[CUM A FOST] Conferința Națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului, ediția a IV-a

345       0

[CUM A FOST] Conferința Națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului, ediția a IV-a 📅 08 - 09 noiembrie 2023 [CUM A FOST] Conferința Națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului, ediția a IV-a

Data 08 - 09 noiembrie 2023
Locația Sala „Constantin Stoicescu”, Facultatea de Drept, Universitatea din București

Facultatea de Drept, Universitatea din București, în colaborare cu Grupul Universul Juridic, au organizat, în ziua de 8 noiembrie 2023, Ziua Mondială a Urbanismului, și în prima parte a zilei de joi, 9 noiembrie 2023, la Facultatea de Drept, Universitatea din București, în Sala „Constantin Stoicescu”, Conferința națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului – ediția a IV-a. 

 Încurajați de succesul ediției organizate anul trecut, care a reunit cei mai importanți specialiști în această materie, atât reputați juriști, cât și urbaniști și arhitecți, organizatorii au continuat această serie de conferințe și în această toamnă. 

  Evenimentul a format obiectul procedurii de aprobare, în principiu, de către INPPA, fiind inclus în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională au fost acordate după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobate de Consiliul UNBR. 

 Conferința s-a desfășurat pe parcursul celor două zile, 8-9 noiembrie 2023, fiind transmisă LIVE, preț de mai bine de 10 ore, pe portalul premium www.universuljuridic.ro, și înregistrată pentru vizionarea ulterioară. 

 Partenerii instituționali ai conferinței au fost: 

Facultatea de Drept, Universitatea din București 

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – București 

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației 

Ordinul Arhitecților din România, Filiala București 

Institutul Național al Patrimoniului 

Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR) 

Parteneri: 

Secu Legal | Real Estate Law Firm 

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) 

Reff & Asociații 

Fiodorov & Asociații 

Stoica & Asociații 

Tudor. Personal Tailor  

Lara Sweets   

Prima zi, miercuri, 8 noiembrie 2023, a debutat cu alocuțiunile oficiale de deschidere, moderate de prof. univ. dr. Dana Tofan, director, Școala doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. 

A luat cuvântul prof. univ. dr., av. Răzvan Dincă, decan, Facultatea de Drept, Universitatea din București, care a salutat și apreciat, ca gazdă, dinamica acestei serii de conferințe, care reușite să organizeze două ediții a câte două zile pe an. 

 Un update al situației actuale a Dreptului Urbanismului a fost făcut în fața asistenței de către prof. univ. dr. h.c. Mircea Duțu, director, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; membru, Asociația Internațională de Dreptul Urbanismului, sub titlul Principiile dreptului urbanismului – locul, rolul și semnificațiile lor în cadrul Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. 

 Arh. dr. Anca Ileana Ginavar, director general, Direcția Generală Dezvoltare Teritorială, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a vorbit participanților fizic și online despre starea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și despre problemele cu care se confruntă Direcția de specialitate din Minister. 

 După pauza de cafea, a urmat SESIUNEA I, moderată de prof. univ. dr. Dana Tofan, director, Școala doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București, cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. 

 Speakerii acestei secțiuni, cu temele subsecvente alese, au fost: 

Av. Diana Stan,Managing Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal – Premisele dialogului dintre autoritățile publice și entitățile private cu privire la încheierea contractelor de urbanizare sau restructurare urbană într-o viziune de lege ferenda. 

Lect. univ. dr. Cristina Cornelia Feurdean, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Punerea în executare a hotărârilor judecătorești ale contenciosului administrativ în domeniul urbanismului. 

Urb. Alexandru Pânișoară, președinte, Asociația pentru Dreptul Urbanismului (ADU) – Obligația pozitivă a statului și documentațiile de urbanism. 

După pauza de masă s-a derulat SESIUNEA a II-a, moderată de conf. univ. dr. Bogdan Suditu, Facultatea de Geografie, Universitatea din București; președinte, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism, Primăria Municipiului București. 

Panelul s-a bucurat de o atenție deosebită, lectorii invitați urmărindu-și atent subiectele alese. 

Prima intervenție a fost una online, din parteaprof. univ. dr., av. Ovidiu Podaru, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Caracterul necompensabil al servituților de urbanism: regulă de bun-simț sau inechitate flagrantă? 

 Au urmat, în ordine: 

 ot remote a luat cuvântul și prof. univ. dr., av.  Cristian Clipa, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Contenciosul evaluării impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. 

 e la distanță a conferențiat și dna conf. univ. dr., arh.  Simona Munteanu, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București; prorector, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București – Managementul conflictelor dintre regimul proprietății și vocația urbanistică a imobilelor în procesul de planificare spațială. 

 A urmat asist. univ. drd., av. Cosmin Soare-Filatov, Școala Doctorală de Drept, Universitatea din București și Școala Doctorală de Științe Juridice, Politice și de Gestiune, Universitatea din Lille, Franța – Planul Urbanistic Zonal – între legalitate și securitate juridică. Provocări teoretice și practice pentru autoritățile publice și mediul investițional în contextul proiectului CATUC. 

 După o altă pauză de cafea a urmat SESIUNEA a III-a, moderată din nou de prof. univ. dr. Dana Tofan, director, Școala doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. 

 „Gheața” ultimei secțiuni a zilei a fost „spartă” de cercetător șt., av. Dumitru Dobrev, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; SCA Dobrinescu Dobrev – Analiză de practică judiciară – motivele de anulare a actelor administrative normative în materia urbanismului. 

 Av. drd. Cosmin Constantin Pintilie, Senior Associate, STOICA & Asociații; Facultatea de Drept, Universitatea din București – Reguli privind aplicarea legii în timp în cadrul procedurilor de autorizare. 

 Av. Andreea Secu – avocat fondator, Secu Legal, și av. Serafima Prodan – avocat senior, Secu Legal, au decis să vorbească asistenței despre Regimul juridic al retragerilor și distanțelor în materia urbanismului. Studii de caz. 

 Ziua s-a încheiat cu intervenția prof. univ. dr. Dana Tofan, director, Școala doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române – Codul de procedură administrativă. Codul urbanismului. Interferențe, dar și cu multe întrebări și răspunsuri. 

 A doua zi, 9 noiembrie 2023, în SESIUNEA I, moderată de prof. univ. dr. Dana Tofan, au luat cuvântul următorii speakeri, cu temele lor preferate: 

 Av. Oana Zamă, Partner, STOICA & Asociații – Provocări privind încadrarea unor imobile în noțiunea de spații verzi. 

 Av. dr. Eugenia Marin, Baroul București – Intrarea în legalitate. 

 Av. Daniela Gramaticescu, Partener, NNDKP – Măsura suspendării lucrărilor. Căi de atac. Problematici și remedii procedurale. 

 Prof. univ. dr. Simona Cristea, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Aspecte jurisprudențiale în materia dezvoltării durabile și a protecției mediului. 

 După pauza de cafea, s-a derulat SESIUNEA a II-a, ultima din ediția a IV-a a Conferinței. Moderatorul acestei ultime secțiuni a fost  conf. univ. dr. Bogdan Suditu, Facultatea de Geografie, Universitatea din București; președinte, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism, Primăria Municipiului București. 

 Speakerii ultimei sesiuni au fost, în ordine: 

 Av. drd. Alin-Constantin Toma, Junior Associate, Bondoc & Asociații; Facultatea de Drept, Universitatea din București – O posibilă cauză de nulitate a contractului de concesiune de terenuri în viziunea Codului urbanismului. 

 Av. Tatiana Fiodorov – Managing Partner, Fiodorov & Asociații – Impactul modificărilor aduse de Codul urbanismului asupra investițiilor în proiecte de energie regenerabilă. 

 Av. drd. Tudor-Nicolae Bonifate, Associate, Țuca Zbârcea & Asociații; Facultatea de Drept, Universitatea din București – Seamănă, dar nu răsare! Despre (pseudo)acte administrative reglementate de Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. 

 Av. drd. Irina Suătean, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Planul (sau proiectul) urbanistic de detaliu (PUD) – între act individual și act normativ. Reglementarea propusă în Codul Urbanismului. 

 Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea – Unele aspecte privind reglementarea răspunderii contravenționale în Codul urbanismului. 

  Cele două zile s-au încheiat cu concluziile finale ale moderatorilor, cu strângeri de mâini și speranțe spre mai bine. 

Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

[CUM A FOST] Conferința Națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului, ediția a IV-a was last modified: noiembrie 21st, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: