Alexandrion Group își propune să devină în 10 ani lider mondial în producția de whisky single malt

22 mart. 2024
Vizualizari: 164

Brandurile românești cu prezență globală semnificativă pot fi numerate pe degetele unei mâini. În mod evident, Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri spumante din România, este unul dintre acestea.

„Detenta” operațiunilor grupului din ultimii ani este cu adevărat impresionantă, în condițiile în care cele circa 30 de firme locale și 100 la nivel internațional, coordonate ca o afacere de familie de entitatea Family Office, s-a implicat susținut în diverse segmente: distilerii și fabrici, distribuție și trading, hoteluri și magazine, energie verde și imobiliare.

„Nu există în grup companii listate la bursă, nu avem nici o obligație de a prezenta public rezultate economice în valoare absolută. Tot ce putem spune este că ne dezvoltăm dinamic și avem obiective clare, ambițioase, care ne definesc profilul”, a spus Dr. Nawaf Salameh, președintele fondator Alexandrion Group, în cadrul unei întâlniri anuale cu presa, în care a prezentat direcția de dezvoltare a portofoliului de produse și țintele pe termen scurt și mediu.

„Activitatea noastră a început în România, în urmă cu peste 30 de ani și centrul este în continuare aici, dar astăzi suntem un jucător global care concurează la cel mai înalt nivel, într-o piață extrem de competitivă.

Suntem mândri că produsele noastre, care au nume românești, sunt produse internaționale,  comercializate și apreciate în toată lumea. Au devenit adevărați ambasadori pentru România, peste hotare.  Vom continua să ne extindem portofoliul pe orizontală, pentru că acum acoperim principalele patru categorii de spirtoase: whisky single malt, brandy, votcă și rom. Avem tehnologia necesară, capacitatea, resursele și expertiza pentru a atinge o cotă de piață globală de 10% pe fiecare dintre aceste categorii, în următorii 10 ani”, a precizat președintele Alexandrion Group.

Grupul își extinde portofoliul de băuturi spirtoase și vinuri cu categorii noi: rom, tequila și vermut și va lansa branduri noi de whisky single malt, votcă și gin. Produsele vor fi distribuite atât în Romania, cât și la nivel internațional, prin intermediul hub-urilor de business globale pe care Alexandrion Group le are în SUA (America de Sud și de Nord și Brazilia), MEAA (Orientul Mijlociu, Golful Persic, Africa și India), Asia (Japonia si Singapore) și Europa (România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Germania, Cehia și Marea Britanie).

Portofoliul de băuturi spirtoase

Alexandrion Group produce băuturile sale spirtoase la Alexandrion Saber Distilleries 1789, unul dintre cele mai mari și moderne centre de producție și îmbuteliere din Sud-Estul Europei, localizat în Bucov (Jud. Prahova).

După succesul înregistrat cu Carpathian Single Malt Whisky, comercializat în multe țări și premiat deja la competiții internaționale prestigioase, Alexandrion Group va lansa, anul acesta, un nou brand de whisky single malt, maturat în butoaie cu diferite grade de ardere. Produsul unifică tradiția scoțiană în producția de single malt cu inovația și se adresează consumatorului modern, dinamic, care petrece mult timp în mediul urban.

„La Bucov avem doua distilerii de whisky single malt, care ne-au permis să triplăm capacitatea de producție. Vom produce whisky single malt și în SUA și Japonia. Produsele vor fi adaptate la specificul piețelor în care vor fi distribuite”, a explicat Dr. Nawaf Salameh.

„Este îmbucurător faptul că românii au descoperit valențele single malt, ajungând la un consum de circa 1 million litri anual. Avem ambiția de a ne distinge printre cei 30-40 de producători mondiali de sigle malt, țintind în 10 ani poziția de lider global în această piață”, a dezvăluit Dr. Nawaf Salameh.

În cazul producției de votcă, la Alexandrion Saber Distilleries 1789 se produc două branduri: Kreskova Vodka și Alexander. Kreskova Vodka a fost desemnată de experții internaționali cea mai bună votcă românească în 2023, obtinând medalia de aur, în cadrul competiției World Vodka Awards 2023, împreună cu distincția “Country Winner” pentru România, în categoria “Pure Neutral Vodka”. Anul acesta, Alexandrion Group va lansa alte două branduri.

„Ne propunem să oferim o alternativă serioasă la mărcile de votcă internaționale tradiționale. Este o rușine faptul că în România se vinde încă votcă rusească, pe care ne-am propus să o înlocuim cu produse cel puțin la fel de bune”, a anunțat oficialul Alexandrion Group.

În privința sortimentelor de gin, Alexandrion Group va adăuga celor două branduri de gin pe care le are în portofoliu – Kingsbury London Dry Gin, cu distribuție națională și internațională și Alexander Gin, cu distribuție în America de Sud, încă două branduri, dintre care unul va fi 100% românesc.

Romul este o nouă categorie în portofoliul de băuturi spirtoase al Grupului, care va lansa, în curând două branduri. „Vom acoperi toate tipurile de rom. Un master distiller cu experiență bogată în producția de rom caraibean, pe care l-am adus în România, ne-a ajutat să implementăm tehnologia și rețele. Cele două branduri vor avea denumiri românești puternice”, a spus Dr. Nawaf Salameh.

Alexandrion Group va produce și tequila. Grupul a semnat un acord joint venture cu “Casa Aceves’’, un producător de tequila din Jalisco, principala zonă din Mexic în care se produce tequila. Cei doi lideri în producția de băuturile alcoolice și-au unit forțele pentru a crea și lansa mai multe varietăți de tequila autentică premium, acoperind ȋntreaga gamă. Alexandrion Group și Casa Aceves vor deschide filiale prin intermediul cărora acest proiect comun va fi coordonat și implementat, iar Alexandrion Group va distribui produsele la nivel global prin intermediul rețelei sale de hub-uri de business localizate în diferite țări.

Portofoliul de vinuri

Vinurile din portofoliul Alexandrion Group sunt produse la Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 din regiunea Dealu Mare, acolo unde grupul deține vița-de-vie și facilități de producție și stocare cu temperatură controlată. Grupul folosește metode ecologice de protecție a viei și își propune să producă exclusiv vinuri fără pesticide până în 2025.

Alexandrion Group produce vinuri premium, liniștite și spumante, premiate la competiții internaționale, precum Hyperion, Byzantium și Rhein Extra.

„Am schimbat radical strategia de producție la crama noastră. Ne dorim să punem accentul pe calitate, nu pe cantitate: am redus cantitatea pe care o vom produce atât pentru piața națională, cât și pentru cea globală, la 1 milion de sticle de vin liniștit pe an”, a explicat Dr. Nawaf Salameh.

Pentru cel mai longeviv vin spumant din România, Rhein Extra, produs la Pivnițele Rhein din Azuga, Alexandrion Group are planuri similare. Va produce 1 mil de sticle pe an.

Alexandrion Group a început să producă și vermut, o altă categorie nouă în portofoliul său. Vermutul Del Chiaro este inspirat de călătoria în Valahia a lui Anton Maria del Chiaro, consilier italian al lui Constantin Brâncoveanu și are ca bază soiurile de struguri tămâioasă românească și fetească neagră.

Magazinele Alexandrion Expérience

Alexandrion Group a dezvoltat o rețea de magazine Alexandrion Experience, cu un concept inovator, în care sunt comercializate băuturi premium, cu adaos comercial redus. Cumpărătorii au posibilitatea să deschidă și să consume sticlele achiziționate în magazin, alături de o selecție de aperitive. Rețeaua include magazine în România, Grecia, Cipru și Brazilia și este în expansiune globală.

„Avem în planurile noastre viitoare să punem la punct o rețea de 30 de astfel de magazine în București, dar și altele, în principalele orașe ale țării – Constanța, Brașov, Cluj, Iași, Timișoara, Otopeni etc.”, a conchis președintele Nawaf Salameh.

Alexandrion Group își propune să devină în 10 ani lider mondial în producția de whisky single malt was last modified: martie 22nd, 2024 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: