Baroul București. Ateliere de lucru în cadrul proiectului „Eliminarea factorilor pentru inflația de cauze, identificarea elementelor normative și a tendințelor de aglomerare – EFICIENȚĂ”

4 feb. 2021
Vizualizari: 360

Baroul București (www.baroul-bucuresti.ro) a informat avocații interesați despre implementarea, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a proiectului „Eliminarea factorilor pentru inflația de cauze, identificarea elementelor normative și a tendințelor de aglomerare – EFICIENȚĂ” (Cod SIPOCA/MySMIS 752/129914)”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Astfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute 3 ateliere de lucru, organizate pe materii non-penale: drept civil, drept administrativ și fiscal, dreptul muncii și asigurărilor sociale, dreptul familiei și protecția copilului și drept comercial/litigii cu profesioniști.  Pentru avocații din cadrul Baroului sunt alocate 2 locuri, pentru fiecare atelier.

De asemenea, avocații care doresc să participe la aceste ateliere sunt rugați să comunice datele de contact, precum și materia pentru care optează, până la data de 8 februarie 2021, la adresa de e-mail: elena.pitu@baroul-bucuresti.ro.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Baroul București. Plata onorariilor din oficiu

Baroul București. Ateliere de lucru în cadrul proiectului „Eliminarea factorilor pentru inflația de cauze, identificarea elementelor normative și a tendințelor de aglomerare – EFICIENȚĂ” was last modified: februarie 4th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: