Baroul București. Avocații care întâmpină dificultăți în accesarea unor credite bancare se pot adresa Consiliului

15 nov. 2021
Vizualizari: 160

Baroul București informează că, în urma corespondenței avute cu Asociația Română a Băncilor, Consiliul Baroului București invită avocații interesați să semnaleze Consiliului, punctual, natura dificultăților pe care le întâmpină în procedura de accesare a creditelor bancare.

În acest sens, îndemnul Consiliului vine ca urmare a sesizărilor primite din partea avocaților membri ai Baroului București, cu privire la problemele întâmpinate în procedura accesării unor credite bancare, sesizări care nu au rămas, însă, în nelucrare.

Astfel, Consiliul Baroului București a solicitat Asociației Române a Băncilor să precizeze dacă există o reglementare internă a sistemului bancar prin care veniturile realizate de avocați reprezintă sau nu dovezi de încadrare în criteriile de acordare a creditelor.

În răspunsul Asociației Române a Băncilor se menționează următoarele:

„Conform răspunsurilor primite de la o parte din băncile membre, înțelegem că politicile și reglementările interne ale acestor bănci respondente prevăd acceptarea veniturilor din profesii liberale, inclusiv a celor generate de activitatea de avocatură, pentru stabilirea capacității de rambursare pentru credite”, iar, „În astfel de cazuri, analiza se face punctual, conform politicilor și reglementărilor interne ale băncii respective, având în vedere profilul clientului și indicatorii financiari și non-financiari”.

Totodată, Asociația solicită indicarea mai în detaliu a dificultăților întâmpinate de avocați în procedura accesării unor credite bancare.

Pe cale de consecință, Consiliul Baroului București invită avocații să semnaleze, punctual, natura dificultăților pe care le întâmpină într-o astfel de procedură.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

Vezi și Baroul București. Documente necesare în vederea înscrierii pe Tabloul Avocaților Baroului București

Baroul București. Avocații care întâmpină dificultăți în accesarea unor credite bancare se pot adresa Consiliului was last modified: noiembrie 15th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: