Consideraţii privind unele modificări intervenite prin Legea nr. 217/2020 în materia infracţiunilor contra libertăţii și integrităţii sexuale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Preambul

Prin Legea nr. 217/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală^[1] au fost aduse modificări importante în materia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, atât în privința condițiilor de tragere la răspundere penală a faptelor care se înscriu în tipicitatea infracțiunilor din acest capitol, cât și în ceea ce privește conținutul formelor de bază și, mai ales, al variantelor agravate. Aplicarea noilor modificării nu este însă un demers facil iar interpretarea teleologică a noilor texte, pornind de la finalitatea acestora, este aproape inutilizabilă, cel puțin în privința modificărilor din cea de-a doua categorie, expunerea de motive a inițiatorului^[2] nefiind redactată în cei mai exacți termeni juridici^[3].

În cele ce urmează ne propune să identificăm cele mai importante modificări și eventualele provocări în aplicarea lor, formulând și propriile noastre considerații, în speranța că vor ajuta la o aliniere a noilor texte cu alte principii și reguli de drept substanțial, urmând a le grupa după cum vizează condițiile de tragere la răspundere penală sau tipicitatea formelor de bază ori agravate ale infracțiunilor.

2. Modificări în privința condițiilor de tragere la răspundere penală^[4]

Prin art. I pct. 1 și 2 din Legea nr. 217/2020 a fost introdusă lit. c) la art. 153 alin. (1) C. pen., în sensul declarării ca imprescriptibile a infracțiunilor prevăzute de art. 218 și art. 220 C. pen., cu consecința firească a modificării art. 154 alin. (4) C. pen., în sensul excluderii acelorași infracțiuni din domeniul de incidență al textului.

Noile dispoziții au primit și girul Curții Constituționale^[5] care prin decizia nr. 682/2020 a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și 2 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate^[6].

Ne rezumăm a arăta în privința acestor modificări faptul că aplicarea noilor dispoziții se va face pentru infracțiuni de viol și act sexual cu un minor comise după data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020, pentru cele comise anterior legea veche, care le declara prescriptibile, fiind, evident, mai favorabilă^[7].

Prin art. II din aceeași lege s-a prevăzut că, prin excepție de la prevederile art. 9 C. pen., pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(2¹) și art. 222¹, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.

Relevanța părții finale a dispoziției de mai sus, care elimină cerința dublei incriminări pentru aplicarea legii penale române în baza principiului personalității, în cazul infracțiunilor menționate este discutabilă, având în vedere că această condiție este necesară, conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. pen., în celelalte cazuri [altele decât cele avute în vedere de alin. (1), când pedeapsa prevăzută de legea română este de 10 ani sau mai mică, n.n.]. Or, cum prima parte a dispozițiilor modificatoare elimină și condiția din alin. (1), existența sau nu a dublei incriminări devine irelevantă. În orice caz, având în vedere că pentru unele dintre infracțiunile contra libertății și integrității sexuale legiuitorul a majorat limitele de pedeapsă, astfel că maximul special este mai mare de 10 ani, condiția dublei incriminări ar fi fost relevantă^[8] doar în ipoteza comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 218 alin. (1) și (2) C. pen., art. 219 alin. (1) și (2) C. pen., art. 220 alin. (1) – (4) C. pen. și art. 221 alin. (1) – (2¹) C. pen., pentru care legiuitorul prevede pedepse cu închisoarea de cel mult 10 ani.

Nu în ultimul rând, prin noua reglementare legiuitorul a modificat condițiile de tragere la răspundere penală majorând limitele de pedeapsă pentru infracțiunile din acest capitol, ceea ce face ca, în ipoteza succesiunilor de legi în timp, reglementarea anterioară să fie, în principiu, mai favorabilă. În acest sens, legiuitorul a optat fie pentru majorarea ambelor limite de pedeapsă, cum este cazul infracțiunii prevăzute de art. 222 C. pen., fie doar a minimului special, cum este cazul celei prevăzute de art. 218 alin. (1) C. pen., fie doar a maximului, cum este cazul formei prevăzute de art. 221 alin. (2) C. pen. De asemenea, se remarcă introducerea unor noi intervale de sancționare, respectiv 2 – 8 ani, 2 – 9 ani sau 9 – 18 ani, ceea ce poate fi de natură să afecteze concepția de ansamblu a Codului penal care operează cu intervale diferite, respectiv 1 – 5 ani, 2 – 7 ani sau 7 – 18 ani^[9].

3. Modificări în privința tipicității infracțiunilor

Noile dispoziții au modificat tipicitatea infracțiunilor atât în forma de bază, prin extinderea domeniului de incidență al normei, cât și în formele lor agravate, prin introducerea unor noi circumstanțe de agravare sau prin lărgirea sferei de aplicare a celor existente.

O primă modificare care privește tipicitatea infracțiunii în forma de bază este cea care lărgește domeniul de protecție penală, prin extinderea limitei de vârstă a victimelor unora dintre infracțiuni. Este cazul infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen., unde limita de vârstă a victimei este extinsă până la 16 ani^[10] și al infracțiunii prevăzute de art. 221 C. pen., unde aceeași limită este mărită de la 13 la 14 ani^[11].

Modificarea are în vedere tendința generală de a acorda o protecție sporită minorilor și persoanelor vulnerabile, manifestată și în documentele internaționale la care România a aderat^[12], inclusiv atunci când fapta nu este comisă cu violență, prin stabilirea unei limite superioare de vârstă a victimei pentru a realiza tipicitatea infracțiunii de act sexual cu un minor^[13]. O eventuală problemă s-ar putea ridica în ceea ce privește corelarea cu dispozițiile art. 272 alin. (2) C. civ. care permit minorului care a împlinit vârsta de 16 ani să se căsătorească, în anumite condiții, ceea ce înseamnă că sub această vârstă partenerul său ar săvârși infracțiunea în discuție, în ipoteza unui act sexual consimțit.

În același spirit al sporirii protecției acordate victimelor infracțiunii se înscrie și includerea în domeniul normei de incriminare prevăzute de art. 221 C. pen. a faptelor de corupere sexuală a minorilor cu vârsta între 14 și 18 ani săvârșite majori, în măsura în care sunt comise în circumstanțele prevăzute de alin. (2¹) C. pen.^[14], precum și lărgirea domeniul de incidență al infracțiunii prevăzute de art. 222 C. pen., prin includerea și a actelor prevăzute de art. 374 C. pen., ca scop al activității de racolare^[15].

În ceea ce privește formele agravate, o primă modificare vizează înlocuirea circumstanței victima este rudă în linie directă, frate sau soră cu aceea în care fapta este comisă de către un membru de familie sau de o persoană care conviețuiește cu victima^[16], în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 218, art. 219 și art. 221 C. pen. Credem că utilizarea noțiunii de membru de familie se înscrie mai bine în logica reglementărilor din cod unde această calitate a subiectului pasiv determină o anumită încadrare juridică^[17]. Bunăoară, dacă lovirea nepoatei de către unchi atrage o răspundere agravată pentru fapta de lovire, nu vedem de ce actul sexual, consimțit sau nu, realizat între aceleași persoane, să fie încadrat în varianta de bază a infracțiunii. De altfel, diferența de terminologie între infracțiunea de act sexual cu un minor pentru care, prin O.U.G. nr. 18/2016, s-a revenit la noțiunea de membru de familie, și celelalte infracțiuni contra libertății și integrității sexuale unde s-a preferat altă formulă, nu avea nicio justificare rezonabilă, Legea nr. 217/2020 realizând astfel uniformizarea și în cadrul infracțiunilor din același capitol^[18]. În privința persoanei care conviețuiește cu victima, credem că aceasta poate fi orice persoană care nu se regăsește în noțiunea de membru de familie, astfel cum este definită în art. 177 C. pen. dar care are o relație de conviețuire cu victima, putându-se încadra în această categorie, de exemplu, elevul care este găzduit pe perioada studiilor de un prieten de familie al părinților săi.

În ceea ce privește raportul cu infracțiunea de incest, considerăm că modificarea nu schimbă soluția absorbției care opera în reglementarea anterioară^[19], fiind aplicabile în continuare considerentele instanței supreme din decizia nr. II/2005^[20]. Astfel, motivarea Înaltei Curți are în vedere sensul restrâns dat noțiunii de membru de familie prin art. 149¹ din vechiul C. pen., în raport cu care nici nu ar putea fi absorbit în forma agravată a infracțiunii de viol, prevăzută în art. 197 alin. (2) lit. b¹) C. pen., decât cazul în care ruda apropiată, victimă a violului, locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul. Prin urmare, ar însemna să nu se dea nicio semnificație penală situației când victima, rudă în linie directă sau frate ori soră, nu ar locui și gospodări împreună cu făptuitorul, ceea ce ar fi inadmisibil, pentru că ar contraveni principiului echivalenței în incriminarea actelor infracționale. Or, în prezent, art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen. include în noțiunea de membru de familie toate categoriile de subiecte posibile ale infracțiunii de incest: ascendenți, descendenți, frați și surori, fără a institui condiția vechii reglementări privind conviețuirea și gospodărirea comună. Prin urmare, vom fi în prezența unui concurs de calificări redundante, în modalitatea conflictului dintre două calificări dintre care una constituie element sau circumstanță a celeilalte. În acest sens, raportul sexual consimțit între rude în linie directă, frați și surori, care descrie tipicitatea incestului, constituie o circumstanță a infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. a), alin. (4) lit. a) sau alin. (5) lit. a) C. pen., motiv pentru care cea dintâi infracțiune va fi absorbită în una din variantele menționate ale infracțiunii de act sexual cu un minor. Spre deosebire de vechea reglementare, în prezent se verifică caracterul necesar al absorbției întrucât nu s-ar putea comite în nicio situație infracțiunea de act sexual cu un minor în formele agravate prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. a) C. pen., alin. (4) lit. a) sau alin. (5) lit. a) C. pen., fără a se comite și infracțiunea presupus absorbită, respectiv cea de incest prevăzută de art. 377 C. pen.^[21]

O altă modificare din aceeași categorie vizează introducerea agravantei fapta a pus în pericol viața victimei în orice alt mod, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 218 – art. 219 C. pen., prin modificarea corespunzătoare a conținutului alin. (3) lit. e) și respectiv a alin. (2) lit. e). În acord cu alt autor^[22], apreciem că această modificare este redundantă, în condițiile în care printre urmările tipice ale infracțiunii de vătămare corporală, avută în vedere ca agravantă de aceleași texte, se află și punerea în primejdie a vieții persoanei.

În același registru se încadrează și introducerea unei circumstanțe noi în cazul formelor prevăzute de alin. (4) și (5) ale art. 220 C. pen., respectiv atunci când făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani^[23]. Având în vedere că în varianta tip victima are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, circumstanța nou introdusă nu va fi incidentă doar în ipoteza în care minorul victimă are vârsta cuprinsă între 14 ani și maxim 15 ani fără o zi, astfel încât, adăugând cei trei ani care reprezintă diferența ce exclude cauza de nepedepsire prevăzută de art. 220 alin. (6) C. pen., făptuitorul să aibă, maxim, 18 ani fără o zi, respectiv să fie încă minor. În cazul în care victima are între 15 și 16 ani fapta va fi încadrată în varianta agravată de la alin. (4) lit. e)^[24].

O ultimă modificare importantă asupra căreia înțelegem să ne oprim este introducerea agravantei fapta este comisă de o persoană care mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor precum și, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 220 – art. 222 C. pen., atunci când fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună^[25]. În privința infracțiunilor prevăzute de art. 218 C. pen. și art. 219 C. pen., prima agravantă este introdusă prin alin. (3¹) și respectiv alin. (2¹), pe când în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 220 – art. 222 C. pen. se introduce un text nou, respectiv art. 222¹ C. pen. Modul diferit de reglementare nu este cel mai fericit, având în vedere că în cazul faptelor prevăzute de art. 220 – art. 222 C. pen. limitele speciale de pedeapsă se majorează cu o treime. Astfel, este posibil ca o faptă mai puțin gravă decât infracțiunea de viol, comisă în condițiile aceleiași agravante cu caracter personal, să fie sancționată mai sever decât aceasta din urmă. Este cazul formei prevăzute de 220 alin. (5) C. pen., al cărei maxim ajunge la 16 ani, prin majorarea prevăzută de art. 222¹ C. pen., în timp ce infracțiunea de viol comisă în condițiile aceleiași circumstanțe ar putea fi sancționată doar până la 15 ani.

În ipoteza în care fapta din antecedența penală a făptuitorului a fost comisă în forma tentativei, apreciem că dispozițiile 222¹ C. pen. vor fi incidente, prin raportare la înțelesul sintagmei săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum este definită de dispozițiile art. 174 C. pen. Din acest punct de vedere, credem că era preferabil ca formula utilizată de legiuitor să fie similară cu cea folosită în cazul variantei omorului calificat din art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., tocmai pentru a evita controversele privind incidența circumstanței în cazul rămânerii faptei în stadiul tentativei, care au existat sub regimul vechiului Cod în cazul omorului deosebit de grav comis în condițiile săvârșirii anterioare a unui alt omor^[26]. Chiar și în actualele condiții de reglementare, ținând cont de înțelesul sintagmei menționate, precum și de practica judiciară anterioară în ceea ce privește circumstanța similară din cazul acestei din urmă infracțiuni, credem că dispozițiile art. 222¹ C. pen. vor fi incidente și atunci când infracțiunea anterioară a rămas în stadiul tentativei^[27].

4. Concluzii

Modificările intervenite prin Legea nr. 217/2020 au urmărit în primul rând întărirea reacției represive în cazul unora dintre infracțiunile contra libertății și integrității sexuale, prin sporirea limitelor de pedeapsă și modificarea conținutului de bază sau agravat al acestora, în special pentru a asigura o protecție ridicată în cazul minorilor. Pentru practician, obiectivul urmărit de legiuitor a avut ca rezultat, în general, o inflație legislativă, cu texte noi și pedepse în limite mai largi, ceea ce creează riscul, nu de puține ori prezent, al unor necorelări legislative și al îndepărtării de filozofia care a stat la baza stabilirii limitelor de pedeapsă la intrarea în vigoare a actualului Cod.

Fără îndoială, așa cum istoria modificărilor legislative o demonstrează, aplicarea textelor în varianta modificată se va realiza tot în același efort al practicii judiciare și al doctrinei de a împăca exagerările legiuitorului cu realitățile din teren.