ASF. Noul cadru de reglementare în domeniul înregistrării și condițiilor de funcționare ale AFIA

5 aug. 2021
Vizualizari: 229

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a informat că a fost aprobat noul cadru de reglementare în domeniul înregistrării și condițiilor de funcționare ale administratorilor fondurilor de investiții alternative (AFIA), care beneficiază de excepția de la autorizare prevăzută de art. 2 din Legea nr. 74/2015 (de exemplu, AFIA înregistrați), introdus prin Regulamentul nr. 11/3.08.2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 10/2015.

Astfel, principalul obiectiv al acestuia îl reprezintă creșterea gradului de flexibilitate și armonizare a cadrului legal aplicabil în materia fondurilor de investiții alternative și a administratorilor acestora, astfel încât să fie stimulată și încurajată înregistrarea și funcționarea acestor tipuri de entități în România.

De asemenea, inițiativa are scopul de a adapta procesul de înființare/funcționare a AFIA înregistrați la noua realitate a pieței, având în vedere faptul că industria națională de fonduri trece într-o nouă etapă de dezvoltare ce trebuie susținută.

Principalele modificări și completări aduse Regulamentului ASF nr. 10/2015 sunt:

− Introducerea posibilității AFIA înregistrat de a se înființa și sub formă de SRL;

− Debirocratizarea procesului de înregistrare a AFIA, prin reducerea numărului de documente și informații necesar a fi depuse la ASF;

− Eliminarea obligației AFIA înregistrat de elaborare și transmitere la ASF a unor proceduri;

− Eliminarea obligației AFIA înregistrat de a avea un ofițer de conformitate și un administrator de risc;

− Posibilitatea transmiterii documentației necesare in format electronic;

− Elaborarea de către AFIA a unui raport ce va fi transmis la ASF cu o frecvență anuală în loc de trimestrială.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și ASF. Deciziile adoptate de Consiliu în cadrul ședinței din 28 iulie 2021

ASF. Noul cadru de reglementare în domeniul înregistrării și condițiilor de funcționare ale AFIA was last modified: august 5th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: