Cerere de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă. Declinare de competență (NCPC)

28 feb. 2018
Vizualizari: 4035
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1442/2017

NCPC: art. 24 , art. 25, art. 130 alin. (2), art. 131, art. 142; Legea nr. 76/2012: art. 3 alin. (11)

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 31 august 2017, petenții A., B., C. și D. au solicitat strămutarea Dosarului nr. x/285/2017 al Judecătoriei Rădăuți, la o altă instanță de același grad, pe motive de bănuială legitimă.

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare de față a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 1 martie 2017, dată în raport cu care erau aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispozițiile art. 24 și 25 noul C. proc. civ., ca și ale art. 3 alin. (11) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (…)”.

Se constată că, în cauză, în susținerea cererii de strămutare deduse judecății au fost invocate, așa cum s-a arătat anterior, motive de bănuială legitimă, iar cererea este formulată ou privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Rădăuți, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Suceava.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131, raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

 

Înalta Curte declină competența de soluționare a cererii formulată de petenții A., B., C. și D., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. x/285/2017 al Judecătoriei Rădăuți, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă. Declinare de competență (NCPC) was last modified: februarie 25th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.