Armonizarea politicilor ajutorului de stat cu regimul subvențiilor la export

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

După cum aminteam în secțiunea dedicată politicii ajutorului de stat, delimitarea ajutorului de stat direct de cel indirect ar trebui realizată. În materia subvențiilor, lucrurile sunt explicate mult mai limpede în articolul XVI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, denumit în continuare GATT 1994. Drept urmare, se consideră că orice subvenție acordată atât în mod direct, cât și în mod indirect, indiferent de forma acesteia, ce are ca efect creșterea exporturilor sau scăderea importurilor, trebuie notificată și argumentată având în vedere impactul pe care aceasta o are asupra pieței produsului respectiv, astfel încât să se justifice folosirea acesteia.^[11]

„Subvențiile reprezintă într-o definiție foarte generală, ajutoare pe care statul le acordă întreprinderilor, în forme diverse, pentru a stimula prin aceasta producția sau exportul.”^[12] Acestea se clasifică în subvenții la import și export, ambele tipuri având ca efect producerea unor discrepanțe la nivelul concurenței dintre comercianți, în cadrul schimburilor de piață. Astfel, se consideră că reglementările în materia subvențiilor sunt asemănătoare celor din materia dumpingului. Codul privind antisubvențiile și măsurile compensatorii are același obiectiv ca în cazul măsurilor antidumping, și anume stoparea fenomenului concurenței neloiale în materia comerțului dintre state. Acest lucru nu doar disciplinează utilizarea subvențiilor, ci reglementează și situațiile în care statele pot interveni, astfel încât să stopeze efectele produse de acestea. Prin acest lucru s-a urmărit descurajarea subvenționării abuzive, neintenționându-se limitarea sau restrângerea drepturilor guvernelor de a acorda subvenții.

În vederea transpunerii reglementărilor internaționale din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, care definește subvenția ca „o contribuție financiară a autorităților publice ale țării de origine sau de export (…) în cazul în care astfel se conferă un avantaj”.^[13] Totodată, Regulamentul enumeră categoriile subvențiilor la export și explică care sunt condițiile care determină existența unei subvenții, avându-se în vedere acele bunuri subvenționate de statele terțe care amenință prejudicierea producătorilor aceluiași produs din UE. Prevederile prezentului Regulament se aplică în paralel cu Regulamentul (UE) 2016/1036 privind protecția importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene cu completările din Regulamentul (UE) 2017/2321.

Uniunea Europeană este singura care aplică un regim strict de acordare a subvențiilor interne. În general, acest regim este mai constrângător în statele membre ale UE decât disciplinele OMC privind subvențiile. În susținerea acestei afirmații, voi face referire la sesiunea plenară a Parlamentului European din anul 2017, în care membrii Parlamentului European au dezbătut un acord neoficial privind măsurile antidumping și antisubvenții. Această propunere de modificare a Regulamentelor a fost fundamentată pe expirarea în anul 2016 a anumitor părți din protocolul de aderare al Chinei la OMC, astfel încât Uniunea Europeană să aibă posibilitatea continuării aplicării legislației UE în conformitate cu cea OMC.

Unul dintre participanți a afirmat faptul că acest text de lege va introduce în legislația antidumping o nouă metodă de calcul a marjei de dumping a importurilor din state membre OMC, acolo unde sunt denaturări semnificative. Acest lucru s-a datorat faptului că, potrivit protocolului de aderare al Chinei la OMC din anul 2001, aceasta menționa că este o țară fără economie de piață, deci calcularea dumpingului se realiza pe baza acestui criteriu. În contextul în care, cel mai mare număr de importuri supuse dumpingului de către Uniunea Europeană provine din China, aplicarea acestui mecanism de calculare al dumpingului se reprezintă a fi un pericol pentru piața Uniunii.

Ca urmare a celor menționate anterior, în anul 2018, Uniunea Europeană a adoptat norme care să îi permită acesteia să se protejeze împotriva practicilor comerciale neloiale, având posibilitatea impunerii unor taxe vamale suplimentare importurilor care sunt afectate de dumping sau subvenții.^[14]

Ceea ce autoritățile naționale au ca obiectiv este subvenționarea anumitor produse, astfel încât consumatorii finali să beneficieze de costuri mai scăzute. Poate fi acest lucru considerat un comportament preferențial? Pot fi acestea cauzele divergențelor în relațiile economice internaționale? Cele mai multe neînțelegeri actuale pornesc de la faptul că Uniunea Europeană acordă ajutoare companiilor aeriene din Europa și subvenții construcțiilor navale, ceea ce duce la o folosire abuzivă a subvențiilor guvernamentale, și astfel devin ținta unor critici majore la nivelul comerțului internațional. Putem concluziona prin faptul că subvențiile sunt, în fapt, un instrument de punere în aplicare a ajutorului de stat.

6. Măsurile antisubvenții și antidumping. Măsuri de apărare comercială

În cazul antidumpingului, măsura de apărare comercială se manifestă prin atitudinea administrației centrale de a percepe taxa antidumping cu scopul de a descuraja fostul importator de a practica prețuri mai mici decât valoarea justă de pe piață și astfel egalând diferențele de prețuri din țara de origine și țara exportatoare. Această valoare normală de pe piață este calculată și estimată de Guvernul din statul respectiv, iar măsura este luată doar dacă produsul vizat face obiectul dumpingului, prin îndeplinirea cumulativă a celor 3 condiții prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/1036 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Așadar, măsurile antidumping sunt luate la nivelul întregii țări, afectând astfel totalitatea exporturilor produsului respectiv. De regulă, acestea se percep sub forma unor taxe specifice sau fixe sau a unei taxe ad valorem, reprezentând un procent din valoarea de import a produsului. În ceea ce privește Uniunea Europeană, exportatorul poate încheia un angajament de preț prin care să nu vândă sub un anumit preț. În acest caz, atât timp cât Comisia aprobă acest lucru, taxele antidumping nu sunt colectate pentru aceste importuri și are obligația de a monitoriza aceste măsuri, astfel încât să fie respectate atât de către importatori, cât și de exportatori.

Măsurile antidumping și antisubvenții sunt considerate instrumente de apărare comercială, tocmai pentru a evita distorsionarea pieței și favorizarea doar a anumitor sectoare dintr-o economie, menținând astfel concurența loială la nivelul comerțului mondial. Restricțiile comerciale au rolul de a proteja industriile naționale față de importurile afectate de practicile de dumping și subvenții. Ambele instrumente acționează împotriva practicilor neloiale, însă atât timp cât se consideră că importurile pot fi acționate potrivit normelor internaționale în materie. În vederea remedierii situației, statele pot solicita autorităților naționale ale țării importatoare, realizarea unor investigații, posibil pe o durată îndelungată, sau impunerea unor taxe asupra exporturilor viitoare în statul respectiv.

7. Reglementarea subvențiilor în Statele Unite ale Americii

La nivelul Statelor Unite ale Americii, lucrurile sunt mult mai simplificate în ceea ce privește noțiunea de subvenție, fiind parte a Organizației Mondiale a Comerțului și implicit a Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii. Acestea nu au o politică separată, cum este cazul Uniunii Europene în privința ajutoarelor de stat. Este cunoscut faptul că Statele Unite au urmărit întotdeauna încurajarea și promovarea afacerilor locale, astfel încât anual Guvernul american acordă subvenții acestora sub formă de împrumuturi sau subvenții în numerar, în funcție de cantitatea de bunuri sau servicii furnizate. Totodată, structura organizatorică a Guvernului american permite acordarea subvențiilor de la un nivel al acestuia la altul, astfel încât se pot acorda subvenții federale guvernelor locale, statale sau municipale.

Cel mai controversat eveniment în acest domeniu a fost cazul Boeing vs Bombardier, în anul 2017. După cum menționam anterior, subvențiile sunt în strânsă legătură cu practicile de dumping, fapt care se remarcă și în acest caz. În anul 2017, Boeing a intentat o reclamație împotriva Bombardier, aceasta fiind o firmă canadiană, ce avea ca obiect impunerea unor taxe antidumping și a măsurilor compensatorii asupra unor aeronave de 100-150 de locuri. În susținerea plângerii, reprezentanții Boeing afirmau faptul că Bombardier este subvenționat atât de Canada, cât și de Regatul Unit, fapt ce îi permite să vândă agresiv aeronave pe piața americană la prețuri infime față de costurile de producție.

Cu un an înainte, Bombardier vânduse către Delta Airlines un număr de 75 de avioane, la același preț scăzut, deși acestea urmau a fi livrate în primăvara anului următor. Boeing a susținut că datorită faptului că în această industrie concurența este foarte ridicată, acest comportament cauzează un prejudiciu material industriei naționale. Totodată, Boeing a motivat că prin vânzarea către Delta Airlines a aeronavelor, Bombardier și-a crescut volumul de importuri, dar și a cotelor de piață, reușind astfel să pătrundă pe piața americană.

Acest caz este departe de a se fi finalizat, însă Comisia Internațională a Statelor Unite (ITC) a respins plângerea făcută de Boeing, dar a respins și recomandarea Departamentului de Comerț de a plăti o taxă de aproape 300% din vânzări timp de cinci ani. ITC a spus că a respins aplicarea taxelor pe aeronavele Bombardier parțial, deoarece Boeing nu a pierdut vânzări sau profituri atunci când Delta Airlines Inc a comandat aeronavele în 2016 de la producătorul canadian.^[15]

8. Conflictul dintre UE și SUA privind subvențiile la export

Statele Unite ale Americii reprezintă principalul partener comercial al Uniunii Europene, situându-se pe primul loc ca destinație de export a bunurilor din UE. În anul 2013, a fost semnat Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții, care permitea un schimb liber de bunuri și servicii și care a urmărit sporirea comerțului dintre cele două națiuni, dar și o creștere economică. Odată cu realegerea președintelui în SUA, acest acord nu a mai fost reînnoit în anul 2016, ceea ce a permis Statelor Unite să impună taxe suplimentare pe exporturile provenite din UE.

Totodată, pentru încercarea menținerii echilibrului, se renegociază un Parteneriat Transatlantic, încercând să se ajungă la un numitor comun prin eliminarea tarifelor pentru produse industriale. În anul 2016, a fost de asemenea semnat Acordul de la Paris privind schimbările climatice, SUA anunțând intenția de a se retrage din acest Acord. Uniunea, pe de altă parte, dorește negocierea acordurilor comerciale doar cu părți ale acestuia, ceea ce poate face dificilă asumarea unor angajamente neconforme cu prioritățile Uniunii. Toți acești factori, pot duce la concluzia că o posibilă reînnoire a Parteneriatului Transatlantic este departe de a fi realizată.

Deși ambele sunt membre ale OMC și se supun acelorași reguli privind subvențiile, mecanismul Uniunii Europene de a acorda atât ajutor de stat sub diferite forme, cât și subvenții, este considerat de SUA un inconvenient în cadrul relațiilor dintre cele două. Conflictul dintre ele este unul foarte discutat și a luat naștere ca urmare a priorității fiecăreia de a-și proteja propria piață, ceea ce este într-o mare măsură justificată și totodată necondamnabilă.

Un alt caz cunoscut și longeviv este cel dintre Airbus și Boeing. Airbus are calitatea de societate pe acțiuni europeană și concurentă a Boeing, constituită ca urmare a unui acord între Franța, Marea Britanie, Spania și Germania, efect al dorinței acestora de a crea o industrie aeriană europeană care să poată concura cu cea americană.

Conflictul a izbucnit în anul 2004, când Statele Unite ale Americii au solicitat organismului de soluționare a litigiilor, o consultare cu guvernele statelor privitoare la potențiala subvenționare a aeronavelor Airbus, contrară Acordului SMC, ce consta în diferite tipuri de sprijin pentru dezvoltarea fabricării aeronavelor și modernizarea acestora. Conflictul dintre cele două consta practic în faptul că Airbus primea subvenții din partea Uniunii Europene sub formă de împrumuturi rambursabile, care trebuiau returnate cu dobândă către contribuabili. Pe de altă parte, Boeing, era scutit de impozite și subvenționat atât de autorități naționale, de stat, cât și locale, care nu trebuiau rambursate. Totodată, SUA au subliniat faptul că potrivit articolului 3 din Acordul SMC, ajutoarele acordate anumitor categorii de avioane erau subvenții la export și, deci, contraveneau Acordului, aducând astfel prejudicii pieței americane.

În anul 2008, printr-o rezoluție, Parlamentul European a susținut că din pricina faptului că cei doi giganți ai industriei aeronautice dispun de toate măsurile pentru protejarea intereselor clienților lor, ar trebui să se ajungă la un consens, putând exista o armonie între cele două companii, în limitele în care se pot regăsi doi concurenți, prin menținerea unui standard normal al concurenței loiale. În apărarea Uniunii, aceștia au subliniat și faptul că SUA nu și-a îndeplinit obligațiile privind respectarea limitelor admise și tipul subvențiilor și nici aducerea la cunoștință a acestora. Referitor la acuzația conform căreia Airbus beneficiază de ajutoare care afectează Boeing să concureze pe piață, a fost contrazisă prin faptul că aceasta a înapoiat guvernelor statelor membre sume mult mai mari decât cele împrumutate.^[16]

Zece ani mai târziu, după proceduri de stabilire a conformității, apeluri, contestații și recursuri, Organizația Mondială a Comerțului, prin Organul de Apel, a admis doar 14 acuzații formulate de SUA din cele 218, concluzionând că Airbus nu a beneficiat de un ajutor interzis de către normele OMC, impunându-se Uniunii obligația de a se conforma deciziei finale OMC. Organul de apel a constatat de asemenea că ajutorul acordat către Airbus privind dezvoltarea anumitor tipuri de aeronave a expirat în anul 2011, astfel nemaifiind necesară luarea altor măsuri în privința ajutoarelor de stat trecute și inexistente în prezent.^[17]

9. Eliminarea subvențiilor la export. Avantaje și dezavantaje

La nivelul Statelor Unite, există păreri conform cărora subvențiile în anumite domenii ar trebui eliminate în totalitate. Întrucât la nivelul SUA, subvențiile se acordă sub formă de programe, destinate să dureze pe o perioadă limitată de timp, se creează probleme deoarece cetățenii consideră că se cheltuie foarte mulți bani în domenii în care nu este necesar. Domeniile în care există cele mai multe divergențe sunt agricultura, petrolul și gazele naturale, dar și serviciul aerian.

Eliminarea subvențiilor la export a reprezentat o prioritate pentru Organizația Mondială a Comerțului, derulând numeroase dezbateri pe această temă, concretizându-se în anul 2015, la Nairobi, printr-un acord încheiat de toți membrii. Termenul de punere în aplicare a acestei decizii a fost anul 2018 pentru țările dezvoltate, și anul 2023 pentru cele în curs de dezvoltare, astfel încât să li se permită „o flexibilitate de a acoperi costurile de comercializare și transport pentru exporturile agricole”^[18]. Astfel, s-a considerat că un avantaj al eliminării subvențiilor la export în domeniul agricol ar fi „asigurarea că restul politicilor de export nu sunt folosite ca o formă a subvențiilor deghizată”^[19].

După cum menționam și anterior, acordarea subvențiilor la export în domeniul agriculturii avea ca scop acoperirea de către producători a surplusului de producție exportată de la nivelul Uniunii, fiind astfel acoperite diferențele dintre prețurile mai mari de la nivelul UE și prețul global mai mic.

Un rol important l-a avut comportamentul Statelor Unite, care observând creșterea cotei de piață a exporturilor subvenționate de către Uniune, a început o subvenționare agresivă, oferind condiții preferențiale de creditare la export. Ceea ce este interesant este faptul că, deși Uniunea Europeană s-a opus eliminării subvențiilor la export, aceasta împreună cu Brazilia au fost inițiatoarele proiectului, poate ca efect al schimbării comportamentului în piață a SUA, dar și a faptului că între Brazilia și SUA exista un conflict în privința bumbacului.^[20]

Așadar, având în vedere caracterul interzis al subvențiilor la export, pot concluziona că eliminarea acestora este benefică. Printre avantajele de la nivelul piețelor interne ale statelor aș menționa protejarea locurilor de muncă, menținerea unui mediu competitiv între producătorii locali încurajând astfel inovația și îmbunătățirea calitativă a produselor comercializate. Totodată, la nivel global, se poate menține un mediu concurențial corect și astfel se pot proteja industriile tuturor statelor.

10. Concluzie

Politicile guvernamentale nu ar trebui să interfereze și să împiedice concurența, nici la nivel național, dar nici la nivel global, indiferent de interesele pe care acestea le au în vederea protejării industriilor naționale.

De asemenea, este important a se avea în vedere nivelul de dezvoltare al statelor, întrucât influența utilizării abuzive a subvențiilor poate produce un dezechilibru major în funcție de acest criteriu.

Am realizat o asociere între măsurile antisubvenții și cele antidumping, astfel încât să evidențiez similitudinile dintre acestea și modul în care acestea pot fi folosite, astfel încât să se remedieze posibilele distorsiuni ale concurenței.

Totodată, am delimitat utilizarea legitimă a subvențiilor de cea abuzivă folosită în relațiile dintre state, subliniind importanța alinierii la standardele cerute de piață, astfel încât consumatorii să poată beneficia de avantajele oferite de o piață liberă. Acest lucru presupune implicit garantarea unei concurențe loiale între întreprinderile ce oferă bunuri și servicii.

Am pus accentul pe modalitatea de verificare a ajutoarelor acordate la nivelul Uniunii Europene, întrucât acesta a reprezentat un obiectiv principal, fiind motivul reformelor de monitorizare și control la nivel european.

---