Cerere de repunere în termenul de apel. Modalitatea comunicării sentinței civile și aflarea domiciliului părții adverse (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 804/2015

NCPC: art. 85, art. 93, art. 95, art. 98, art. 103, art. 284, art. 304 pct. 9, art. 723 alin. (1); Constituția României: art. 21 alin. (1), art. 126 alin. (2)

Criticile ce vizează modalitatea de soluționare a excepției de tardivitate a apelului se rețin a fi vădit nefondate, pentru următoarele considerente:

Curtea Constituțională, în acord cu jurisprudența C.E.D.O., a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, dar nu este un drept absolut, legiuitorul având competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Această soluție este consacrată constituțional, în art. 126 alin. (2) din Constituția României, care prevede: „Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege”, astfel cum rezultă din Decizia nr. 1/1994 pronunțată de Curtea Constituțională). în considerentele aceleiași decizii, se reține că pentru situații deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept să nu mai poată fi posibilă (Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 31 octombrie 2006).

Conform art. 284 C. proc. civ. „Termenul de apel este de 15 zile de ia comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Art. 103 alin. (1) C. proc. civ. dispune că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, în acest din urmă caz, fiind necesar ca partea să formuleze o cerere de repunere în termenul legal de apel, cu arătarea motivelor împiedicării, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.

În speță, în raport de dispozițiile art. 284 coroborat cu art. 103 C. proc. civ., în mod judicios Curtea de Apel București a reținut că apelul reclamanților a fost declarat – la data de 21 martie 2014 – peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării sentinței civile nr. 954 din 14 mai 2013 a Tribunalului București (sentință comunicată la domiciliul procesual ales al reclamanților la data de 18 februarie 2014). De altfel, reclamanții nu au formulat nicio cerere de repunere în termenul de apel conform dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la modalitatea de realizare a comunicării sentinței civile nr. 954 din 14 mai 2013 a Tribunalului București, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. la domiciliul procesual ales al reclamanților, respectiv în Pipera, județ Ilfov.

Din analiza conținutului cererii de chemare în judecată, formulată prin S.C.A. D. și asociații, rezultă că reclamanții au indicat în mod explicit și neechivoc că, pentru comunicarea actelor de procedură, înțeleg să recurgă la instituția procesuală a domiciliului ales, fără a proceda, însă, și la indicarea persoanei desemnate cu recepționarea actelor de procedură.

Mai mult, în cererea de preschimbare a termenului de judecată, aflată la fila 16 dosar fond, reclamanții au reiterat aceiași domiciliu ales în vederea comunicării actelor de procedură, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanții pentru termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2012, aflate la filele 23 și 27 dosar fond, s-au întors cu mențiunea că „în raza oficiului Pipera nu figurează str. X”.

Potrivit art. 85 C. proc. civ., „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.

Citarea are ca scop încunoștințarea părții despre existența procesului, pentru ca ea să se poată prezenta și să-și facă apărările pe care le consideră necesare.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a lăsat la alegerea părților care este locul și persoana căreia doresc să îi fie comunicate actele de procedură, tocmai pentru ca aceasta să poată lua cunoștință de conținutul acestora și să își poată exercita dreptul de apărare.

Or, în speță, la termenul de judecată din 13 noiembrie 2012, reclamanții s-au prezentat personal, fiind asistați de către avocat, astfel că procedura de citare a fost legal îndeplinită, prin înfățișarea părților.

De altfel, nici la acest termen de judecată, nici Ia termenele ulterioare, reclamanții nu au indicat un alt domiciliu pentru îndeplinirea actelor de procedam, deși din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare rezulta că adresa este eronată. Mai. mult, la data de 14 mai 2013, Tribunalul București a amânat pronunțarea, astfel că reclamanții, care au avut reprezentare convențională pe tot parcursul litigiului, puteau realiza că hotărârea ce se va da va fi comunicată la domiciliul procesual indicat prin cererea de chemare în judecată, respectiv la o adresă eronată, astfel că aceștia se află în culpă procesuală prin lipsa de diligentă în a aduce la cunoștința instanței, în timpul judecării dosarului de fond, o adresă validă la care urmau să primească actele de procedură, deși aveau posibilitatea să o facă.

Mai mult, prin intermediul cererii de apel, reclamanții au învederat instanței că domiciliază la adresa indicată prin cererea de chemare în judecată, respectiv în Pipera, județ Ilfov.

Cum reclamanții nu au comunicat instanței o altă adresă pentru comunicarea actelor de procedură, așa cum statuează dispozițiile art. 95 C. proc. civ., comunicarea sentinței la adresa indicată prin cererea de chemare în judecată, neschimbată pe parcursul judecării litigiului în fond, s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 93 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituția României revizuită „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”.

Art. 723 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu hună credință, și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute”.

Prin prisma acestor dispoziții se deduce că reclamanții trebuie să exercite orice drept, atât Ia declanșarea procesului, cât și ulterior, pe parcursul judecății, cu bună – credință și potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege. în egală măsură, dreptul trebuie utilizat în vederea realizării finalității sale.

De altfel, la termenul de judecată din 19 martie 2015, apărătorul reclamanților a opinat că „faptul că, în mod intenționat sau din neatenție, indici o adresă greșită pentru comunicarea actelor de procedură, nu are relevanță în speță”, susținere ce nu poate fi primită, întrucât denotă reaua-credință a reclamanților și deturnarea dreptului procedural de la finalitatea sa,

Din cele expuse mai sus rezultă că, în speță, reclamanții sunt culpabili de situația creată, având în vedere că, după promovarea acțiunii și indicarea domiciliului procesual ales aceștia nu au înțeles să încunoștiințeze instanța, și nici părțile adverse, în sensul că renunță la acest domiciliu, deși dispozițiile art. 98 C. proc. civ. le confereau această posibilitate, situație în care, în mod corect, comunicarea sentinței s-a efectuat la domiciliul procesual ales de către reclamanți.

De asemenea, se reține că nu este imputabilă instanței de fond împrejurarea că dovada de comunicare a sentinței apelate a fost restituită la dosar, câtă vreme, din verificările efectuate însăși de către instanța supremă a rezultat că adresa indicată de către reclamanți nu există.

Din dispoziția cuprinsă în art. 95 C. proc. civ., precum și din principiile generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate are caracter de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se afla reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului părții adverse.

Pentru a se recurge la procedura citării prin publicitate nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie sa învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să îi afle domiciliul, confirmându-și eventual susținerile cu probe corespunzătoare.

Or, în speță, acest text de lege nu este aplicabil, câtă vreme reclamanții sunt cei care și-au indicat o adresă eronată pentru comunicarea actelor de procedură, iar domiciliul pârâților este cunoscut, nepunându-se problema vreunei vicieri a procedurii de citare cu aceștia.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, deși prin dispozițiile C. proc. civ. nu este reglementată situația în care reclamantul indică drept domiciliu pentru îndeplinirea actelor de procedură o adresă nereală, în speța de față, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., prin analogie, în considerarea faptului că drepturile procedurale trebuie îndeplinite cu bună-credință.

Prin urmare, atitudinea procesuală a reclamanților echivalează cu un abuz de drept, întrucât, procedând astfel, aceștia au lăsat la latitudinea lor derularea procesului civil și exercitarea căilor de atac.

Reținând, așadar, că nu sunt îndeplinite, în speță, condițiile cazului de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți.

Sursa informației: www.scj.ro.