ANAF. Campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice

12 aug. 2019
Vizualizari: 364

Potrivit site-ului oficial (www.anaf.ro), la data de 9 august 2019, ANAF a publicat un anunț privitor la desfășurarea, prin SPV, a unei noi campanii de informare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice și pentru îndeplinirea voluntară a obligațiilor fiscale.

Astfel, sunt transmise, prin SPV, scrisori informative, către patru categorii de contribuabili, în funcție de situația în care aceștia se regăsesc, conform evidențelor instituției:

– celor care au declarat numărul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate, prin Formularul 394 – „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”, însă nu figurează înscriși în evidențele ANAF și cu Cererea de atribuire a numărului de ordine din registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a ANAF;

– celor care figurează în evidențele ANAF înregistrați cu Cerere de atribuire a numărului de ordine din registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a ANAF, însă aparatul/aparatele nu figurează ca fiind instalate;

– celor care, potrivit prevederilor art. 1, alin. (1), din O.U.G. nr. 28/1999 au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3, alin. (2) din aceeași ordonanță, și care nu și-au îndeplinit această obligație;

– celor care figurează înscriși în evidențele ANAF cu aparat/e de marcat electronice fiscale însă nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația în vigoare privind transmiterea datelor fiscale către ANAF.

Sursa informației

ANAF. Campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice was last modified: august 12th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: