Baroul Dolj. Bazele formării profilului de Investigator Financiar European

13 iun. 2017
Vizualizari: 847

Într-un comunicat Baroul Dolj anunță faptul că „în urma desfășurării cu succes a Conferinței Europene și Sesiunii de Training „Îmbunătățirea politicilor și practicilor anti-corupție prin participarea activă a societății civile” (Senatul României, 25-27 mai 2017), a luat hotărârea de a înființa și în România – Corpul Profesional al Investigatorilor și Experților în Investigații Financiare. Această organizație profesională va avea drept scop pe termen scurt afilierea la ACFCS – Association of Certified Financial Crime Specialists și la ACAMS – Association of Certified Anti-Money Laundering Specialists.

În acest sens, în Stațiunea Neptun – Q Hotel, în perioada 2-8 iulie 2017, va avea loc Sesiunea de Formare „Bazele formării profilului de Investigator Financiar European”, organizată în parteneriat de către Fundația EUROLINK-Casa Europei și Asociația Profesională a Formării în Administrația Publică Locală – CINAQ, cu sprijinul CEIFAC – Colegiul European de Investigații Financiare și Analiză Financiară Criminalistică, al GRASCO – Laboratorul de Cercetare și stabilire de strategii pentru neutralizarea Criminalității Organizate – Universitatea din Strasbourg (Franța), al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române și al UPLR – Uniunea Profesiilor Liberale din România.

Obiectivul central al sesiunii este formarea și îmbunătățirea cunoașterii cu privire la identificarea și furnizarea probatoriului în domeniul infracționalității financiare în cursul investigațiilor. Ca oportunitate profesională, profesiile derivate în acest domeniu se referă în special la cei care doresc să candideze ulterior la posturi din cadrul EUROPOL, EUROJUST, OLAF – agenții sau rețele ale Uniunii Europene, dar și la nivel național, în cadrul în special al noilor instituții create precum ANABI și în alte structuri care sunt implicate în dezvoltarea instrumentelor de cooperare privind specializări precum unitățiile de informații financiare (Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor) și la metode tot mai complexe de investigare financiară. Aceste specializări s-au impus pe piața muncii  ca domenii de frontieră între studiile juridice și cele economico-financiare.

Special Guest Speaker (t.b.c.): Conf. Univ. dr. Chantal CUTAJAR – Universitatea din Strasbourg, Director CEIFAC/GRASCO, Viceprimar al Municipiului Strasbourg. Lectori: Dr. Camelia BOGDAN – cercetător, Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Științele Sociale, visiting fellow al Institutului de Studii Juridice Avansate, Londra, absolvent al Colegiului de Investigații Financiare, Strasbourg; Dr. Georgeta GHEȚE-DĂNĂU, Președintele Asociației Profesionale a Formării în Administrația Publică Locală – CINAQ; Sever AVRAM, Președintele Executiv al Fundației EUROLINK-Casa Europei/Coordonator General CIO-SUERD.

Diploma de Absolvire
va fi eliberată în co-tutelă de Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart” (CIO-SUERD), proiect fondat în parteneriat cu Academia Română, și Asociația Profesională a Formării în Administrația Publică Locală (CINAQ), fiind însoțită de o Anexă pentru detalierea competențelor acumulate în cursul sesiunii de formare”.

Sursa informației

Baroul Dolj. Bazele formării profilului de Investigator Financiar European was last modified: iunie 13th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: