Consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată. Dispunerea punerii în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată

• Constituţia României: art. 129
• Legea nr. 302/2004: rt. 97 - 116
• NCPP: art. 275
• NCPP: art. 425^1

În temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5), (6) și art. 110 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 decembrie 2020, în dosarul nr. x, de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Monza – Republica Italia, pe numele persoanei solicitate A..

S-a constatat că persoana solicitată a consimțit la predare, potrivit declarației acesteia din data de 31 decembrie 2020.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Republica Italia, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 31 decembrie 2020 până la data de 29 ianuarie 2021, inclusiv.

În baza art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută începând cu data de 31 decembrie 2020, ora 09:30 și până la data de 1 ianuarie 2021, ora 09:30, inclusiv.

S-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Totodată, s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru întreaga durată a procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare, în cuantum de 1.012 RON, să rămână în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 26 din 15 ianuarie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat printr-un alt mijloc procesual ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 251/F din data de 31 decembrie 2020, prin care, în procedura prev. de art. 97 – 116 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel București, secția I penală, luând act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată A., a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, la data de 21 decembrie 2020, în dosarul nr. x, de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Monza – Republica Italia, predarea părții către autoritățile judiciare ale statului emitent și, respectiv, arestarea acesteia, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

Această hotărâre este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu contestație, în condițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 425^1 alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, după primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

De asemenea, alin. (5) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător și persoana solicitată. În același proces-verbal se va menționa dacă persoana solicitată a renunțat sau nu la drepturile conferite de regula specialității.

Dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că, în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112.

În fine, dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 statuează că hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Per a contrario, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra punerii în executare a mandatului european de arestare este susceptibilă a fi supusă contestației, în condițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, numai în situația în care persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la predare.

În ipoteza în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare este definitivă și prin aceasta, nesusceptibilă de contestare, tocmai ca urmare a caracterului irevocabil al consimțământului la predare al părții, consacrat prin dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, persoana solicitată A. și-a dat consimțământul la predare, manifestarea sa de voință fiind atestată prin procesul-verbal din data de 31 decembrie 2020, aflat la dosarul Curții de Apel București, și reținută ca atare în cuprinsul hotărârii atacate.

Ca efect al voinței astfel exprimate, hotărârea prin care instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată este definitivă, conform art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru considerentele prezentate, constatând că persoana solicitată A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, o va respinge, ca inadmisibilă.

În consecință, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.