[CUM A FOST] Conferința Națională de Drept Administrativ și Administrație Publică, ediția a IV-a

250       0

[CUM A FOST] Conferința Națională de Drept Administrativ și Administrație Publică, ediția a IV-a 📅 21 iulie 2023 [CUM A FOST] Conferința Națională de Drept Administrativ și Administrație Publică, ediția a IV-a

Data 21 iulie 2023
Locația Sala Stoicescu, Facultatea de Drept a Universității București

Facultatea de Drept a Universității București și Grupul editorial Universul Juridic au organizat vineri, 21 iulie 2023, în Sala Stoicescu a Facultății de Drept a Universității București, cea de-a IV-a ediție a Conferinței de Drept Administrativ și Administrație Publică, având ca temă Serviciul public între avatarurile modernității și canoanele identității. 

 Prin tema aleasă, conferința și-a propus să abordeze instituția dreptului și a societăților contemporane dintr-o perspectivă care să cerceteze serviciul public administrativ atât în mod individualizat, cât și prin raportare la celelalte categorii de servicii publice cu care se racordează și care contribuie împreună la „viața” statului și a cetățenilor săi. 

În privința serviciului public, ca instituție a dreptului administrativ, acesta se află într-o nouă eră a manifestării sale, din perspectiva consacrării, prin Codul administrativ, a unui cadru unitar de reglementare prin partea a VIII-a, coroborată cu partea a VI-a și cu dispozițiile de ansamblu ale acestuia. 

Mutații se petrec și în alte servicii publice, precum cel al justiției, care beneficiază de o nouă reglementare, și care au fost abordate dintr-o perspectivă administrativă, nu judiciară. 

Conferința s-a desfășurat între orele 10:00 și 18:00, reunind teoreticieni și practicieni din sistemul public și din profesiunile liberale. 

Evenimentul a format obiectul procedurii de aprobare, în principiu, de către INPPA, conferința fiind inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională urmează a fi acordate în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobate de Consiliul UNBR. 

 Conferința fost transmisă LIVE, în condiții tehnice profesionale, pe portalul premium www.universuljuridic.ro și parțial pe Facebook, pe pagina dedicată evenimentului. 

 Partenerii conferinței au fost: Wolters Kluwer, Alpha Bank, Tudor. Personal Tailor și LaraSweets. 

 Coordonatorii științifici au fost prof. univ. dr. Verginia Vedinaș (Facultatea de Drept, Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință) și conf. univ. dr. Cristina Cornelia Feurdean (Facultatea de Drept, Universitatea din București). 

Cuvântul de deschidere a revenit reprezentantului organizatorului, Nicolae Cîrstea, președintele grupului Universul Juridic, cel care a salutat asistența fizică și online și care a făcut referire la apariția recentă a Codului administrativ comentat, cu zeci de contribuții editoriale importante. 

„Am început să cred din ce în ce mai mult în necesitatea de a ne întâlni unii cu alții, în nevoia de a ne concentra atenția, cercetarea, dezbaterile asupra unor teme esențiale din ramura de Drept pe care o slujim. Facultatea de Drept din București se dovedește încă o dată o gazdă perfectă pentru o astfel de inițiativă”, a spus, în preambulul conferinței, prof. univ. dr. Verginia Vedinaș. 

 Prof. univ. dr., av. Răzvan Dincă, Decanul Facultății de Drept din Universitatea București, a salutat inițiativa organizării noii ediții a conferinței și a arătat că acest eveniment, care începe să devină o tradiție, contribuie la construcția Statului, la buna sa așezare administrativă prin știință, care intră în misiunea nobilă a învățământului universitar, de serviciu public. 

În primul panel, au susținut prezentări interactive următorii lectori, cu temele lor liber alese: 

  Conf. univ dr., av. Cristian Clipa, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Serviciul public între virtualitate și universalitate. Consecințe în planul contenciosului administrativ 

 Conf. univ. dr. Mădălina Voican, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova – Cadrul juridic care sprijină e-democrația bazată pe inovații tehnologice și livrarea de servicii publice digitale 

 Conf. univ. dr., av. Dan Constantin Mâță, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Principiul responsabilității asigurării unui serviciu public. Condiții normative și repere jurisprudențiale 

 Av. dr. Eugenia Marin, fost judecător, Înalta Curte de Casație și Justiție – Scurte considerații referitoare la răspunderea disciplinară a funcționarilor publici astfel cum este reglementată de Codul Administrativ 

 Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea – Contencios administrativ vs contencios contravențional. Aspecte practice 

 Gabriel Ungureanu, Director Executiv Wolters Kluwer – Carnetul de Condus A.I. 

 Conf. univ. dr. Claudia Gilia, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din TârgovișteRaportul dintre prefect și serviciile publice deconcentrate 

 Asist. drd. Mihai Băeșu, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Natura juridică a deciziilor Inginerului emise în faza de executare a contractelor administrative de lucrări 

 În pauza dintre paneluri s-a derulat lansarea următoarelor apariții editoriale: Codul administrativ comentat. Explicații, jurisprudență, doctrină. Volumul I – Art. 1-364 și 

Codul administrativ comentat. Explicații, jurisprudență, doctrină. Volumul II – Art. 365-638. Anexe, combinată cu o frumoasă sesiune de autografe din partea autoarei. 

  După pauza de masă, în cel de-al doilea panel, moderat de conf. univ. dr. Flavia Ghencea, (Facultatea de Drept și Științe administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța) și conf. univ. dr. Claudia Gilia (Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din Târgoviște), au evoluat următorii invitați: 

 Jud. dr. Nicolae-Alexandru Ceslea, Tribunalul București – Secția a II-a Contencios administrativ și fiscal – Economicitatea și coerența în serviciul public 

Conf. univ. dr. Flavia Ghencea, Facultatea de Drept și Științe administrative, Universitatea „Ovidius” din Constanța – Relația Primar-Viceprimar, parteneriat real sau concubinaj de conjunctură? 

 Conf. univ. dr. Mihai Apostolache, Facultatea de Litere și Științe, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești – Considerații privind asocierea unităților administrativ-teritoriale 

 Conf. univ. dr. Bogdan Dima, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Aspecte constituționale privind avizarea actelor normative 

 Prof. univ. dr., av. Dana Tofan, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Necesitatea și oportunitatea emiterii actelor administrative. Semnificație 

 Lect. univ. dr. Cristina Cornelia Feurdean, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Serviciul public- îndatorire și/sau provocare a autorităților administrației publice locale 

 Jud. Paraschiva Nina Gogescu, Curtea de Apel București – Aspecte de practică judiciară privind reorganizarea serviciilor publice de interes local  

 Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, Facultatea de Drept, Universitatea din București, Membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință – Competența personalului implicat în prestarea serviciului public – deziderat în afirmare, precaritate în manifestare 

 Înregistrarea poate fi vizionată din contul personal creat pe adresa de email comunicată. După autentificare pe site-ul www.ujmag.ro, trebuie accesată secțiunea „Contul meu”, iar din panoul vertical din stânga trebuie selectat butonul „Produse” > „Conferințe online”. 

* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăsească în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste înregistrări/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de către partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe rețele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

[CUM A FOST] Conferința Națională de Drept Administrativ și Administrație Publică, ediția a IV-a was last modified: iulie 27th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: