Comisia Europeană propune un nou sistem generalizat de preferințe al UE pentru promovarea dezvoltării durabile în țările cu venituri reduse

23 sept. 2021
Vizualizari: 104

Conform paginii oficiale (www.ec.europa.eu), Comisia Europeană informează că a adoptat o propunere legislativă privind noul sistem generalizat de preferințe („Regulamentul SGP”) al Uniunii Europene, pentru perioada 2024-2034, această propunere urmărind crearea de oportunități economice și promovarea dezvoltării durabile.

Astfel, Regulamentul SGP este un instrument comercial unilateral care elimină sau reduce taxele la import pentru produsele care intră în UE din țările vulnerabile cu venituri mici, sprijinind eradicarea sărăciei, dezvoltarea durabilă și participarea acestora la economia mondială. În acest sens, propunerea Comisiei face ca SGP al UE să se concentreze mai mult pe reducerea sărăciei și pe creșterea oportunităților de export pentru țările cu venituri reduse, scopul fiind acela de a stimula creșterea economică durabilă în aceste țări.

Totodată, noul cadru SGP extinde motivele pentru retragerea preferințelor SGP ale UE în cazul unor încălcări grave și sistematice, iar, pe lângă convențiile de bază privind drepturile omului și munca, deja reglementate, propunerea mai include convenții de mediu și de bună guvernanță.

De asemenea, noua propunere de regulament presupune:

− Asigurarea unei tranziții line pentru toate țările care urmează să se abată de la statutul de țară cel mai puțin dezvoltată în următorul deceniu. Aceste țări vor putea solicita regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe (SGP+) dacă se angajează să respecte standarde solide de durabilitate și, prin urmare, pot păstra preferințe tarifare generoase pentru a avea acces la piața UE;

− Maximizarea oportunităților pentru țările cu venituri mici de a beneficia de SGP prin reducerea cu zece puncte procentuale a pragurilor de graduare a produselor, astfel încât marii producători industrializați să lase mai mult spațiu în sectoarele în care sunt foarte competitivi;

− Introducerea posibilității UE de a retrage beneficiile SGP pentru încălcări grave și sistematice ale principiilor convențiilor privind schimbările climatice și protecția mediului;

− Extinderea listei convențiilor internaționale pe care țările SGP + trebuie să le ratifice dincolo de cele șapte instrumente actuale în materie de mediu și climă, incluzând în prezent și Acordul de la Paris etc.

În continuare, Parlamentul European și Consiliul vor discuta propunerea Comisiei Europene, în contextul în care actualul Regulament SGP expiră la 31 decembrie 2023. Așadar, odată adoptat, noul regulament SGP se va aplica de la 1 ianuarie 2024.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Comisia Europeană a adoptat o revizuire cuprinzătoare a normelor UE în materie de asigurări

Comisia Europeană propune un nou sistem generalizat de preferințe al UE pentru promovarea dezvoltării durabile în țările cu venituri reduse was last modified: septembrie 23rd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: