[CUM A FOST] Conferința Națională de Executare Silită, ediția a XIV-a

351       0

[CUM A FOST] Conferința Națională de Executare Silită, ediția a XIV-a 📅 09 - 10 octombrie 2023 [CUM A FOST] Conferința Națională de Executare Silită, ediția a XIV-a

Data 09 - 10 octombrie 2023
Locația Aula Magna a Institutului Național al Magistraturii

Revista Română de Executare Silită, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești(UNEJ) și Grupul Editorial Universul Juridic, cu sprijinul Institutului Național al Magistraturii,au organizat, în zilele de  9-10 octombrie 2023,cea de-a XIV-a ediție a Conferinței Naționale de Executare Silită. 

Evenimentul s-a desfășurat în AULA MAGNA a Institutului Național al Magistraturii, în două zile succesive și pe o durată de aproximativ 12 ore, bucurându-se de o largă participare fizică și online. 

Evenimentul a format obiectul procedurii de aprobare de către INPPA, Conferința fiind inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților, punctele de pregătire profesională urmând a fi acordate după încheierea Conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobate de Consiliul UNBR. 

 Mai mult, evenimentul s-a bucurat și de acreditarea INPPI, care a acordat participanților câte 6 puncte de pregătire profesională. 

 Partenerii care au făcut posibilă desfășurarea cu succes a evenimentului au fost: 

PETICARU, IORDACHE ȘI ASOCIAȚII   

Avestis International – Profesioniști în recuperări 

Tudor. Personal Tailor   

Lara Sweets 

Conferința a fost structurată în patru paneluri distincte, câte două în fiecare dintre zilele dedicate:  

Ziua I – 9 octombrie 2023 

Panel I – Corespondențe și interferențe cu executarea silită 

Panel II – Executarea silită. Probleme practice și actuale de executare silită 

Ziua II – 10 octombrie 

Panel III – General și special. Executarea silită în contextul procesului civil 

Panel IV – Procedurile speciale. Între tradiție, evoluție și clarificări 

În deschiderea conferinței, un cuvânt de bun sosit a fost rostit de gazde, prin vocea dnei jud. Simona-Camelia Marcu, directorul Institutului Național al Magistraturii: 

„Constat cu plăcere că organizarea acestei conferințe la sediul INM a devenit deja o tradiție, vorbind acum, iată, la cea de-a treia ediție, pe care suntem onorați să o găzduim. Acest fapt reflectă interesul deosebit pe care Institutul îl acordă materiei Executării Silite, interes care se reflectă în pregătirea tot mai aprofundată pe care o desfășurăm, mai ales în ultimii ani, cu auditorii de justiție, dar și cu magistrații în funcție în cadrul formelor de pregătire profesională continuă.” 

Evenimentul a fost prefațat și de mesajul transmis audienței de către președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, executor jud. Alexandru Ailincăi, transmis verbal audienței de către conf. univ. dr., executor jud. Eugen Hurubă, director al Centrului de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din România, directorul Revistei Române de Executare Silită. 

ZIUA 1– 9 octombrie 2023 

Panelul I, sub genericul „Corespondențe și interferențe cu executarea silită”, s-a bucurat de moderarea dnei conf. univ. dr., jud. Andreea Tabacu, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Curtea de Apel Pitești. 

Speakerii găzduiți de această secțiune au fost: 

Conf. univ. dr., jud. Andreea Tabacu, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Curtea de Apel Pitești – Posibilitatea atacării actelor de executare silită în procedura de anulare a actelor frauduloase în fața judecătorului-sindic 

Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea – Contestația la executare și procedura contravențională 

Jud. Cătălin Lungănașu, Tribunalul Timiș – Autoritatea de lucru judecat. Particularități în executarea silită 

Jud. Mariana Moncea, Tribunalul București – Executarea silită a bunurilor indisponibilizate în procesul penal 

Conf. univ. dr., executor jud. Eugen Hurubă, director, Centrul de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din România – Executarea hotărârilor judecătorești privind soluționarea litigiilor de muncă 

După pauza de prânz, a urmat cel de-al doilea panel, intitulat „Executarea silită. Probleme practice și actuale de executare silită”, ce a fost moderat de conf. univ. dr., executor jud. Eugen Hurubă, director, Centrul de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din România. 

Speakerii au fost: 

Jud. Vasile Bozeșan, Tribunalul Ilfov, formator INM – Debitorul față cu reacțiunea: invocarea compensației de către creditorul obligat la întoarcerea executării 

Lect. univ. dr., av. Nicolae-Horia Țiț, prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – O problemă (încă) nerezolvată: instanța competentă să soluționeze contestația la executare prin care se solicită anularea încheierii de încuviințare a executării silite pe motiv că instanța care a pronunțat-o era necompetentă 

Jud. dr. Delia Narcisa Theohari, Curtea de Apel București, formator INM – Obiectul contestațiilor la executare – termen de exercitare și modalitate de timbrare 

Prof. univ. dr. Evelina Oprina, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” – Pluralitatea de debitori și competența instanței de executare în contextul recentelor interpretări jurisprudențiale și transformări legislative 

ZIUA 2– 10 octombrie 2023 

Panel III, intitulat „General și special. Executarea silită în contextul procesului civil”, a fost moderat de prof. univ. dr. Evelina Oprina, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. 

Lectorii secțiunii au fost: 

Executor jud. Bogdan Dumitrache – Dobânda legală în executarea silită 

Conf. univ. dr. Ioan Gârbuleț, Facultatea de Drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș – Poprirea asigurătorie. Aspecte teoretice și practice 

Av. Mădălina Ionescu, Avestis International SRL – Validarea popririi. Aspecte procedurale 

În fine, Panelul IV, sub genericul „Procedurile speciale. Între tradiție, evoluție și clarificări”, a beneficiat de moderarea dlui conf. univ. dr. Ioan Gârbuleț, Facultatea de Drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș. 

Speakerii panelului au fost: 

Lect. univ. dr. Sergiu Golub, prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – Cum se execută când se fură…Biletul la ordin?! 

Executor jud. Eduard Peticaru, executor judecătoresc coordonator BEJ Peticaru, Iordache și Asociații – Posibilitatea și modul de întocmire a proceselor-verbale de constatare în condițiile art. 364 C. pr. civ. în spațiul virtual sau rețelele sociale 

Prof. univ. dr. Daniel Ghiță, prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova – Penalitățile prevăzute de art. 906 C. pr. civ. în contextul DCD nr. 37/2023 și a altor dezlegări ale ICCJ 

 

Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

[CUM A FOST] Conferința Națională de Executare Silită, ediția a XIV-a was last modified: octombrie 13th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: