Cerere de recuzare. Procedura de citare a hotărârilor judecătorești (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1392/2016

NCPC: art. 90 alin. (1), art. 100 alin. (4), art. 108 alin. (4), art. 178 alin. (1), art. 261 pct. 5, art. 284 alin. (1), art. 304 pct. 1 și 5, art. 304 pct. 7, art. 306 alin. (3), art. 312 alin. (1).

Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., „Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În speță, încheierea atacată, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanta apelantă, a fost motivată, în sensul că soluționarea acesteia, întemeiată pe aceleași motive ca și cererile de abținere formulate de judecătorul recuzat, s-a făcut prin raportare la modul de soluționare a celei de-a doua cererii de abținere formulată de judecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare, respectiv pe excepția autorității de lucru judecat față de încheierea de ședință din camera de consiliu din 15 ianuarie 2016, pronunțată de aceeași instanță.

Deși nu s-a arătat expres, rezultă că motivele pentru care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanta apelantă și întemeiată pe aceleași motive ca și cererile de abținere formulate de către judecătorul recuzat, sunt cele pentru care s-a respins prima cerere de abținere formulată de judecătorul recuzat prin încheierea din 15 ianuarie 2016, așa cum au fost expuse mai sus, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra acesteia de către instanța de recurs.

Prin urmare, se constată că motivul de recurs formulat de recurenta reclamantă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului F. este nefondat, urmând a fi respins, în consecință.

Criticile formulate de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 141 din 2 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ., încadrarea în drept a acestora fiind făcută de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, pentru cele ce succed;

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, „când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale”. În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta a arătat că, „în ipoteza în care se apreciază ca fiind întemeiate criticile vizând modul de soluționare a fondului cererii de recuzare, devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează situația nelegalei alcătuiri a instanței”.

Rezultă că reclamanta a susținut implicit că, întrucât este întemeiată cererea de recuzare a judecătorului F., prin includerea acestuia în completul de judecată care a pronunțat decizia atacată instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Or, aceste critici sunt nefondate, deoarece hotărârea instanței de apel a fost pronunțată după soluționarea legală a cererii de recuzare formulată de către reclamantă împotriva judecătorului cauzei – F., precum și a cererilor de abținere formulate de același judecător, prin respingere, astfel că hotărârea dată, fiind pronunțată de o instanță alcătuită potrivit dispozițiilor legale, nu este lovită de nulitate.

Prin urmare, motivul de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., formulat de recurenta reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, în consecință.

Celelalte critici formulate de reclamantă potrivit cărora decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 108 alin. (4), art. 90 alin. (1) și art. 284 alin. (1) C. proc. civ., se circumscriu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și se constată că sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 108 alin. (4) C. proc. civ., „Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt”.

În susținerea criticii potrivit căreia decizia atacată a fost dată cu încălcarea acestei dispoziții legale, reclamanta a arătat că atât cererea introductivă, înregistrată la 16 martie 2004, cât și precizarea acesteia din data de 15 aprilie 2004, nu au fost semnate de aceasta, aspect recunoscut de către autoarea semnăturilor în cadrul cercetării penale și consemnat în Ordonanța de clasare din 25 august 2015.

Instanța de apel, cu privire la situația de fapt, având în vedere și rezultatul cercetărilor penale finalizate prin Ordonanța de clasare din 25 august 2015, a constatat că drepturile procesuale au fost exercitate în primă instanță personal de reclamantă, și că reclamanta a formulat și semnat cererea de modificare a acțiunii, prin „simpla comparare a semnăturii de pe cererea de modificare a acțiunii ce cuprinde aceeași redare a literelor”, ceea ce a implicat verificarea de scripte de către aceasta, în condițiile art. 178 alin. (1) C. proc. civilă.

Așadar, se constată că decizia atacată s-a dat cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., deoarece reclamanta nu poate avea câștig de cauză invocându-se propria culpă, ce constă în faptul că aceasta a indicat adresa domiciliului său atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și în cel al cererii de modificare a acțiunii, ca fiind în str. Y și nu în Aleea Y, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

Mai mult, se constată că reclamanta, deși a invocat pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 108 (4) C. proc. civ., prin aceste critici tinde la a supune controlului judiciar netemeinicia deciziei atacate, respectiv, modul de apreciere a probatoriului administrat de către instanța de apel, ceea ce este inadmisibil față de art. 304 C. proc. civ., care prevede că, pe calea recursului, controlul judiciar se exercită numai în ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate.

Criticile potrivit cărora decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că „înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat”, întrucât hotărârea apelată nu i-a fost comunicată reclamantei la domiciliul său, care a fost indicat greșit prin cererea de chemare în judecată, cât și prin precizarea de acțiune, ca fiind în str. Y în loc de Aleea Y, se constată că sunt nefondate.

Astfel cum a constatat instanța de apel, în primă instanță drepturile procesule au fost exercitate personal de către reclamantă, care prin cererile formulate și-a indicat domiciliul în str. Y și nu în Aleea Y.

În această situație, în aplicarea dispozițiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ., se constată că instanța de apel corect a reținut că prima instanță a comunicat legal hotărârea pronunțată la domiciliul indicat de reclamantă, respectiv, în str. Y.

Și critica potrivit căreia decizia atacată s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.

Potrivit art. 284 (1) C. proc. civ., „Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

În speță, comunicarea hotărârii primei instanțe s-a făcut, potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. civ., la domiciliul indicat de aceasta prin acțiune, cât și prin precizarea de acțiune, respectiv, în str. Y, la 15 septembrie 2004, dosar primă instanță, care face dovada comunicării până la înscrierea în fals, potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., iar apelul s-a declarat la 5 octombrie 2015, dosar apel, peste termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii apelate, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civilă.

Prin urmare, deși este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia luarea la cunoștință de hotărârea apelată într-un alt dosar nu echivalează cu o comunicare a acesteia în vederea curgerii termenului de apel, deoarece cazurile de echipolență nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege, se constă că decizia atacată, prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamantă, este legală în raport de celelalte argumente reținute de instanța de apel potrivit cărora, în temeiul art. 284 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta este decăzută din dreptul de a exercita calea de atac a apelului la 2 octombrie 2015, față de data comunicării sentinței apelate către aceasta la domiciliul pe care l-a indicat atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea de modificare a acțiunii, la 15 septembrie 2004.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, prin tutore, împotriva încheierii din 19 februarie 2016 și a Deciziei nr. 141 din data de 2 martie 2016 a Curții de Apel Iași.