Asigurarea de persoane

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

5. Efectele contractului

5.1. Obligațiile asiguratului

În derularea contractului, asiguratul are ca obligație principală plata primelor de asigurare la termenele și în cuantumul stabilit. Tot asiguratul trebuie să informeze asigurătorul în legătură cu împrejurările esențiale asupra riscului.

5.1.1. Obligația de a furniza informații

Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului toate informațiile cu privire la risc. În măsura în care le cunoaște, asiguratul trebuie să declare orice date sau împrejurări esențiale pentru evaluarea riscului. Dacă pe durata executării contractului de asigurare se produc modificări esențiale referitoare la risc, schimbările intervenite vor fi comunicate asigurătorului în formă scrisă.

5.1.2. Obligația de a plăti prima

5.1.2.1. Determinarea primei de asigurare

Prima de asigurare se determină pe baza calculelor actuariale, având în vedere anumite criterii. De exemplu, criterii generale referitoare la statistici demografice, tabele de mortalitate, starea generală de sănătate a populației, dar și criterii speciale, precum vârsta și sexul asiguratului, durata contractului, nivelul sumelor asigurate, rata dobânzii obținute, profitul societății de asigurări.

În funcție de elementele considerate, se va stabili prima de asigurare, rezerva de prime, valoarea de răscumpărare, noile produse de asigurare. Matematica asigurărilor de persoane folosește probabilitățile de supraviețuire și de moarte împreună cu alte date, cum ar fi morbiditatea, frecvența accidentelor, tipul de activitate.

Ratele de primă trebuie să fie adecvate, echitabile și neexcesive^[8].

Caracterul adecvat al ratelor de primă presupune că pentru un grup de contracte suma banilor colectați de la asigurați, la care se adaugă dobânda câștigată, trebuie să permită achitarea indemnizațiilor promise și să acopere cheltuielile societății de asigurări.

Pentru a fi echitabile, ratele de primă privesc riscul fiecărei persoane asigurate, care se apreciază ca fiind standard sau sub standard, în funcție de probabilitatea medie de viață a persoanei respective.

Caracterul neexcesiv al ratelor de primă se estimează în comparație cu suma asigurată.

5.1.2.2.   Prima de risc și prima nivelată

În asigurarea de viață, riscul de mortalitate pentru fiecare persoană asigurată crește odată cu înaintarea în vârstă. Datorită acestor condiții, în fiecare an ar trebui stabilită o primă corespunzătoare riscului. Astfel, în asigurările pentru caz de deces, se va plăti de la an la an o primă adecvată indicelui de mortalitate, care crește pe măsura înaintării în vârstă a asiguratului. Valoarea probabilă a riscului asigurat în cursul fiecărui an de asigurare reprezintă prima de risc sau prima naturală. Soluția comportă serioase dificultăți, întrucât asigurații ar fi mai puțin receptivi de a contracta asigurări în care prestațiile vor crește de la an la an, iar resursele lor financiare, de regulă, se reduc începând cu o anumită vârstă.

Pentru înlăturarea acestor neajunsuri s-a preconizat și a devenit un uz general, de a cere asiguraților să plătească prime anuale constante sau nivelate, pe toată durata asigurării^[9]. Valoarea primei nivelate este situată între valorile extreme ale primei de risc. Un număr de ani, asigurătorul va încasa o primă mai mare decât îi este necesară pentru acoperirea riscului, iar ulterior, când asiguratul înaintează în vârstă, să încaseze o primă mai mică decât cea corespunzătoare riscului^[10].

5.1.2.3. Rezerva de prime

Din primele de asigurare încasate, asigurătorul acumulează unele sume ce rămân o perioadă de timp neîntrebuințate și care, împreună cu dobânzile aferente, vor fi folosite când prima nivelată nu mai este suficientă pentru acoperirea riscului. Diferența existentă la un moment dat între primele încasate, cu dobânzile stabilite, și ceea ce s-a consumat pentru acoperirea riscului constituie rezerva de prime sau rezerva matematică.

În asigurările pentru cazul de deces, rezerva matematică are rolul de a stabili un echilibru între perioadele în care prima nivelată este superioară sau inferioară primei de risc sau când, la asigurările viagere cu plata pe timp limitat, nu se mai încasează deloc prime. Referitor la asigurările mixte de viață, care îndeplinesc și o funcție de economisire, rezerva matematică mai cuprinde, pe lângă excedentul de prime necesare acoperirii riscului de deces, și partea din primă destinată plății sumei asigurate la expirarea contractului de asigurare.

Rezerva matematică a asigurărilor de viață se calculează succesiv, ținând seama de cheltuielile inițiale. Ea reprezintă suma pe care asigurătorul este obligat să o posede la un moment dat, din primele încasate în trecut, pentru ca împreună cu ratele de primă pe care le va mai avea de încasat să poată acoperi totalul obligațiilor viitoare din contractul de asigurare^[11].

În privința rezervei matematice, asiguratul poate să modifice suma asigurată prin neplata primelor de asigurare scadente. Potrivit dispozițiilor art. 2.234 alin. (1) C. civ., în asigurările la care se constituie rezerve de prime, când asiguratul încetează plata primelor de asigurare, contractul poate continua să-și producă efectele pentru o sumă asigurată inferioară celei inițiale.

Noua sumă asigurată se calculează în raport de rezerva de prime constituită, apreciată ca o primă unică. Totuși, menținerea contractului la o sumă asigurată redusă nu poate fi impusă asiguratului, întrucât are posibilitatea de a solicita restituirea rezervei de prime formată din primele care au fost achitate.

5.2. Obligațiile asigurătorului

Principalele obligații care incumbă asigurătorului constau în informarea asiguratului despre contractul de asigurare și plata indemnizației de asigurare.

5.2.1. Obligația de informare

Asigurătorul și împuternicitul acestuia au obligația, înaintea încheierii, precum și pe durata executării contractului de asigurare, de a pune la dispoziția asiguratului sau contractantului asigurării informații în legătură cu raporturile de asigurare. Pentru facilitarea înțelegerii elementelor contractului de asigurare, aceste informații trebuie să fie prezentate în scris și redactate în limba română într-o formă clară și exactă^[12].

Informațiile transmise potențialilor asigurați vor cuprinde cel puțin următoarele elemente:

– clauzele opționale sau suplimentare și beneficiile rezultate din valorificarea rezervelor tehnice;

– momentul începerii și cel al încetării contractului, inclusiv modalitățile de încetare a acestuia;

– modalitățile și termenele de plată a primelor de asigurare;

– elementele de calcul al indemnizațiilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a sumelor asigurate reduse, precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate;

– modalitatea de plată a indemnizațiilor de asigurare;

– legea aplicabilă contractului de asigurare;

– alte elemente stabilite prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competență intră, potrivit legii, supravegherea activității din domeniul asigurărilor.

Clauzele contractuale se stabilesc de asigurător prin raportare la particularitățile riscului. Orice schimbare a părților contractului și a condițiilor de asigurare trebuie adusă, în scris, la cunoștința asiguratului. Pe întreaga perioadă a contractului, se pot schimba beneficiarul, modul de distribuire a sumei asigurate și contractantul asigurării.

5.2.2. Obligația de a plăti indemnizația de asigurare

5.2.2.1. Persoanele îndreptățite să primească indemnizația

Indemnizația de asigurare se plătește asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. Dacă sunt mai mulți beneficiari desemnați, în lipsă de stipulație contrară, indemnizația se acordă în mod egal între aceștia (art. 2.232 C. civ.).

În situația în care asiguratul a decedat și nu a fost desemnat un beneficiar, indemnizația de asigurare intră în masa succesorală. Indemnizația se va plăti moștenitorilor testamentari sau legali ai asiguratului, cu aplicarea cotei ce revine fiecăruia.

5.2.2.2. Cuantumul indemnizației

Asigurările de persoane având un caracter forfetar, indemnizația de asigurare se stabilește prin voința părților, în momentul încheierii contractului. Indemnizația de asigurare se datorează, potrivit art. 2.236 alin. (1) C. civ., independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum și de sumele primite de la alți asigurători în temeiul altor contracte de asigurare.

Indiferent de existența altor contracte de asigurare încheiate pentru același risc, indemnizația de asigurare se achită integral. Spre deosebire de asigurarea de bunuri, indemnizația de asigurare are o funcție de economisire sau de acumulare, și nu de reparare a prejudiciului cauzat. Întrucât nu se acordă o despăgubire, întinderea obligației de plată a asiguratului este egală cu suma asigurată. Chiar dacă indemnizațiile încasate de la diferiți asigurători depășesc nivelul pagubei, nu se încalcă principiul indemnitar al asigurării.

În lipsa unei componente indemnitare, asigurătorul nu se subrogă în drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării. Pe cale de consecință, asigurătorul nu poate exercita acțiunea în regres împotriva persoanei răspunzătoare de producerea evenimentului asigurat. Încasarea sumei asigurate nu stinge însă dreptul păgubitului de a pretinde autorului repararea integrală a prejudiciului cauzat^[13].

5.2.2.3. Cazuri privind exonerarea de plată a indemnizației

În anumite situații, deși primele de asigurare au fost achitate, asigurătorul este exonerat de plata indemnizației de asigurare. Potrivit art. 2.233 alin. (1) C. civ., asigurătorul nu datorează indemnizația de asigurare în următoarele cazuri:

– riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare;

– riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat.

• Primul caz privește sinuciderea asiguratului. Exonerarea de răspundere a asigurătorului se întemeiază pe fapta intenționată a asiguratului. Datorită sinuciderii asiguratului, în primii doi ani de la încheierea contractului, elementul alea dispare. Încheierea asigurării și sinuciderea fiind premeditate, buna-credință a asiguratului este îndoielnică.

Prin intermediul asigurării, asiguratul urmărește obținerea, într-o perioadă scurtă, a unei sume de bani pentru bunăstarea familiei sale, și nu o măsură de prevedere. Esențial pentru validitatea asigurării, riscul presupune un element cu realizare viitoare și incertă, care nu depinde de voința asiguratului, prin renunțare la viață.

În legătură cu termenul de doi ani prevăzut de dispoziția legală, interesează justificarea alegerii unei asemenea durate^[14]. Acest termen apare ca fiind suficient pentru determinarea asiguratului de a reveni asupra deciziei extreme. De altfel, un termen mai lung ar fi excesiv, iar un termen de un an prea scurt^[15]. După trecerea intervalului de doi ani, asigurătorul va fi ținut să acopere riscul de deces produs prin sinuciderea asiguratului.

• Al doilea caz vizează faptele săvârșite cu intenție de către asigurat. Făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui sau acceptă riscul ori posibilitatea producerii evenimentului asigurat. Dacă fapta s-a produs din culpă, asigurătorul nu va fi exonerat de plata indemnizației de asigurare.

În ipoteza în care riscul asigurat este produs cu intenție de un beneficiar al asigurării, indemnizația de asigurare se plătește celorlalți beneficiari. Dacă nu este desemnat un beneficiar, indemnizația se va acorda asiguratului.

Atunci când evenimentul asigurat constă în decesul asiguratului și infracțiunea de omor a fost produsă intenționat de un beneficiar al asigurării, indemnizația de asigurare va fi achitată celorlalți beneficiari. În lipsa unui beneficiar desemnat, de indemnizația de asigurare vor beneficia moștenitorii asiguratului.

Sumele care reprezintă indemnizația de asigurare sunt insesizabile. Potrivit art. 2.236 alin. (2) C. civ., creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizația de asigurare cuvenită beneficiarilor asigurării sau moștenitorilor asiguratului. Întrucât indemnizația de asigurare intră direct în patrimoniul beneficiarului desemnat, creditorii asiguratului nu pot ridica pretenții asupra sumei achitate^[16].

6. Încetarea contractului

În asigurarea de persoane, asiguratul are posibilitatea de a renunța fără preaviz la un contract de asigurare de viață individual. Potrivit art. 2.229 alin. (1) C. civ., perioada în care se poate renunța este de cel mult 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător. Efectele renunțării la contract se produc retroactiv.

Termenul de 20 de zile prevăzut expres este unul minim de la care părțile nu pot deroga. Totuși, în absența unei referiri la un termen maxim, părțile ar putea conveni o perioadă mai mare pentru renunțare la contractul de asigurare^[17].

Acest termen este stabilit doar în favoarea asiguratului. Chiar dacă nu este menționat în contractul de asigurare, termenul de renunțare se aplică în virtutea legii, ope legis.

În cadrul asigurării de viață, conform art. 109 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, de clauza privind renunțarea la contract fără penalizări beneficiază și contractantului. Într-o perioadă de 20 de zile de la data la care a fost informat de încheierea asigurării, contractantul poate înainta un preaviz de renunțare la contract. Din acest moment va înceta orice obligație viitoare prevăzută în contract.

De la regula celor 20 de zile, se admite totuși o excepție^[18]. Dispozițiile referitoare la renunțarea la contractul de asigurare nu se aplică în cazul contractelor încheiate pe o durată de 6 luni sau mai mică.

Un alt mod special de încetare a contractului de asigurare de persoane este prevăzut de art. 2.234 alin. (1) C. civ. Astfel, în asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menține contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l denunța, solicitând restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.

Asiguratul care dorește să înceteze plata primelor are latitudinea să opteze pentru menținerea contractului la o sumă asigurată inferioară celei inițiale ori să denunțe contractul de asigurare. Totodată, asiguratul poate solicita asigurătorului restituirea rezervei constituite din primele de asigurare achitate.

În literatura juridică^[19], se susține că posibilitatea unilaterală a asiguratului de a determina modificarea contractului de asigurare de persoane reprezintă o veritabilă excepție de la principiul forței obligatorii a actelor juridice. Întrucât încetează plata primelor scadente, asiguratul procedează la modificarea contractului, reducând efectele asigurării.

Prin prisma funcției de economisire proprie asigurării de persoane, asigurătorul poate să plătească asiguratului o sumă diferită de indemnizația de asigurare sau de rezerva de prime. Indiferent de forma sub care se efectuează, potrivit art. 2.234 alin. (2) C. civ., plata nu se poate face mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare.

7. Repunerea în vigoare a asigurării

În situația în care asiguratul încetează plata primelor, există posibilitatea ca asigurarea să fie activată în forma ei inițială. Asiguratul sau contractantul poate să ceară, în temeiul dispozițiilor art. 2.235 C. civ., repunerea în vigoare a asigurării la care se constituie rezerva tehnică.

Recurgerea la această soluție este admisă doar cu acordul asigurătorului pentru cazurile precizate în contractul de asigurare.

8. Imprescriptibilitatea dreptului asigurătorului

Acțiunile întemeiate pe un raport de asigurare se exercită în termen de 2 ani. Totuși, reglementarea în materia asigurărilor de persoane instituie o excepție de la prescriptibilitatea drepturilor de creanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 2.237 C. civ., drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripției. Indiferent de perioada care a trecut de la momentul încheierii contractului și independent de suspendarea sau încetarea raporturilor de asigurare, asiguratul poate cere oricând suma reprezentând rezerva tehnică pentru obligații de plată scadente în viitor.

Aceste prevederi au caracter imperativ. Drepturile cuvenite din contractul de asigurare fiind imprescriptibile, orice clauză contrară va fi sancționată cu nulitatea absolută.