Admitere Barou. Sfaturi pentru perioada de dinaintea examenului

25 nov. 2016
Vizualizari: 7427

Joi, 17 noiembrie, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept a Universității din București a avut loc Conferința ASD: „Admiterea în Barou”, eveniment transmis în direct de www.universuljuridic.ro.

În cadrul acesteia, prof. univ. dr. Dan Oancea, avocat în Baroul București, a spus:

„În ceea ce privește pregătirea, hai să ne plasăm ca moment în perioada de dinaintea examenului. Ce face studentul care se pregătește pentru examen? V-a spus și dl prof. Romeo Popescu – în primul rând trebuie să-și distribuie bine timpul. Adică treaba aceea cu învățăm în sesiune nu mai merge. Pentru că e o competiție, cum bine a zis colegul meu, cu voi înșivă. Nu e un concurs, dar este un examen, pe care nu-l veți putea lua cu nota 5, chiar dacă luați 5 la fiecare dintre cele cinci discipline. Punctajul minim este 70 de puncte. Ceea ce înseamnă că va trebui să aveți în permanență această perspectivă în vedere și să vă echilibrați efortul, chiar dacă doriți să dați anterior la INM, cum se întâmplă foarte frecvent – practică cu care personal nu sunt foarte de acord, pentru că eu îmi doresc, ca avocat, ca în această profesie să intre oameni care-și doresc acest lucru și nu ca o alternativă de rezervă – dacă nu am intrat acolo, dau dincolo. Pentru că de regulă cei care visează să devină magistrați, își urmăresc visul în continuare și nu vor deveni niciodată avocați cu sufletul, că se gândesc la următorul examen la INM. Și nu știu cui slujește o asemenea stare psihologică și temporară din punct de vedere juridic. Dacă va reuși la INM în următorul examen sigur că va abandona calitatea de avocat.

În primul rând, efortul personal este cel care este regula de bază. Vă recomand să nu vă abonați la forumuri. Poate colegul nostru mai tânăr, care a reușit, va spune și el, din perspectiva celui care a reușit și care s-a pregătit, cam care au fost experiențele lui în perioada de pregătire. Deci aceste forumuri – care sunt, sigur, spații publice virtuale – nu cred că aduc foarte multe informații utile. Dimpotrivă, ele deseori derutează, creează o stare aperceptivă negativă în perspectiva examenului, sunt tot felul de personaje care au eșuat și din cauză că au eșuat în mod repetat au devenit frustrate și care, din pricina propriilor limite, încep să arunce cu noroi asupra examenului și în special să inducă dubii cu privire la obiectivitatea acestui examen. Deci vă garantez că acest examen se desfășoară în condiții de maximă curățenie și obiectivitate. Excludeți din capul locului orice teorii de acest gen, care nu fac decât să justifice eșecul unora, dar care n-au legătură cu realitatea. Este și foarte transparent, e un sistem care poate fi ușor verificat și care nu presupune, iată, de când s-a modificat sistemul de examen și s-a lăsat doar grila, nu mai implică, practic, aprecieri subiective din partea unor corectori. Ați înnegrit sau n-ați înnegrit. Aici nu prea mai ai ce să discuți.

Vă recomandăm:

Ghidul candidatului. Examenul de primire in profesia de avocat. Concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii. LicentaMapa de seminar. Drept procesual penal. Partea generala
Caiet de seminar. Drept civil. ObligatiileTeste-grila, Minispete pentru examenele de admitere in profesiile juridice, Drept civil

Așa că efortul personal în perioada de pregătire este esențial, modul sistemic de studiu, modul rațional de studiu, pentru a vă menține starea de sănătate – totuși, trebuie să trăiți și după examen. Și când apelați la forme de pregătire organizate de unii sau de alții, să le tratați cu o rezervă; pentru că, în primul rând, vreau să vă spun, Uniunea Națională a Barourilor din România nu a creditat niciuna dintre entitățile care oferă servicii de pregătire pentru examen. Mai mult decât atât, cei care fac parte din astfel de structuri – care sunt organizate pe criterii evident comerciale – nu fac parte din comisiile de examen la nivel național sau la nivelul centrelor teritoriale. Așa că nu au nici măcar argumentul că ar ști mai mult în considerarea faptului că fac parte dintr-o comisie de examen. Ei devin incompatibili cu calitatea de membri în comisia de examen dacă se angrenează în activități tutoriale de pregătire în vederea examenelor de admitere în profesia de avocat.

Așa că tratați-le cu rezervă – nu spun să nu vă duceți, Doamne ferește –, dar să nu considerați că primiți de acolo informații și chei de succes care să fie acreditate de către entitatea organizatoare a examenului.

👍Vezi și: Admitere Barou 2016

Tot în ceea ce privește perioada prealabilă, nu se dă o bibliografie. Pentru rațiuni lesne de înțeles – nu dorește Uniunea Națională a Barourilor să fie acuzată că ar favoriza pe unii autori în detrimentul altora. Singurul lucru care se comunică este tematica. În ultimii doi ani tematica a rămas cvasi-nemodificată. De regulă după consiliul din luna martie se publică și datele necesare celor interesați să participe la acest examen, se publică hotărârea Consiliului UNBR, prin care se stabilesc tematica și alte date referitoare la arondarea teritorială a candidaților, taxa de înscriere ș.a.m.d. Iar data examenului va fi cunoscută cel mai probabil până la sfârșitul lunii decembrie, pentru că pe 14 – dacă nu mă înșel –, 15 decembrie are loc ședința Consiliului UNBR, prin care se stabilește calendarul activităților pe anul următor, deci inclusiv data examenului. De regulă, însă, data examenului este pe la mijlocul lunii septembrie. Se încearcă să se evite suprapunerea examenului cu începerea anului școlar pentru a se evita aglomerația din oraș care se petrece cu acel prilej.

Și asta mă duce cu gândul la o altă chestiune, și anume că în primul rând pentru a participa la examen trebuie să și ajungi acolo. Am avut cazuri în care au venit candidați la 2-3 minute după ce s-au deschis subiectele; și n-au mai fost primiți în examen. Că a fost ambuteiaj… unul rămăsese încuiat în casă, nu știu ce s-a întâmplat, s-a blocat yala… Deci luați-vă măsuri de precauție. Nu vă spun ce dezamăgire și ce dramă a fost pentru respectivii. Nimeni nu vă va primi în examen în condițiile în care examenul este anunțat că începe la o anumită oră. De asemenea, nu uitați să vă luați și actele de identificare. Dacă vă pierdeți buletinul, nu-i nicio nenorocire, se admite și pașaportul. Dar să mergeți cu copii xerox, cum s-a întâmplat, de pe acte de identitate, iarăși reprezintă un motiv de neprimire în sala de examen. Deci atenție mare la această condiție elementară, aceea de a ajunge fizic la examen și de a putea și să vă identificați corespunzător”.

Admitere Barou. Sfaturi pentru perioada de dinaintea examenului was last modified: noiembrie 28th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: