Festivitate [CUM A FOST] Baroul Constanța - Sărbătorirea Zilei Avocatului și decernarea premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu”

2663       0

[CUM A FOST] Baroul Constanța – Sărbătorirea Zilei Avocatului și decernarea premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu” 📅 24 iunie 2019 Constanța [CUM A FOST] Baroul Constanța – Sărbătorirea Zilei Avocatului și decernarea premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu”

Data 24 iunie 2019
Locația Str. Traian nr. 24 B, Constanța


Luni, 24 iunie 2019, Baroul Constanța a organizat o recepție festivă de Ziua Avocatului, în cadrul căreia a fost decernat Premiul „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu”, fost decan al Baroului Constanța.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 17.00, fiind găzduit de sediul Baroului Constanța (Str. Traian nr. 24 B, Constanța).

Dl. avocat Ion C. Theodorescu-Valahu s-a născut la 1 iunie 1889 în Popoveni, Dolj. Locuiește, pe rând, în Ilfov, Constanța, București, iar potrivit unor surse a fost deținut politic în regimul comunist și a decedat în anul 1957 în Penitenciarul Râmnicul Sărat.


 

Luni, 24 iunie 2019, Baroul Constanța organizează o recepție festivă de Ziua Avocatului, în cadrul căreia se va decerna Premiul „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu”, fost decan al Baroului Constanța.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00 și va fi găzduit de sediul Baroului Constanța (Str. Traian nr. 24 B, Constanța).

Dl. avocat Ion C. Theodorescu-Valahu s-a născut la 1 iunie 1889 în Popoveni, Dolj. Locuiește, pe rând, în Ilfov, Constanța, București, iar potrivit unor surse a fost deținut politic în regimul comunist și a decedat în anul 1957 în Penitenciarul Râmnicul Sărat.

Este absolvent al Colegiului Național „Carol I” Craiova; promoția 1905-1906.

Intră în profesia de avocat la 9 decembrie 1909, în Baroul Ilfov, unde își face stagiul până în 1911.

De-a lungul carierei sale a fost Primar al Municipiului Constanța, dar și Decan al Baroului Constanța în perioada 1932-1942.

Este, în timpul vieții sale, caracterizat ca „binecunoscut în viața plugărească dobrogeană”, motiv pentru care ajunge Președintele Camerei pentru Agricultură.

Se implică în viața economică a Dobrogei (și nu numai), aducându-și aportul însemnat și prin calitatea de prestigios avocat.

De asemenea, este implicat și în viața culturală, este colaborator la cotidianul Adevărul, face parte din Comitetul „Pro Eminescu”.

Este menționat ca generator de doctrină românească de către Constantin N. Hamangiu, pe baza jurisprudenței publicată în Justiția Dobrogei.

Așadar, membru în Partidul Țărănesc și Președinte al organizației Constanța, Prefect al Constanței în 1920 și 1931-1932, Decan al Baroului Constanța în perioada 1932-1942, Președinte al Camerei pentru Agricultură, Președinte al Curții de Conturi.

Este membru în Consiliul de administrație al Societății Anonime Române pentru Industria de Petrol și Derivate „Coroana”, alături de George Dobias (avocat Baroul Constanța, intrat în profesie 1.12.1912).

Este membru în Consiliul de administrație al Societății Anonime „Industriile unite dobrogene”.

1923: 19 iulie, Consiliul de miniștri, prin Decizia 1751, admite cererea de adăugire la numele său patronimic de Theodorescu, pe acela de Valahu și permite schimbarea actelor civile în acest sens.

1925: este menționat ca generator de doctrină românească în ceea ce privește art. [3] 517 Cod civil[4], respectiv Notă sub Trib. Constanța secția I, 361 din 23 octombrie 1923, Justiția Dobrogei 10 / 1923.

1934: Face parte, în calitate de Decan al Baroului Constanța și fost Primar al Municipiului, din Comitetul pentru ridicarea Monumentului Eminescu din Constanța, alături de:

– Ioan N. Roman, inițiatorul mișcării și primul Președinte al Comitetului, de la 16.11.1930 până la data morții, iulie 1931

– Contra Amiral I. Bălănescu, Președinte

– Nicolae D. Chirescu, avocat în Baroul Constanța (intrat în profesie la 20.01.1906), Președintele Ligii Culturale

– Gh. Coriolan, Directorul Liceului de băieți „Mircea cel Bătrân”, Casierul Comitetului

– Lt. Comandor N. Cristescu, din Marina Regală

– Maria Gh.I. Dimitriu Castano, profesoară

– Gh.I. Dimitriu, Președintele Curții de Apel Constanța

– Horia Grigorescu, Primarul Municipiului Constanța

– N. Papadat, Consilier de Curte de Apel

– V. Petrescu, judecător, Secretarul Comitetului

– Lt. Colonel D. Petrovici, din Infanterie

– Gh. Popescu, fost Primar al Municipiului Constanța

– Zoe Verbiceanu, profesoară, fostă Secretară a Comitetului

– Aurel Vulpe, avocat Baroul Constanța (intrat în profesie la 4.11.1900, membru în Consiliul de Disciplină în 1925), fost Prefect

1939:  (martie) este ales membru în consiliul de administrație al „Rizeria Rozetta” societate anonimă Industrie pentru decorticatul orezului.

(iunie) este ales deputat în cadrul circumscripției electorale „Marea”, la Categoria Ocupațiuni Intelectuale, alături de Radu Roșculeț (avocat Baroul Constanța, înscris în profesie în 1922, devenit incompatibil în 1926).

1945:  încetează, după 24 de ani, mandatul de Președinte al al societății anonime „Minerala”, cu sediul la Constanța.

1955: face cerere de pensionare din profesia de avocat; Potrivit unor surse, este domiciliat în orașul Râmnicu-Sărat, str. Bisoca nr. 51, regiunea Ploiești; această cerere i se aprobă în 1956, cu următoarele observații: „deși soția petiționarului a posedat o însemnată avere imobiliară […] din actele dosarului rezultă că petiționarul a avut în viața publică, și în funcția de decan al baroului, manifestări progresiste ce fac ca exploatarea făcută de soția petiționarului să nu fie considerată un impediment la pensionare”.

Dl. avocat Ion C. Theodorescu-Valahu a avut un fiu – Pascal-Gheorghe Theodorescu-Valahu – avocat, jurnalist la Radio Europa Liberă, Presedintele Federatiei Internationale a Ziariștilor, consultant politic. La rândul său, acesta a avut un fiu – Dan Adrian Theodorescu-Valahu, profesor universitar de limba franceză, căsătorit cu Claude Valahu și are doi copii – Carolyn si Diane Valahu.

Decorații: Coroana Românească, Polonia Restituta, Cavaler al Coroanei Românești cu sabie și panglică de virtute militară.

[CUM A FOST] Baroul Constanța – Sărbătorirea Zilei Avocatului și decernarea premiului „Avocat Ion C. Theodorescu-Valahu” was last modified: iunie 25th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: