ANAF obligată la despăgubiri pentru blocarea nelegală a contului bancar al contribuabilului

8 nov. 2022
Vizualizari: 191

Avocații de la Băncilă Diaconu și Asociații (BDA), casă de avocatură asociată EY România, au repurtat o victorie importantă asupra autorităților fiscale, instanțele judecătorești obligându-le la plata de despăgubiri, ca urmare a instituirii unei popriri bancare asigurătorii anulată ca nelegală.

Situația particulară în acest caz a fost reprezentată de indisponibilizarea unei sume importante de bani prin intermediul unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii emise în timpul desfășurării inspecției fiscale, așadar înainte de stabilirea oricăror obligații de plată printr-o decizie de impunere. Organul fiscal a emis decizia de măsuri asiguratorii motivând că respectivul contribuabil, potențial debitor viitor, s-ar putea sustrage de la executarea silită, astfel că a poprit conturile acestuia.

Contribuabilul a contestat și mai apoi a obținut anularea definitivă a deciziei de măsuri asigurătorii, solicitând mai apoi, în cadrul unei acțiuni separate în contencios, despăgubiri pentru sumele „blocate” nelegal, pentru toată perioada indisponibilizării acestora. Astfel, Curtea de Apel București a reținut  – și mai apoi Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat – dreptul contribuabilului la a-i fi reparat prejudiciul cauzat prin instituirea măsurilor asiguratorii în baza unui act anulat în mod definitiv, prin acordarea dobânzii legale.

Decizia definitivă favorabilă a fost obținută de echipa de avocați a BDA condusă de Alex Slujitoru și formată din Cristiana Ionescu și Andrada Pohaci.

***

Despre Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL (denumită anterior Radu și Asociații SPRL) este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale.

Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

Experiența noastră a fost recunoscută de piață și de publicații internaționale.

Chambers Global 2019 a recunoscut practica noastră de Corporate/M&A în timp ce Chambers Europe 2019, 2020, 2021 și 2022 au plasat practica noastră de Controverse și Dispute Fiscale pe banda 1. Totodată, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa 2019, 2020, 2021 și 2022 au premiat practicile noastre de Drept Comercial, Drept Societar/M&A, Drept Imobiliar și Dreptul Muncii, edițiile 2020, 2021 și 2022 plasând practica de Controverse și Dispute Fiscale pe poziția 1.

ANAF obligată la despăgubiri pentru blocarea nelegală a contului bancar al contribuabilului was last modified: noiembrie 8th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: