Cerere privind acordarea de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru. Perimarea contestaţiei în anulare (NCPC)

18 aug. 2021
Vizualizari: 459
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 3901/2020

NCPC: art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 416 alin. (1), art. 417, art. 420 alin. (1)

Prin încheierea din 30 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități la plata taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei încheieri contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, susținând că este netemeinică și nelegală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 19 octombrie 2018, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că, până la data de 22 noiembrie 2019, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 22 noiembrie 2019 a amânat cauza, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni”, iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea contestației în anulare.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere privind acordarea de facilități la plata taxei judiciare de timbru. Perimarea contestației în anulare (NCPC) was last modified: august 17th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.