Persoanele fizice și pot plăti taxele și impozitele, de acum, și online

15 dec. 2016
Vizualizari: 1441

Persoanele fizice își pot plăti din 14 decembrie 2016 obligațiile fiscale și prin intermediul www.ghiseul.ro.

ANAF a finalizat procedura de achiziție publică a serviciilor de acceptare a plăților online de impozite, taxe și contribuții cu ajutorul cardului bancar, prin Sistemul Național Electronic de Plăți (www.ghiseul.ro), și a încheiat cu trei bănci un Acord cadru valabil 32 de luni.

Pentru maximizarea eficienței economice a achiziției și păstrarea posibilității adaptării comisioanelor la volumul plăților, BCR, Banca Transilvania și Garanti Bank au semnat cu ANAF Acordul cadru conform căruia, periodic, este aleasă oferta cu prețul cel mai mic și este semnat un contract subsecvent pentru maxim 12 luni. Primul contract subsecvent va fi semnat cu Garanti Bank, care va percepe ANAF un comision de 0,24%, dar nu mai mult de 14,40 lei, din valoarea fiecărei plăți efectuate electronic de contribuabil.

În prezent, există și posibilitatea achitării obligațiilor fiscale în numerar sau prin card bancar la casieriile unităților Trezoreriei Statului, prin virament (ordin de plata, internet banking etc) sau prin mandat poștal.

Sursa informației

Persoanele fizice și pot plăti taxele și impozitele, de acum, și online was last modified: decembrie 15th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: