CNPP. Precizări referitoare la aplicarea dispozițiilor O.U.G nr. 74/2022 privind ajutorul financiar

9 iun. 2022
Vizualizari: 311

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut precizări referitoare la aplicarea dispozițiilor O.U.G nr. 74/2022 privind ajutorul financiar de 700 de lei care se acordă pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, cu venituri mai mici de 2000 de lei.

Astfel, ajutorul financiar reglementat prin O.U.G nr. 74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2000 de lei. Sunt avute în vedere următoarele categorii de venituri:

− Pensiile din sistemul public de pensii și din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022;

− Venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;

− Venituri din indemnizația socială pentru pensionari;

− Venituri din salarii și asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.

De asemenea, ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite care au domiciliul în România, nu și celor care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate și ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright foto: freepik)

Sursa informației

📎 Vezi și CNPP a stabilit modelul adeverințelor prevăzute de Legea nr. 74/2022

 

CNPP. Precizări referitoare la aplicarea dispozițiilor O.U.G nr. 74/2022 privind ajutorul financiar was last modified: iunie 9th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: