[Cum a fost] Conferința „Admiterea la INM”

5343       0

În data de 10 noiembrie 2015, de la ora 12:00, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a avut loc conferința „Admiterea la INM”, organizată de Asociația Studenților în Drept.

Cine oare dintre studenții la drept, nu s-a visat niciodată în înaltul turn de fildeș al unui judecător sau ca un perseverent procuror ce susține înfăptuirea justiției? Probabil că toți au avut măcar o dată întrevăzută în minte această opțiune profesională atât de dorită.

Invitați: 

• Dna. judecător Miorița Ban, formator INM în domeniul eticii și deontologiei profesionale;

• Dna. Cristina Georgescu, membru al Departamentului de concursuri, examene și politici publice al INM;

• Dna. Irina Ionescu, auditor de justiție, reprezentant al auditorilor de justiție din anul II;

• Dl. procuror Tudorel Ștefan, formator INM în domeniul dreptului UE.

Într-o ordine logică, conferința a debutat, desigur, cu prezentarea admiterii, adică a celor 3 probe de concurs, cu mențiunea că verificarea condiției de bună reputație, examinarea medicală și verificarea aptitudinii psihologice nu sunt probe, ci condiții de admitere.

Care sunt pașii pentru a fi admiși la INM?

Detalii despre admiterea la INM:

Prima probă, cea a verificării cunoștințelor juridice, este considerată de candidați cea mai importantă.

A doua probă este cea a verificării raționamentului logic, prin care nu se urmărește numai testarea capacității de a gândi corect, ci și capacitatea de a gândi corect și eficient, într-un timp limitat. Verificarea se face prin trei tipuri generale de probleme: probleme de gândire analitică, probleme privind înțelegerea unui text scris și probleme de gândire logică. Din cele 120 de întrebări, doar 100 sunt punctate. Candidații nu știu care sunt cele 20 de întrebări ce nu se punctează. Din cele 100 norocoase, sunt necesare 30 de răspunsuri corecte.
Primele două probe alcătuiesc etapa eliminatorie (70% prima + 30% a doua). Etapa eliminatorie are o pondere de 75% din nota finală.

A treia probă, cea a interviului, constă în elaborarea în scris a unei analize cu privire la subiectul extras de către candidat și susținerea orală a acestuia, la care se adaugă analiza orală a unei spețe cu elemente de etică specifice profesiei. Având o pondere de 25% din nota finală, proba interviului a fost cea mai dezbătută, probabil pentru că nu există o bibliografie pentru aceasta, iar studenții vor o „rețetă” cu orice preț. Domnul Tudorel Ștefan a asigurat că „nu e suficient să știți drept. Nu aveți idee câtă lume se blochează când spunem Povestiți-ne despre dvs. E important să știți cine sunteți, ce vreți și cum puteți face parte din sistemul judiciar. Dacă aveți răspunsurile la aceste întrebări, bătălia e pe jumătate câștigată”.

„Comisia este formată din 5 membri: un procuror, un judecător, un psiholog, un cadru didactic și un pedagog.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

După ce veți fi declarat admis, urmează formularea unui dosar pentru a se verifica buna reputație, testarea psihologică printr-un test scris și un interviu în fața unui psiholog și în final o examinare medicală” subliniază dna. Cristina Georgescu.

La ce să se aștepte în următorii doi ani cineva care a fost admis la INM?

Cert este că cel mai bun răspuns la această întrebare poate fi dat numai de către un auditor de justiție la INM.

„Mă numesc Irina Ionescu și sunt auditor de justiție în anul doi la INM.

Voi încerca să dărâm cumva câteva dintre miturile care se vehiculează despre INM. Pentru mine nu a fost prima alegere INM-ul, la început am vrut sa fiu avocat, alegerea aceasta a venit după ce am experimentat avocatura și m-am hotărât să încerc; devenise cu timpul o dorință arzătoare pentru mine. Dacă doriți să începeți drumul acesta vă sfătuiesc să depuneți mult efort și totodată să doriți cu adevărat cariera asta. Studiați bine materia, bineînțeles cu pauzele de rigoare. Pentru mine admiterea a însemnat vara anului 2014. Interviul, a fost o etapă firească, am avut emoții în fața comisiei, dar am încercat să înțeleg ce anume dorește comisia de la mine, interviul presupune cumva trei părți: un mic eseu de redactat înainte de a intra în fața comisiei, pe care apoi îl prezentăm și pe baza căruia avem o discuție. Apoi o parte în care discutăm pe baza unui CV, unei prezentări a persoanei noastre și apoi o speță de etică unde iarăși nu ar trebui să vă îngrijorați pentru că nu se cer cunoștințe de etică și deontologie. Cel mai mult contează să fiți naturali, să nu încercați să impresionați comisia. Sfatul meu este să fiți voi înșivă.

Mi-am ales profesia de judecător, iar ce vă pot zice din propria mea experiență este ca anul 2 este diferit de anul 1.

Anul 1 este apropiat de noțiunea de studenție, dar în același timp este ca la liceu, o să râdeți, dar cumva în facultate mi se părea că decursul este mai permisiv, însă la INM anul 1 este în forță, trebuie să mergi la cursuri și la seminare, și este fundamentală aplicarea practică a materiei. Tot ceea ce facem la seminar este pe dosare și acte reale, trebuie să învățăm în mod practic tot ceea ce vom face în cariera noastră. În final examenele se adună și sumează nivelul nostru de viitoare pregătire practică. Este o perioadă foarte frumoasă, pe lângă cantitatea de studiu intens am întâlnit oameni faini, am legat prietenii deosebite. Personal nu am experimentat stresul sau impactul concurențe”.

Ce înseamnă să fii magistrat? De unde aflu dacă mi se potrivește această meserie?

Dl. procuror Tudorel Ștefan: „Recomandarea mea este să vă uitați adânc și bine în interiorul dumneavoastră. Pot exista foarte multe motive pentru care doriți să fiți judecători, procurori sau magistrați. Nu este suficient. La interviu veți fi întrebați de ce.

Aveți de a face cu o profesie în care se cere foarte mult de la dumneavoastră, este necesară o analiză după fiecare examen! Faceți-vă un post mortem și, în legătură cu modul în care vă raportați la realitatea care vă înconjoară, concentrați-vă pe capacitatea dumneavoastră de a comunica cât mai bine.

O să lucrați într-o profesie care presupune nu numai probleme dificile, ci și complexe.

Complexitate înseamnă depășirea nivelului de judecătorie, în sensul că pe lângă problema de drept sunteți nevoiți să apelați la cunoștințe care merg de la analiza ADN la teoria probelor, până la economie, psihologie sau la științele comportamentale. Ca să puteți face față profesiei respective, să știți că nu veți înceta niciodată să învățați.

Numai învățând și greșind veți învăța. Și atunci lipsa de experiență va fi înlocuită cu experiență.

Foarte important este conceptul de camera acustică, unde nu auzi, nu vezi ce se întâmplă în jurul tău.

Aveți nevoie de acest repaus, în care să vă retrageți și să deliberați, iar apoi să luați o decizie. Sunteți capabili să judecați sub incertitudine? De decizia respectivă depind viața și libertatea unui om. Citiți, învățați, comunicați, retrageți-vă în turnul de fildeș, ieșiți din turnul de fildeș, stăpâniți ca niște adevărați maeștri limba română și proprietatea termenilor”.

Care sunt aspectele pe care ar trebui să le aibă în vedere un candidat pentru proba interviului?

„Nu aveți bibliografie pentru interviu. Pentru acest interviu nu vă puteți pregăti într-o perioadă de o lună sau două.

Trebuie să veniți cu bagajul vostru de o viață! Nu este târziu să încercați să vă treziți, în sensul bun al cuvântului.

Nu este suficient pentru un judecător sau un procuror să aibă doar cunoștințe de drept.

Dobândirea cunoștințelor juridice să le aveți pe tot parcursul facultății, iar înaintea examenului să consolidați.

În timpul liber să vă implicați în realitatea noastră socială, profitați maxim de oportunitățile care vă sunt puse la dispoziție, mergeți la instanțe, la parchete, discutați cu procurori și cu judecători. Dacă doar învățați rămâneți cantonați acolo și nu veți putea face față pe perioada următoare în profesia de magistrat. Fiți responsabili. Dumneavoastră o să hotărâți viața, proprietatea și drepturile oamenilor. Sunteți responsabili? Este necesară o analiză personală.

Se apreciază autenticitatea, nu învățați șabloane. Se vede dacă ați învățat o poezie sau dacă sunteți autentici.

Se testează capacitatea voastră de a gândi într-un anumit mod.

Dacă te-ai hotărât să devii magistrat, trebuie să conștientizezi că e o profesie ce presupune foarte multă responsabilitate. Decizia și reușita atrag obligații, dar și satisfacții. Ultimul sfat pe care l-am primit a fost să ieșim din zona de confort și să ne punem în cât mai multe situații de viață”.

În finalul conferinței, Directorul Departamentului Academic din cadrul ASD, Alexandru Stoica, a mulțumit invitaților și studenților pentru dorința de participare cât și coordonatoarelor conferinței, Beatrice Ojog și Laura Tătaru și odată cu ele întregului Departament ce se ocupa cu organizarea acestor tipuri de evenimente.


Marți, 10 noiembrie,

ora 12:00

Aula Magna a Palatului Facultății de Drept, Universitatea din București

Dna. judecător Miorița Ban, formator INM în domeniul eticii și deontologiei profesionale;

Dna. Cristina Georgescu, membru al Departamentului de concursuri, examene și politici publice al INM;

Dna. Irina Ionescu, auditor de justiție, reprezentant al auditorilor de justiție din anul II;

Dl. procuror Tudorel Ștefan, formator INM în domeniul dreptului UE.

Asociația Studenților în Drept organizează marți, 10 noiembrie 2015, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept, Universitatea din București, conferința „Admiterea la INM”.

„Cine oare dintre noi, studenți la drept, nu s-a visat niciodată în înaltul turn de fildeș al unui judecător sau ca un perseverent procuror ce susține înfăptuirea justiției? Probabil că toți am avut măcar o dată întrevăzută în minte această opțiune profesională atât de dorită. Iar pentru a satisface nevoia stringentă a oricărui student de a lua o decizie în cunoștință de cauză și pentru a putea privi adevărată față a ajungerii în magistratură, Asociația Studenților în Drept vă propune o conferință dedicată admiterii la Institutul Național al Magistraturii. Astfel, îi vom avea ca distinși invitați pe următorii:

• Dna. judecător Miorița Ban, formator INM în domeniul eticii și deontologiei profesionale;

• Dna. Cristina Georgescu, membru al Departamentului de concursuri, examene și politici publice al INM;

• Dna. Irina Ionescu, auditor de justiție, reprezentant al auditorilor de justiție din anul II;

• Dl. procuror Tudorel Ștefan, formator INM în domeniul dreptului UE.

Vă așteptăm”!

Accesați și sursa informației, pagina de facebook a conferinței.

[Cum a fost] Conferința „Admiterea la INM” was last modified: noiembrie 11th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: