Comisia Europeană. Infringement: României şi altor 23 de state membre li se solicită respectarea Directivei privind asigurarea respectării aplicării directivei privind detașarea lucrătorilor

16 iul. 2021
Vizualizari: 222

Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere României și altor 23 de state membre pentru nealinierea mai multor dispoziții naționale la Directiva privind asigurarea respectării aplicării directivei privind detașarea lucrătorilor (2014/67/UE).

Astfel, Directiva urmărește să consolideze aplicarea practică a normelor privind detașarea lucrătorilor prin abordarea aspectelor legate de combaterea fraudei și a eludării normelor, de accesul la informații și de cooperarea administrativă dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE).

De asemenea, Comisia poartă un dialog cu cele 24 de state membre ale UE care nu au transpus corect unele sau toate dispozițiile directivei, cu intenția de a se asigura că normele în vigoare vor permite ca detașarea lucrătorilor să continue în cadrul pieței unice fără obstacole inutile pentru angajatori, asigurându-se în același timp drepturile lucrătorilor detașați.

Statele membre au la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită avize motivate.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Comisia Europeană. Infringement: România și alte state membre, vizate de o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul justiției

Comisia Europeană. Infringement: României și altor 23 de state membre li se solicită respectarea Directivei privind asigurarea respectării aplicării directivei privind detașarea lucrătorilor was last modified: iulie 16th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: