 2023) au reprezentat precedente de succes, care și-au demonstrat utilitatea prin afirmarea unor idei valoroase, întărirea legăturilor profesionale și comunicarea unor experiențe fructuoase din activitatea breslei. 

 Evenimentul s-a bucurat de sprijinul UNBR, astfel că, pe lângă expunerea și confruntarea unor idei cu valoare adăugată, în conferință se va discuta aplicat și pe marginea proiectului de anvergură națională „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!” (FAST) inițiat și derulat de UNBR în scopul educării juridice a tineretului din spațiul preuniversitar din România, în contextul în care responsabilitatea socială în acest domeniu reprezintă o cale sigură de a promova imaginea profesiei, de a obține încrederea, respectul și recunoștința cetățenilor și de a face cunoscut rolul avocatului în societate. 

 Mai mult, dezbaterea a format totodată obiectul procedurii de aprobare, în principiu, de către INPPA, fiind inclus în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților, punctele de pregătire profesională urmând a fi acordate după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobate de Consiliul UNBR. 

 Nu în ultimul rând, cu ocazia acestei reuniuni vor avea loc și lansări ale cărților semnate de doi prestigioși avocați – Florentin Țuca  și  Mihai Adrian Hotca. 

Evenimentul s-a bucurat de susținerea următorilor parteneri:

 Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații

 Stănilă & Asociații

 Țuca Zbârcea & Asociații

 Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații

 Cabinet de avocatură Ștefănoaia Mihai

– Ursuța & Asociații

 Tudor. Personal Tailor 

 Deschiderea evenimentului a fost făcută de prof. univ. dr. Cristinel Murzea, decan, Facultatea de Drept, Universitatea Transilvania din Brașov, cel care a mulțumit pentru prezență oaspeților și asistenței, care au umplut sala de desfășurare, și a prezentat lectorii. 

Decanul Cristinel Murzea a ținut să sublinieze că evenimentul a fost de natură să încununeze totodată împlinirea a 75 de ani de existență a Facultății de Drept din Brașov, dar și ideea că, prin intermediul organizatorului care editează consecvent cărți de specialitate, Grupul editorial Universul Juridic, meritele învățământului academic juridic din Brașov, și nu numai, sunt mai bine-cunoscute publicului larg din România. 

Primul panel a fost moderat de însuși dl decan Cristinel Murzea, cel care a dat, rând pe rând, cuvântul și microfonul distinșilor lectori din primul panel, cu temele lor, liber alese. 

 Au avut intervenții pe teme liber alese, salutate de asistență, următorii vorbitori: 

 Prof. univ. dr. Cristinel Murzea, decan, Facultatea de Drept, Universitatea Transilvania din Brașov – Dreptul Roman, fundament al Dreptului Civil Modern 

 Asist. univ. dr., jud. Gabriela-Nicoleta Chihaia, Curtea de Apel Brașov, Secția penală; Facultatea de Drept, Universitatea Transilvania din Brașov – Toți suntem egali în fața legii. Dreptate pentru victimă sau pentru infractor? 

  Conf. univ. dr., av. Andreea Cătălina Ciurea, prodecan, Baroul Brașov, membru al Departamentului de Educație Juridică al UNBR 

 Av. dr. Florentin Țuca, Managing Partner, Țuca Zbârcea & Asociații – Lege 1.0, Lege 2.0, Lege 3.0 

Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Avocat Coordonator, Ursuța & Asociații – Mit și realitate cu privire la amenzi! 

 Moderatorul panelului al doilea, dar și primul lector al acestei secțiuni, a fost prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, fondator și Managing Partner, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații, pe tema Ciocnirea generațiilor. 

 Au urmat conf. univ. dr. Laura Stănilă, avocat asociat, Stănilă și Asociații, cu tema Rezoluția infracțională și pisica lui Schrödinger. Despre cuantica conștiinței criminale. 

 Ultimele două prezentări au aparținut lect. univ. dr., av. Mihai Ștefănoaia, Cabinet de avocatură Ștefănoaia Mihai, care a ales să vorbească despre Eficiența eticii și transparenței în combaterea fenomenului de corupție în administrația publică locală și centrală și dlui av. Augustin Zăbrăuțanu, fondator și coordonator, Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații, consilier UNBR , cel care s-a referit pe larg la Prevenirea riscurilor și gestionarea crizelor. 

 Un moment de referință care a încheiat ziua a fost lansarea volumelor semnate de doi dintre autorii prezenți, „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” (Mihai Adrian Hotca, Editura Universul Juridic) și „Adevărul în căutare de Minister” (Florentin Țuca, Editura Universul Juridic), lucrări care au stârnit interesul publicului prezent și au generat sesiuni de acordare de autografe. 

Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăsească în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste înregistrări/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de către partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe rețele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

[CUM A FOST] DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”, ediția a V-a was last modified: octombrie 11th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: