Bunuri imobile revendicare. Exercitarea posesiei asupra bunurilor. Recurs (NCPC)

3 iul. 2017
Vizualizari: 1212
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 3332/2014

NCPC: art. 304, art. 312 alin. (1)

Singura critică de nelegalitate formulată de recurenta intervenientă vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a Fundației Fondul B.O.R. al Bucovinei – Suceava.

Cu privire la această excepție, invocată în mod constant pe parcursul procesului de către intervenientă, Curtea de Apel a reținut că s-au susținut două argumente esențiale, și anume, acela că reclamanta nu este continuatoarea vechiului Fond B.O.R. al Bucovinei existând diferențe semnificative și evidente de statut juridic, de scop și de obiect de activitate, iar pe de altă parte, că reclamanta nu a dovedit faptul că vechiul Fond B.O.R. al Bucovinei a avut în proprietate bunurile imobile revendicate, pârâții susținând în permanență că posesia asupra acestora a fost exercitată în calitate de administrator, iar nu de proprietar deplin.

Prin Decizia de casare nr. 2368 din 15 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un ciclu procesual anterior, s-a statuat în sensul că, în prezenta cauză, calitatea procesuală activă conține două componente, respectiv: calitatea reclamantului de continuator al vechii persoane juridice, Fondul B.O.R. al Bucovinei desființat prin Decretul nr. 273/1949, și dobândirea dreptului de proprietate al acestuia din urmă asupra imobilelor revendicate.

În ceea ce privește calitatea reclamantului de continuator al vechii persoane juridice, acest aspect a fost irevocabil soluționat prin hotărâre judecătorească. Astfel, prin decizia nr. 4401/31 octombrie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 184/2003, s-a statuat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. și D.S. Suceava, că Fondul B.O.R. al Bucovinei este continuatorul proprietarului tabular. Soluția a dobândit autoritate de lucru judecat, întrucât excepția fost respinsă ca nefondată de Tribunalul Suceava, prin încheierea din 17 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3631/2001, încheierea care nu a fost niciodată atacată cu apel de părțile în proces.

În același sens a fost pronunțată și Decizia nr. 7962 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, părți fiind același reclamant și aceeași pârâți.

Mai mult, prin decizia de casare mai sus evocată, s-a statuat că hotărârile judecătorești menționate sunt opozabile inclusiv intervenientei Fundația P.F.S. – Suceava, întrucât are calitate de intervenient în interesul pârâților, iar procesul a fost purtat între reclamant și pârâții din această cauză.

În consecință, curtea de apel a reținut corect că cu privire la cea dintâi componentă a calității procesual active, aceea de continuator al vechii persoane juridice, s-au pronunțat în mod irevocabil instanțele judecătorești, astfel încât, excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului pentru motivul că acesta nu este continuator al vechii fundații a fost în mod corect respinsă, pentru autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește celălalt aspect criticat, potrivit căruia, instanța de apel a reținut în mod repetat, în considerente, referirea la Decretul nr. 273/1949, ca fiind actul de desființare al vechiului Fond, ignorând că acel Decret nr. 273/1949 nu a fost publicat în M. Of., Înalta Curte constată că această susținere nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nefiind o critică de nelegalitate în sensul textului de lege menționat.

Având în vedere considerentele reținute mai sus, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientă.

Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata intervenientă H.I., Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în etapa recursului pendinte.

Sursa informației: www.scj.ro.

Bunuri imobile revendicare. Exercitarea posesiei asupra bunurilor. Recurs (NCPC) was last modified: iunie 30th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: