Declarația de primire în spațiul locativ. Calificare juridică și utilitate

7 mai 2020
Articol UJ Premium
Vizualizari: 3863
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Se reglementează o declarație în vederea stabilirii domiciliului…

În curând se împlinesc 15 ani de la reglementarea de către Ordonanța de urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români a unei noi modalități de determinare a existenței domiciliului, prin introducerea în practica serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor a posibilității utilizării „declarației de primire în spațiu”[1]. Considerăm că este un timp îndestulător pentru a putea supune analizei conținutul, regimul juridic, efectele acestei declarații și pentru a cântări eventuale propuneri de modificare ale normei. Din acest punct de vedere, demersul nostru este simultan cu cel al Ministerului Afacerilor Interne care a inițiat la data de 14.01.2020 dezbaterea publică a Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români[2]. Astfel, la final, vom putea și compara în ce măsură concluziile studiului nostru și ale ministerului coincid.

Cuvântul „domiciliu” provine din expresia latină domum colere care are semnificația casei pe care o locuiește cineva[3].

Noțiunea juridică a domiciliului[4] este reglementată de C. civ. care o definește în cuprinsul art. 87, arătând că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală[5], definiție preluată și de norma specială, care reglementează cu privire la domiciliu, reședință și actele de identitate ale cetățenilor români[6]. Remarcăm caracterul declarativ al domiciliului instituit de dispozițiile legale în vigoare, spre deosebire de reglementarea anterioară, potrivit căreia, domiciliul era determinat prin raportare la caracterul statornic al locuinței[7].

Potrivit art. 86 alin. (1) C. civ., cetățenii români au dreptul să își stabilească ori să își schimbe, în mod liber, domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege. Alineatul (2) al art. 86 C. civ. stipulează că, dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, chiar și atunci când deține mai multe locuinței[8]. Pentru a deosebi locuința statornică de cea temporară[9] se utilizează deci două noțiuni juridice distincte, și anume domiciliul și reședința. Prezentul studiu nu este interesat decât de noțiunea juridică a domiciliului din perspectiva exclusivă a dreptului intern, perspectiva dreptului internațional privat sau a dreptului Uniunii europene nefiind de interes în problematica analizată în cele ce urmează.

Domiciliul persoanei fizice cunoaște o importanță deosebită pentru toate ramurile de drept. În domeniul dreptului civil putem da ca exemplu rolul domiciliului în materia capacității civile[10], a ocrotirii persoanei fizice[11], a executării obligațiilor civile[12], a succesiunilor[13], a investițiilor[14] etc.

În considerarea implicațiilor atât de extinse, domiciliul nu este doar un mijloc de identificare a persoanei fizice. Acesta este și un drept personal nepatrimonial care cunoaște toate caracterele juridice ale acestor drepturi. Este un drept absolut, inalienabil, imprescriptibil, strict personal, universal. În mod diferit, locuința face obiectul drepturilor subiective patrimoniale, utilizarea sa putând fi apropriată de persoana fizică cu diverse titluri: proprietate, uzufruct, uz, abitație, folosință derivată din raporturi locative sau de utilizare gratuită.

Având în vedere importanța instituției domiciliului care se degajă din cele de mai sus este firesc ca domiciliul să fie caracterizat de obligativitate, prin aceasta înțelegând că orice persoană fizică are nu numai dreptul ci și obligația de a avea un domiciliu. Lipsa unui domiciliu actual al unei persoane determină prezumarea unuia în termenii art. 90 C. civ.: reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut, respectiv în lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.

Caracterul specific al obligativității domiciliului presupune că statul este interesat ca situația dobândirii unui drept de utilizare a unei locuințe să facă obiectul unei analize a posibilității calificării acestei situații ca aptă să determine atribuirea unor anumite calități circumstanțelor în vederea validării domiciliului. Conform dispozițiilor art. 89 C. civ., această analiză este caracterizată de următoarele trei elemente: a) un regim legal imperativ [alin. (1)], preluat și dezvoltat de Ordonanța de urgență nr. 97/2005, b) stabilirea intenției reale de a avea o locuință [alin. (2)] și c) subordonarea acestui rezultat imperativului administrării unor dovezi, care pot consta în declarațiile persoanei și/sau alte împrejurări de fapt [alin. (3)].

Finalizarea acestui proces are drept rezultat ridicarea situației de fapt a locuirii (justificate, unice, stabile) la statutul juridic al deținerii unui domiciliu, care în felul acesta devine opozabil erga omnes prin menționarea sa în cartea de identitate a persoanei fizice [art. 91 alin. (1) C. civ.]. Validitatea efectului de opozabilitate nu încetează la momentul schimbării situației de fapt premisă, ci doar la momentul constatării abilitate (de organele administrative sau judiciare competente) [art. 91 alin. (2) C. civ.].

În aplicarea acestui regim juridic, Ordonanța de urgență nr. 97/2005 aduce în domeniul dovezilor administrate pentru determinarea îndeplinirii condițiilor existenței juridice a domiciliului o noutate și anume „declarația de primire in spațiul locativ al proprietarului” [art. 28 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 97/2005]. Conținutul declarației este următorul[15]: „Subsemnatul(a) _ fiul (fiica) lui _ și al _ născut(ă) la data de _ în localitatea _ județul _ posesor al actului de identitate seria _ numărul _ proprietar al locuinței din _ str. _ nr. _ bl. _ sc. _ etj. _ apt. _ sector _ având actul de spațiu (denumirea) _ nr. _ din _ emis de _ declar că primesc în spațiul meu de locuit pe _ fiul (fiica) lui _ și al _ născut(ă) la data de _ în localitatea _ județul _ cu ultimul domiciliu în localitatea _ str. _ nr. _ bl. _ sc. _ etj. _ apt. _sector _ în calitate de _. Dau prezenta declarație pentru a-i servi numitului(ei) _ la schimbarea adresei de domiciliu în spațiul de locuit de la adresa mai sus amintită”.

Această declarație completează varietatea mijloacelor care constituie dovezi pentru adresa de domiciliu și care sunt, în principiu[16], următoarele: acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ [art. 28 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 97/2005]; declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele anterior menționate de noi (declarație de primire în spațiu sau acte ce atestă existența unui drept locativ) [art. 28 alin. (1) lit. c) O.U.G. nr. 97/2005]; documentul eliberat de autoritatea administrației publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință [art. 28 alin. (1) lit. d) O.U.G. nr. 97/2005]; în cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate, actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului său legal ori actul de încredințare, însoțit, de una dintre dovezile anterioare ale existenței unui drept de a folosi o locuință [art. 28 alin. (1) lit. e) O.U.G. nr. 97/2005].

Declarația analizată poate fi dată în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a polițistului de siguranță publică, a notarului public ori a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României [art. 28 alin. (2) O.U.G. nr. 97/2005].

Noutatea declarației este absolută în sistemul legislației aplicabile operațiunilor de evidență a populației în țara noastră. Legislația anterioară și anume Legea nr. 105/1996 privind evidența populației și cartea de identitate[17], Legea nr. 5/1971 cu privire la actele de identitate ale cetățenilor români, precum și la procedura schimbării domiciliului și a reședinței[18] sau Decretul nr. 334/1957 privind regimul de evidență a populației[19] reglementează, în mod generic, doar existența unei declarații pe propria răspundere a solicitantului coroborată, în funcție de circumstanțe și de posibilități (de exemplu, exista un regim diferit între mediul urban și mediul rural[20], care, fără îndoială, avea în vedere diferențele existente între modul în care se realizau evidențele urbanistice, fiscale etc.), cu dovezi din care rezulta că acesta are locuința asigurată.

Literatura de specialitate[21] a concluzionat în legătură cu aceste acte normative că, în activitatea practică, se solicita persoanei fizice care dorea stabilirea sau schimbarea domiciliului să facă dovada asigurării spațiului de locuit prin următoarele categorii de acte: a) contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinație de locuință, transcris în registrul de transcripțiuni imobiliare sau în cartea funciară; b) testament sau certificat de moștenitor, dacă nu s-a realizat ieșirea din indiviziune; c) contract de donație, autentificat de notarul public; d) hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis acțiuni în constatare și revendicare a dreptului de proprietate asupra unor imobile cu destinația de locuință; e) contractul de închiriere a locuinței sau comodat asupra unui spațiu cu destinație de locuință.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

O observație importantă poate fi făcută în legătură cu această enumerare. Este evidentă distanța dintre atenția acordată cunoașterii stării actuale a dreptului real care rezultă prin încheierea unui contract translativ prin consultarea la zi a registrului de publicitate imobiliară și acceptarea testamentului ca titlu al deținerii unui spațiu de locuit, fără ca acesta să fie recunoscut ca valabil în cadrul dezbaterii succesorale care s-ar finaliza cu emiterea certificatului de moștenitor sau a unei hotărâri judecătorești care să constate calitatea de moștenitor, masa succesorală și cota de moștenire. Imaginea de ansamblu creează impresia unei anumite adaptări voite a legiuitorului la realitățile sociale și nu neapărat evoluția riguroasă în timp (de la un act normativ la un nou act normativ) a procesului de identificare a titlurilor valabile ale locuirii la o anumită adresă. Dovadă în acest sens stă chiar unul dintre termenii care au supraviețuit tuturor schimbărilor legislative, mai sus identificate, din 1957 și până în prezent: „găzduitor”. Termenul cunoaște astăzi o utilizare aproape arhaică în definirea procesului de primire a cuiva în casă pentru o anumită vreme, dându-i adăpost (și, eventual, mâncare)[22], găsindu-și o formă de supraviețuire în cu totul alt domeniu și anume pentru traducerea expresiei „web hosting” – „găzduire pagină internet” (în această expresie remarcăm că numește un contract de prestări servicii/antrepriză și nu unul de locațiune). În limbajul contemporan, termenul de găzduire a fost înlocuit cu termenii de ospitalitate, primire sau adăpostire. De altfel, putem observa că încă de la C. civ. din 1818 („Codul Caragea”) termenul de găzduire este utilizat numai pentru descrierea complicității penale [am identificat cu titlu de exemplu: „Câți se vădesc gazde de tâlhari, să se cerceteze, și când siliți fiind de frică primeau pe tâlhari, și-i tăinuia, să se ierte; iar de nu, să se osândească la ocnă în soroc de cinci ani” și „Gazda de furi, să se pedepsească ca furul”, „Furul de lucruri sfinte din biserici, să se osândească ca și cel ce fură de la particulari, dar mai strașnic, și gazdele lor asemenea (…)”] și nicidecum a unui titlu juridic valabil de utilizare a spațiului de locuit. Pentru acesta din urmă se utilizează deja termenul de locațiune/închiriere.

Față de cele de mai sus, apreciem în mod pozitiv, ultima formulare a legiuitorului de la alin. (1) litera a) a art. 28 O.U.G. 97/2005, acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ, întrucât reprezintă cel mai bine avansul dreptului asupra compromisului.

În concluzie, ceea ce se poate desprinde din aspectele analizate de noi sunt indiciile unei atitudini a legiuitorului adaptate evoluției societății noastre în administrarea dovezilor privind existența locuinței necesare domiciliului. Urmează să răspundem în ce măsură noua declarație de primire în spațiu se înscrie în această orientare mai laxă, sau dimpotrivă tinde spre o juridizare a titlului locuirii, în mod asemănător fenomenului prezent în formularea lit. a) alin. (1) art. 28 O.U.G. nr. 97/2005.

2. …iar declarația naște nelămuriri…

În secțiunea de „Opinii” a bine-cunoscutului și apreciatului site JURIDICE.ro a apărut în cursul anului trecut un articol intitulat „Dreptul donatarului de a-și declara și stabili domiciliul la locul unde-și exercită nuda proprietate”[23] și, ulterior, chiar și o completare intitulată „Update”[24]. Autorul, absolvent al studiilor juridice, susține că lucrătorii Serviciului de evidență a persoanelor l-au nedreptățit prin refuzul de a-i instrumenta actul de donație prin care a primit de la părinți nuda proprietate a apartamentului acestora (ei reținându-și uzufructul viager) ca act valabil al titlului locativ necesar stabilirii domiciliului. Soluția administrativă propusă, cea a obținerii acordului titularului dreptului de uzufruct viager, la domiciliul acestuia, prin intermediul polițistului de siguranță publică este calificată de autor ca fiind motiv de reclamație administrativă și cerere de ordonanță președințială prin care se solicită instanței „să suplinească consimțământul Primăriei Sector 3 – Direcția de Evidență a Persoanelor, Biroul 3”, respectiv „să ordone pârâtei să procedeze la emiterea unei noi cărți de identitate” petentului.

Motivația autorului îmbrățișează două paliere: a) pe de o parte se insistă că situația sa locativă este aceeași după încheierea contractului cu cea dinainte (cităm: „chiar dacă părintele donator și-a rezervat dreptul de uzufruct, împrejurarea că donatarul nu este găzduit, respectiv primit în spațiu de părintele donator, ci, dimpotrivă, a locuit în imobil împreună cu părinții săi donatori încă din 1984, rezultă faptul că donatarul are dreptul să-și declare domiciliul acolo unde a fost și este tolerat, respectiv își exercită nuda proprietate, fără a aduce atingere dreptului de uzufruct al părintelui donator, dincolo de faptul că, un contract de donație este translativ de proprietate”); în sprijinul acestei idei se invocă și existența prezumției de domiciliu reglementată de art. 92 alin. (2) C. civ.; b) în versiunea actualizată a articolului se face analiza instituției domiciliului invocându-se că în dovedirea existenței unei locuirii stabile nu este necesară și exhibarea unui titlu juridic valabil al ocupării locuinței (cităm „Titlul juridic cu care un individ ocupă o locuință nu intră în definiția domiciliului; este indiferent că o persoană ar fi proprietar sau locatar al unei locuințe; este posibil ca o persoană să fie locatarul unui apartament unde își are locuința statornică și principală și, totodată, proprietarul unei reședințe”).

Din păcate, autorul opiniei juridice este în eroare în susținerile sale, în principal întrucât nu achiesează la ierarhizarea dovezilor privind adresa de domiciliu operată de art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005.

Astfel, este firesc ca mai întâi dovada dreptului de a locui la o anumită adresă să se facă cu acte juridice privind titlul locativ, încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare. Acest aspect rezultă neîndoielnic din prevederile art. 28 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 97/2005. Autorul nu se regăsește în această situație în calitate de nud proprietar al unui bun imobil primit cu titlu de donație de la părinții săi. Din punct de vedere juridic, argumentarea autorului nu ține cont de definiția și drepturile uzufructuarului, perfect surprinse de art. 709 C. civ.: „uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului”. Cum în contractul de donație nu există o stipulație de limitare a acestui uzufruct al părinților, menționarea domiciliului autorului în acel imobil nu este de natură să primească o astfel de interpretare și calificare. Mai mult decât atât, pe de o parte menționarea domiciliului donatorului se face în actul notarial în scopul exclusiv al identificării sale complete, iar pe de altă parte valabilitatea juridică (nu și administrativă) a acelui domiciliu expiră odată cu realizarea încheierii de autentificare de către notarul public fiindcă titlul în baza căruia, în trecut, părinții au fost de acord ca descendentul lor să locuiască cu ei a încetat, prin urmare, privind acest aspect cu diligență juridică, ar fi nevoie de un nou acord din partea or în calitate de uzufructuari… În plus, invocarea prezumției de domiciliu este lipsită de sens în împrejurarea în care se găsește autorul opiniei juridice fiindcă recunoașterea unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrarie nu poate fi administrată în procedura eliberării cărții de identitate de către autoritățile administrative (tocmai!) întrucât ele sunt chemate să stabilească pe bază de probe existența elementului material (locuirea) asupra căruia trebuie să se imprime elementul volițional (stabilirea domiciliului). Deși autorul se exprimă în mod corect în această privință „domiciliul se determină, deci, prin conjuncția unui element intențional (animus) și unul material (corpus)” este evident că nu reușește să discearnă decât asupra primului, care de altfel este perfect vizibil autorităților administrative prin chiar cererea adresată acestora.

Abia mai apoi, dacă primul pas al dovedirii locuirii nu poate fi îndeplinit (evident, din lipsa unui titlu juridic valabil al locuirii) se poate apela la declarația de primire în spațiu. Din acest punct de vedere, respingerea de către autor a aplicabilității acestei declarații pe motiv că locuirea sa în acel spațiu este de durată nu poate fi primită întrucât dreptul de creanță al folosirii unui spațiu locativ nu face obiectul niciunei prescripții achizitive în sistemul de drept românesc.

Prin urmare, declarația de primire în spațiu reprezenta, în circumstanțele prezentate de autor, singura opțiune valabilă pentru dovedirea existenței adresei de domiciliu. În mod identic, niciuna dintre soluțiile subsecvente prevăzute de art. 28 la literele c) – e) nu sunt aplicabile speței întrucât spațiul de locuit este deja ocupat în mod exclusiv de deținătorul unui titlu juridic valabil, iar părțile sunt majore.

Astfel, apreciem că în condițiile în care se urmărește reformarea art. 28 din O.U.G. nr. 97/2005 ar fi de utilitate sublinierea caracterului ierarhizat al enumerării tuturor documentelor care constituie dovada adresei de domiciliu, de la regulă [lit. a)] la situațiile de excepție [și nu doar în privința celor de la lit. c – „pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) și b)”].

3. …și manipulări sistemice…

În măsura în care nelămuririle descrise la punctul anterior de „declarația de primire în spațiu” ar putea fi privite ca benigne și relativ ușor de îndreptat de către legiuitor, nu același lucru se poate spune despre fenomenul denumit de mass-media „traficul de cetățenie” sau „bișnița cu cetățenie”. Începând în special cu anul 2010, o serie de articole ale presei centrale și din zona Moldovei documentează stabilirea în mod fictiv a cetățenilor români originari din Republica Moldova (care au dublă cetățenie, urmare a dobândirii/redobândirii cetățeniei române), în special în localități din România (cât mai apropiate de graniță) în vederea obținerii cărții de identitate românești[25]. Interesul urmărit prin declararea domiciliului în România constă în accesul pe care cartea de identitate românească îl acordă în spațiul Schengen și pe piața muncii Uniunii Europene. Acest acces nu ar fi posibil în baza cetățeniei Republicii Moldova (întrucât această țară nu este membră a Uniunii Europene), prin urmare fenomenul dezvăluit de mass-media nu vizează obținerea cetățeniei române, ci exploatarea beneficiilor care decurg din stabilirea domiciliului în România. Apreciem că mijlocul tehnico-juridic care permite acest fenomen este „declarația de primire în spațiu”, iar amploarea sa este una cu totul neobișnuită: de exemplu, la nivelul anului 2015 erau înregistrate 51.391 de persoane născute în Republica Moldova, cu domiciliul pe raza județului Iași, reprezentând 5,7% din populația județului Iași; la nivelul anului 2019 cifra depășește 60.000 de persoane[26]. Raportată însă la numărul locuitorilor din comune (locul predilect de alegere a domiciliului pentru aceste persoane) manifestarea acestei realități ridică și mai multe motive de îngrijorare: conform datelor din anul 2019 în comuna Moșna, județul Iași sunt 8.635 de locuitori din care aproximativ 6.500 de cetățeni din Republica Moldova, în comuna Grajduri, județul Iași sunt 8.358 locuitori din care 5.086 de cetățeni din Republica Moldova[27]. S-a observat că această creștere record se realizează prin instrumentalizarea extremă a „declarației de primire în spațiu”. Astfel, sunt cetățeni români care au luat în spațiu 300 de cetățeni moldoveni, alții 800[28], iar în localitatea Huși, județul Vaslui, există o garsonieră în care sunt luați în spațiu aproximativ 1.800 de cetățeni[29]. În plus, alte două modalități de facilitate a obținerii cărților de identitate românești au fost imaginate de cetățenii moldoveni: a) fie se cumpără case vechi, abandonate de cetățenii români, doar în scopul acordării ulterioare a declarațiilor de primire în spațiu – în Comuna Costuleni, județul Iași sunt documentate, pentru un singur imobil, 2.000 de astfel de declarații de primire în spațiu aprobate de serviciul de evidență a persoanelor[30]; b) fie, ca metodă mult mai ingenioasă și mai ieftină, se cumpără doar o cotă parte (de obicei infimă) din dreptul de proprietate al unui imobil deținut de cetățeni români, prin care, ulterior, cumpărătorul dispune după cum dorește de monetizarea „declarațiilor de primire în spațiu”.

Cu o mai mică amploare, același fenomen este întâlnit în țara noastră și înainte de înscrierea copiilor la unitatea de învățământ preuniversitar dorită: părinții sunt „luați în spațiu” de prieteni care se întâmplă să locuiască în zona arondată școlii dorite[31].

Aceste aspecte urmează să fie analizate în secțiunea următoare, cu mențiunea că demersul nostru se va concentra doar asupra naturii și regimului juridic al declarației de luare în spațiu. Analiza altor consecințe ale fenomenului prezentat de noi, cum ar fi îndreptățirea acestor cetățeni de a primi alocația pentru copiii, creșterea artificială a numărului de aleși locali[32], posibilitatea U.A.T.-ului de beneficia în diverse moduri de această creștere a populației[33] etc. exced prezentului studiu.

Evenimentele descrise atestă crearea unei practici largi de instrumentalizare a „declarației de primire în spațiu” dincolo de utilizarea avută în vedere de legiuitor. Aceste aspecte au avut ecou și în Parlamentul României, înregistrându-se în anul 2017 o propunere legislativă pentru modificarea reglementării „declarației de primire în spațiu” după cum urmează:

„Art. 28 – alin. (1) lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, care să cuprindă suprafața utilă a locuinței și numărul de persoane din locuință, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit. d).

Art. 28 – alin. (1), după lit. d) se introduce lit. e), care va avea următorul cuprins:
e) stabilirea domiciliului nu este permisă pentru terțe persoane, altele decât membrii familiei, în cazul în care numărul de persoane pe locuință și suprafața minima utilă nu se încadrează în prevederile anexei 1 din Legea locuinței nr. 114/1996.

La art. 43, lit. c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) nerespectarea dispozițiilor art. 25, art. 28 alin. (1), art. 31 alin. (3), art. 34 alin. (2) și art. 36, cu amendă de la 75 la 150 lei”[34].

Din păcate, propunerea este și astăzi în dezbatere parlamentară la Camera Deputaților după respingerea sa de către Senat[35].


* Prezentul studiu este în curs de publicare de către Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tomul LXV/I, Științe Juridice, 2020.

[1] Ordonanța de urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 719 din 12 octombrie 2011 în temeiul Legii de aprobare nr. 290/2005, cu modificările și completările ulterioare.
[2] Informațiile privind dezbaterea publică sunt disponibile on-line: https://www.mai.gov.ro/informatii-publice/transparenta-decizionala/; accesat la data de 30.04.2020.
[3] A se vedea, în acest sens, Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2009.
[4] Pentru dezvoltări, a se vedea: L.-C. Gavrilescu, Drept civil. Persoanele, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 177 și urm.; C.-T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2002, p. 335 și urm.; I.R. Urs, C. Ilie-Todică, Teoria persoanelor. Subiectele de drept civil, Ed. Oscar print, București, 2003, p. 111 și urm.
[5] De asemenea, Constituția României prevede în art. 25 alin. (2) că fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară.
[6] Art. 27 alin. (1) O.U.G. nr. 97/2005.
[7] Art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidența populației și cartea de identitate, publicată în M.O., Partea I nr. 237 din 30 septembrie 1996, cu modificările și completările ulterioare.
[8] Această reglementare este izvorul caracterului specific al domiciliului: unicitatea.
[9] Această distincție este izvorul calificării stabilității de care trebuie să se bucure domiciliul, spre deosebire de reședință.
[10] Pentru mai multe amănunte, a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a VII-a revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Ed. Universul Juridic, București, 2001, p. 397.
[11] Pentru mai multe amănunte, a se vedea Șt. Rauschi, Gh. Popa, Șt. Rauschi, Drept civil. Teoria generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Ed. Junimea, Iași, 2000, p. 219.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Pentru mai multe amănunte, a se vedea Gh. Beleiu, op. cit., p. 397.
[15] Modelul declarației este prevăzut de Anexa 12 a H.G. nr. 1375/2006 pentru abrogarea Normei metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români din 04.10.2006, publicată în M.O., partea I, nr. 851 din 17 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare; Anexa 13 conține aceeași declarație adaptată pentru situația în care este dată prin mandatar (reprezentant convențional)
[16] Reglementarea situațiilor speciale are loc prin dispozițiile art. 34 din O.U.G. nr. 97/2005.
[17] Legea nr. 105/1996 privind evidența populației și cartea de identitate, publicată în M.O., Partea I nr. 237 din 30 septembrie 1996, cu modificările și completările ulterioare.
[18] Legea nr. 5/1971 cu privire la actele de identitate ale cetățenilor români, precum și la procedura schimbării domiciliului și a reședinței, republicată în B.O. nr. 34/1978.
[19] Decretul nr. 334/1957 privind regimul de evidență a populației, publicat în B.O. nr. 18/1957, modificat prin Decretul nr. 346/1959.
[20] „În comune, dovada că o persoană are locuință asigurată se poate face și cu declarație scrisă dată în fața organului miliției de către persoana care își schimbă domiciliul” – art. 17 alin. final din Legea nr. 5/1971 cu privire la actele de identitate ale cetățenilor români, precum și la procedura schimbării domiciliului și a reședinței.
[21] A se vedea, de exemplu, Gh. Beleiu, op. cit., p. 399-400, nota 1 subsol.
[22] A se vedea, Dicționarul explicativ al limbii române, cit. supra.
[23] S. Șerban, Dreptul donatarului de a-și declara și stabili domiciliul la locul unde-și exercită nuda proprietate, (07.04.2019), disponibil on-line: https://www.juridice.ro/634767/dreptul-donatarului-de-a-si-declara-si-stabili-domiciliul-la-locul-unde-si-exercita-nuda-proprietate.html; accesat la data de 30.04.2020.
[24] În data de 17.04.2019, disponibil on-line: https://www.juridice.ro/636077/dreptul-donatarului-de-a-si-declara-si-stabili-domiciliul-la-locul-unde-si-exercita-nuda-proprietate-update.html; accesat la data de 30.04.2020.
[25] P. Bălhuc, Grajduri, cea mai mare poartă din Iași spre UE. Românii de aici au fost „invadați” și au ajuns minoritari la ei acasă, Ziarul de Iași, 07.12.2014, disponibil on line: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/grajduri-cea-mai-mare-poarta-din-iasi-spre-ue-romanii-de-aici-au-fost-quot-invadatiquot-si-au-ajuns-minoritari-la-ei-acasa–82172.html; A. Dîscă, Oraș fantomă în județul Iași. Are peste 51.000 de locuitori, care apar la vedere o dată pe an, Ziarul de Iași, 17.11.2015, disponibil on line: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/oras-fantoma-in-judetul-iasi-are-peste-51-000-de-locuitori-care-apar-la-vedere-o-data-pe-an–111658.html; accesate la data de 30.04.2020.
[26] Știrile TVR, În comuna ieșeană Moșna locuiesc, în acte, 4.000 de moldoveni de peste Prut, 01.02.2019, disponibil on line: http://stiri.tvr.ro/in-comuna-ie–eana-mo–na-locuiesc–in-acte–4-000-de-moldoveni-de-peste-prut_827570_video.html#view; accesat la data de 30.04.2020.
[27] A. Dîscă, op. cit. ,loc.cit.
[28] P. Bălhuc, op. cit., loc. cit.
[29] Digi24.ro, Casele în care locuiesc mii de oameni doar pe hârtie țin goale secțiile de votare, 24.11.2019, disponibil on-line: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-prezidentiale-2019/casele-in-care-locuiesc-mii-de-oameni-doar-pe-hartie-tin-goale-sectiile-de-votare-in-aceasta-garsoniera-sunt-cam-1-700-1-800-1221666; Ziarul de Iași, Mii de persoane locuiesc fictiv în comunele din județul Iași și nu vor vota niciodată, 24.11.2019, disponibil on-line: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/mii-de-persoane-locuiesc-fictiv-in-comunele-din-judetul-iasi-si-nu-vor-vota-niciodata–237047.html; accesat la data de 30.04.2020.
[30] Ibidem.
[31] Amploarea redusă este cauzată și faptul că în acest caz se poate utiliza, în mod alternativ, viza de flotant; pentru mai multe detalii, a se vedea: ȘtirileProTV.ro, Afacerea vizelor de flotant pentru școli mai bune înflorește. Au apărut și intermediari, 27.02.2019, disponibil on-line: https://stirileprotv.ro/educatie/afacerea-vizelor-de-flotant-pentru-scoli-mai-bune-infloreste-au-aparut-si-intermediari.html; A.-R. Tănase, Managementul defectuos al înscrierii copiilor la grupa pregătitoare. Reședința minorului sub 14 ani, identică cu cea a părintelui său?, 05.03.2015, disponibil on-line: https://www.juridice.ro/363909/managementul-defectuos-al-inscrierii-copiilor-la-grupa-pregatitoare-resedinta-minorului-sub-14-ani-identica-cu-cea-a-parintelui-sau.html; accesate la data de 30.04.2020.
[32] Documentat aici: Ziarul de Iași, Filiera actelor pentru basarabeni umflă numărul consilierilor locali, 23.03.2016, disponibil on-line: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/filiera-actelor-pentru-basarabeni-umfla-numarul-consilierilor-locali–123377.html;accesatladatade30.04.2020.
[33] P. Bălhuc, op. cit., loc. cit., A. Dîscă, op. cit., loc. cit.
[34] Legestart nr. 10/2018, Propunere legislativă: Viza de reședință sau de flotant, acordată în funcție de spațiu șipersoaneledinlocuință,30.10.2018,disponibilon-line: https://lege5.ro/App/Document/gmydqnrsgu3q/propunere-legislativa-viza-de-resedinta-sau-de-flotant-acordata-in-functie-de-spatiu-si-persoanele-din-locuinta?pid=273206716&expression=#p-273206716; accesat la data de 30.04.2020.
[35] Pentru mai multe mănunte, a se vedea: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=16474; accesat la data de 30.04.2020.

Declarația de primire în spațiul locativ. Calificare juridică și utilitate was last modified: mai 17th, 2020 by Codrin Macovei

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Codrin Macovei

Codrin Macovei

Este lector univ. dr. al Facultății de Drept, Universitatea „Al.I. Cuza” Iași și notar public.
A mai scris:
Marcela-Georgiana Opăriuc

Marcela-Georgiana Opăriuc

Este Şef serviciu, Primăria oraşului Târgu Frumos – Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.