CSM. Președintele Consiliului a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua verificări în vederea apărării independenței autorității judecătorești în ansamblul său

7 dec. 2021
Vizualizari: 134

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunță că președintele CSM a sesizat Inspecția Judiciară în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, pentru a efectua verificări în vederea apărării independenței autorității judecătorești în ansamblul său, în contextul unor declarații publice recente.

Astfel, în urma unui comunicat, prezentat în mai multe articole de presă, și care ar fi fost formulat de o formațiune politică și realizat ca urmare a dispunerii unei măsuri preventive într-o cauză penală, președintele CSM a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare întrucât este „de esența unui sistem judiciar independent ca măsurile organelor judiciare să vizeze exclusiv interpretarea și aplicarea legii, ele nefiind dispuse pentru a răspunde așteptărilor vreunei formațiuni politice”.

De aceea, președintele a realizat acest demers consecvent principiilor care guvernează activitatea autorităților judiciare, urmând ca, pentru consolidarea încrederii în funcționarea autorității judecătorești (exclusiv în temeiul legii și în afara oricăror influențe), concluziile verificărilor să fie prezentate opiniei publice după analiza acestora în cadrul Plenului CSM.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și [Update: A fost aprobat Raportul de activitate al CSM pe anul 2021] CSM. Ședința Plenului din data de 7 decembrie 2021

CSM. Președintele Consiliului a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua verificări în vederea apărării independenței autorității judecătorești în ansamblul său was last modified: decembrie 7th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: