Competenţa teritorială exclusivă. Situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora

28 iul. 2023
Vizualizari: 606
  • Legea nr. 273/2006: art. 2 alin. (1) pct. 39
  • Legea nr. 554/2004: art. 10 alin. (3)
  • Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. b)
  • NCPC: art. 133 pct. 2
  • NCPC: art. 134
  • NCPC: art. 135 alin. (1)

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 4.02.2022 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu a solicitat anularea Deciziei nr. 236 din 7.10.2021 și a Notei de neconformitate nr. 82507.5 din 17.08.2021 emise pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Prin sentința nr. 3462 din 20 iunie 2022 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu și pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului Sibiu și a dispus trimiterea dosarului la această instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că atât reclamantul cât și pârâtul sunt persoane juridice de drept public, în același raport de putere, însă reclamantul a acționat în judecată pentru protecția drepturilor sale, fiind destinatarul actului administrativ contestat. Reclamantul nu a formulat cererea de chemare în judecată pentru îndeplinirea prerogativelor de putere publică, ci a acționat în calitate de particular, de destinatar al actului administrativ contestat, fapt pentru care acesta trebuie să beneficieze de aceeași protecție ca și persoana juridică de drept privat, având în vedere faptul că prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile, nefiind destinatarul și nici beneficiarul acestor norme.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 409 din 26 ianuarie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu a supus controlului de legalitate Decizia nr. 236 din 7.10.2021, de soluționare a contestației formulate împotriva Notei de neconformitate nr. 82507.5 din 17.08.2021, acte administrative prin care pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aplicat o reducere procentuală de 25% din valoarea contractului nr. x/27.03.2018, în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Instanțele aflate în conflict s-au declarat necompetente din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză și au apreciat diferit asupra incidenței dispozițiilor celor două teze ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv asupra consecințelor pe care le atrage calitatea reclamantei instituție publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat.

Conform textului de lege menționat „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”.

Din textul de lege enunțat rezultă că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, aceasta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Astfel, este de observat că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu prevede nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei fiind reprezentat de calitatea reclamantului de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

În acest sens Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care, definind noțiunea de „instituții publice locale”, a statuat după cum urmează: „denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora”.

Pornind de la această definiție, căreia i se circumscrie reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu în calitate de instituție publică locală, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei în favoarea pârâtului, fără ca legiuitorul să distingă, așa cum s-a arătat și în precedent, în funcție de calitatea pârâtului.

Cum legiuitorul nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în funcție de calitatea pârâtului, distincția făcându-se prin raportare exclusivă la calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excedează textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Pe de altă parte, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres sub aspectul stabilirii competenței teritoriale exclusive în cazul litigiilor care se poartă între două autorități publice (în sensul conferit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004) sau între o instituție publică și o autoritate publică (cu sublinierea distincțiilor realizate între cele două noțiuni prin Decizia nr. 28/2017 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), acest lucru nu înseamnă că nu pot fi aplicate criteriile pe care acesta le-a instituit în conținutul alin. (3) al art. 10 și care utilizează ca și reper exclusiv calitatea reclamantului și distincția dintre calitatea de persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, pe de o parte (caz în care sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3) și calitatea de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, pe de altă parte (fiind aplicabile prevederile tezei a II-a), neavând relevanță dacă pârâtul este sau nu o autoritate publică.

Deși în cauza pendinte reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în ipoteza în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speță, instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Așadar, aplicarea în speță a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, deoarece privește situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat, în speță competența teritorială fiind stabilită prin raportare la prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantei instituție publică.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal .

Sursa informației: www.scj.ro.

Competența teritorială exclusivă. Situația în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora was last modified: iulie 27th, 2023 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.