CSM. Precizări aduse în contextul publicării Raportului privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare

25 nov. 2022
Vizualizari: 199

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat un comunicat de presă referitor la poziția Consiliului față de publicarea Raportului privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).

CSM a luat act de concluziile pozitive ale Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, publicat la 22 noiembrie 2022, prin care se constată îndeplinirea obiectivelor asumate de statul român.

Acesta reprezintă un moment de referință în parcursul european al României, la a cărui realizare instituțiile din sistemul judiciar au avut o contribuție esențială.

Atât Consiliul, cât și instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea au depus eforturi susținute care au condus la consolidarea eficienței și calității actului de justiție, precum și la întărirea independenței sistemului judiciar.

În acest context, CSM și-a exprimat mulțumirile pentru magistrați, dar și personalului auxiliar de specialitate, toți aceștia contribuind decisiv la rezultatul pe care România l-a obținut, în pofida tuturor dificultăților cu care s-a confruntat sistemul judiciar în ultima perioadă.

Comunicatul integral poate fi consultat prin accesarea sursei informației.

Sursa informației

Vezi și CSM. Precizările președinților Curților de Apel privind statutul judecătorilor

 

CSM. Precizări aduse în contextul publicării Raportului privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare was last modified: noiembrie 25th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: