Camera Consultanților Fiscali. Serviciile de consultanță fiscală beneficiază în continuare de regimul fiscal al microîntreprinderilor

21 dec. 2022
Vizualizari: 195

Camera Consultanților Fiscali (CCF) informează că serviciile de consultanță fiscală beneficiază în continuare de regimul fiscal al microîntreprinderilor, ca urmare a promulgării și publicării în Monitorul Oficial nr. 1228 din data de 20 decembrie 2022, a Legii nr. 370/2022 – privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022, prin care prevederile O.G. nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost amendate în acest sens.

Demersurile oficiale concertate realizate de Camera Consultanților Fiscali în colaborare cu UPLR, în ultimele 6 luni, au fost până la urmă înțelese, iar propunerile noastre de modificare a prevederilor inițiale din O.G. nr. 16/2022, au fost acceptate și legiferate.

Pe site-ul CCF se află toate aceste documente argumentate, prin care conducerea Camerei s-a adresat Ministerului Finanțelor, anterior aprobării O.G. nr. 16/2022, iar ulterior Guvernului României, Președinției, Senatului și Camerei Deputaților, Comisiilor parlamentare de specialitate și grupurilor parlamentare.

Aceste demersuri au fost completate prin prezența președintelui CCF, în cadrul comisiilor parlamentare, pentru susținerea directă a propunerilor de modificare transmise.

Sursa informației

Vezi și Camera Consultanților Fiscali. Curs online cu tema „Impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii” (15 decembrie 2022)

 

Camera Consultanților Fiscali. Serviciile de consultanță fiscală beneficiază în continuare de regimul fiscal al microîntreprinderilor was last modified: decembrie 21st, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: