CSM. Întâlnire cu oficialii reprezentanți ai Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

9 mart. 2023
Vizualizari: 142

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) informează despre întâlnirea din data de 7 martie 2023, la sediul CSM, a conducerii CSM, președintele și vicepreședintele Consiliului, cu delegația condusă de E.S. A.N., Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România și de dl. procuror M.H., directorul serviciului parchete din Marea Britanie.

Discuțiile purtate au vizat subiecte de interes în materia reformei judiciare și a cooperării judiciare între Marea Britanie și România. Au fost, astfel, punctate, preocupări comune precum cele legate de situația resurselor umane, de evaluarea judecătorilor și procurorilor, dar și de mecanismele din cele doua sisteme judiciare pentru a eficientiza activitatea instanțelor și parchetelor.

Nu în ultimul rând, au fost prezentate obiectivele noii conduceri a CSM privind consolidarea rolului instituției de garant al independenței justiției, dar și de creștere a eficienței sistemului judiciar.

La finalul întâlnirii, ambele părți și-au exprimat disponibilitatea spre o colaborare pe baza unor principii comune, fiind apreciată deschiderea CSM pentru consolidarea dialogului inter-instituțional.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și CSM. Infoletter nr. 1/2023

 

CSM. Întâlnire cu oficialii reprezentanți ai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord was last modified: martie 9th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: