Cerere privind obligarea pârâtei la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între nivelul de salarizare cuvenit, cât şi a sporurilor specifice activităţii, la noile salarii de bază prevăzute şi drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă de la data angajării reclamanţilor

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• NCPC: art. 116
• NCPC: art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3
• NCPC: art. 130 alin. (2)
• NCPC: art. 133 alin. (2)
• NCPC: art. 135
• NCPC: art. 517 alin. (4)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 8 decembrie 2021, reclamantul A. Târgu Mureș, în numele și pentru membrii de sindicat menționați în listele de împuterniciri anexate, membri ai A. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 la calculul și plata în favoarea reclamanților a despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între nivelul de salarizare cuvenit reclamanților, stabilit potrivit dispozițiilor Legii nr. 153/2017 cu modificările și completările ulterioare, atât în privința salariilor de bază, cât și a sporurilor specifice activității la noile salarii de bază prevăzute și drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă, de la data angajării reclamanților.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei D.G.A.S.P.C. Sector 2 la actualizarea sumelor prevăzute la petitul 1 al acțiunii, cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, aferente perioadei de la care se impunea acordarea drepturilor solicitate și până la data plății lor efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 62/2011.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 600 din 14 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantului A. Târgu Mureș, în numele și pentru membrii de sindicat, de obligare a pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 la calculul și plata unor despăgubiri bănești, prin raportare la drepturile salariate cuvenite, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ. „necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, respectiv dacă litigiul de față se încadrează în această categorie, având în vedere și Decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii și de aprecierea legată de noțiunea de sediu, dacă pentru stabilirea competenței teritoriale are în vedere sediul social, considerat ca sediul principal sau cuprinde și eventualele sedii secundare.

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Este de reținut că, prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Decizia nr. 1/2013 nu distinge între diferitele categorii de sedii – principal sau secundar – ale reclamantului sindicat-persoană juridică.

Din verificările efectuate, s-a constatat că potrivit sentinței civile nr. 3005 din 19 iunie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureș, reclamantul își are sediul în Târgu Mureș, județul Mureș, iar sediul secundar în București, str. x.

În cauză, reclamantul poate alege, conform art. 116 C. proc. civ., să invoce și să utilizeze sediul principal sau secundar pe care îl apreciază ca fiind cel oportun intereselor sale legitime, întrucât tocmai aceasta este rațiunea legiuitorului în edictarea normelor de competență analizate, și anume de a asigura un acces cât mai facil al reclamantului la desfășurarea procesului.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul a învestit legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, întrucât a optat pentru instanța de la sediul său, fiind indiferentă categoria sediului – secundar sau principal.

Prin urmare, Tribunalul București nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetent.

Cum în cauză sediul secundar al sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul spre judecare.

Sursa informației: www.scj.ro.