Admisibilitatea poligrafului drept mijloc de probă

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

4. Aspecte juridice privind aparatul poligraf

4.1. Posibilitatea încadrării poligrafului la art. 97 din Codul de procedură penală

Punctul incipient este reprezentat de art. 97 CPP, ce în cadrul alin.( 1) prezintă definirea noțiunii de probă, și fiind în completare cu metodologia și scopul testării poligraf prezentate anterior, trebuie să facem câteva precizări.

În primul rând, coroborând toate informațiile prezentate până în acest punct, putem observa că în cadrul testării poligraf ar fi posibilă identificarea persoanei care se presupune că a săvârșit o infracțiune, de regulă ea fiind cea chestionată, și s-ar urmări mai puțin „constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni sau împrejurările necesare pentru justa soluționare a cauzei”, cum sunt acestea enumerate în cadrul alin. (1) din art. menționat.

Astfel, în pofida acestei posibilități, putem aprecia că testarea poligraf s-ar încadra, într-un sens larg, în cadrul art. 97 CPP, având drept subiect central persoana bănuită, ce poate fi descoperită și prin eliminarea persoanelor dintr-o listă mai mare sau suspecți.

Mai mult, o condiție esențială este reprezentată de faptul că „mijloacele de evidențiere a probelor trebuie să fie în primul rând legale”^[15]. După cum putem observa, art. 97 alin. (2) CPP, conține o enumerare a mijloacelor de probă, precum declarațiile suspectului sau ale inculpatului, persoanei vătămate, martorilor, înscrisuri sau rapoarte, sau orice mijloc ce nu este interzis de lege, testul poligraf nefiind menționat, dar această enumerare nu trebuie privită în mod restrictiv.

În linii mare, există o controversă privind asemănarea dintre testarea poligraf și tehnica ascultării persoanelor, după modul în care acestea se desfășoară.

Astfel, după cum am mai precizat, în cadrul testării poligraf se urmărește detectarea sincerității sau nesincerității unei persoane după examinarea stresului emoțional rezultat prin interpretarea diagramelor rezultate în raport cu întrebările formulate. Privind asemănările, trebuie să sesizăm că testarea poligraf se face într-o cameră izolată, după ce persoana a fost instruită privind modul de funcționare și si-a acordat consimțământul, întrebările formulate sunt similare în privința conținutului și scopului pentru care au fost adresate.

Diferențele evidente sunt reprezentate de pregătirea psihologică pe care trebuie să o posede persoana ce realizează examinarea poligraf, utilizarea unui aparat special, precum și cea mai evidentă deosebire,  respectiv lipsa apărătorului din cadrul testării poligraf, deoarece nu sunt permise alte persoane în încăperea special destinată.

Marcând această ultimă diferență, trebuie să observăm și momentul în care pot interveni cele două.

Astfel, analiza comportamentului simulat a unei persoane prin tehnica poligraf ar trebui să facă parte din activitățile specifice actelor premergătoare, iar prin excepție în cadrul urmării penale^[16], pe când audierea potrivit art. 104 CPP, poate fi realizată chiar și în cadrul judecății. Mai mult, în cadrul ascultării persoanelor, declarațiile se dau în fața organelor judiciare sau instanței, având denumirea de declarații judiciare, pe când testarea poligraf se va face în fața examinatorului-psiholog.

Însă, cea mai pertinentă deosebire este reprezentată de valoare probantă, astfel declarațiile judiciare în urma audierii sunt expres menționate de art. 97 alin. (2) CPP, neavând totuși o valoare absolută, ci trebuie să fie coroborate cu alte mijloace de probă, pe când rezultatele testului poligraf nu sunt nici menționate expres, nici „oprite de lege”, fapt ce întărește opinia că acestea ar trebui să fie drept un ajutor inițial pentru descoperirea altor probe.

4.2. Valoarea probatorie a testului poligraf. Vulnerabilități

Se consideră că rezultatele testării poligraf, tocmai prin prisma modului de funcționare, ar fi unele relativ imperfecte, precizând că „indicatorii utilizați în detecția nesincerității fiind dependenți de manifestările emotive, de forma în care se desfășoară simularea și calea periferică a evidențierii ei”^[17].

Mai mult, în practică au fost exemplificați o serie de factori, ce poartă denumirea de „factori frenatori”, ce pot să influențeze detecția simulării, nefiind confundați cu încercarea subiectului de a induce în eroare aparatul poligraf^[18].

Acești factori sunt reprezentați de:

1. „neconștientizarea posibilității de detectare, ce se manifestă de regulă la subiecții cu un IQ și un nivel de școlarizare scăzut;

2. îndoieli față de exactitatea aparatului;

3. nemulțumirea sau resentimentul unui subiect sincer față de examinarea la poligraf;

4. implicarea în alte fapte sau infracțiuni similare, fiind dominat de un complex de culpabilitate;

5. hiperanxietatea, cauzată de probleme persoanele, teama de a nu fi implicat în anchetă, extinderea cercetărilor și asupra altor fapte;

6. incomoditatea fizică și psihică în timpul examinării, teama de o posibilă durere fizică;

7. responsabilitatea pe care o trăiește subiectul cu privire la nerespectarea atribuțiilor de serviciu, favorizând comiterea infracțiunii de către o altă persoană;

8. anchetarea excesivă a subiectului anterior examinării;

9. numărul prea mare de întrebări sau prea multe teste administrate subiectului într-o singură examinare;

10. frazeologia inadecvată a întrebărilor relevante;

11. întrebările de control inadecvate, care nu au legătură cu problematica cercetată;

12. starea critică a subiectului când acesta poate risca o condamnare pe viață sau chiar pedeapsa cu moartea, emoții ce acționează asupra amintirilor devenind foarte estompate;

13. anomaliile fiziologice și mintale;

14. factori diverși precum temperatura din cameră, iluminatul necorespunzător;

15. starea de epuizare de adrenalină, subiectul nesincer fiind reactiv dacă este examinat imediat după comiterea infracțiunii”^[19].

Analizând toate aceste aspecte, putem observa o relativitatea privind acuratețea rezultatelor examinării poligraf, la care se pot adăuga și încercările unui subiect cu rea-credință de a modifica înregistrările prin mișcarea intenționată, intervenția gesturi precum strănutul, tusea, pronunțarea altor răspunsuri decât cele expres explicate de examinator, folosirea medicamentelor sau a altor substanțe sau chiar provocarea unei dureri, folosirea unui obiect înțepător în pantof, care denaturează rezultatul.

Astfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1894/2012, susținând: „A mai arătat instanța de apel că testarea sincerității inculpatului, cu testul poligraf, nu trebuie supraestimată în condițiile în care această tehnică, pe de o parte, nu face parte din mijloacele de probă prevăzute în art. 64 – actual 97 – C. proc. pen., el neputând prezenta o certitudine privind vinovăția ori nevinovăția inculpatului, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate, deficiențe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca furnizând probe, în sensul procesual al noțiunii, întrucât poligraful nu este, așa cum s-a arătat, mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul unei soluții, doar în calitate lor de indicii care, coroborate, cu alte elemente de fapt conduc către o anume concluzie”^[20].

Observăm o vulnerabilitate crescută și o tendință spre un rezultat neadevărat, fapt ce ar exclude testarea poligraf din rândul mijloacelor de probă, existând o rezervă privind posibilitatea producerii unei erori ce ar prejudicia subiectul testat cât și alte valori sociale, aspect ce a fost constatat și în alte țări, Curtea Federală de Justiție a Germaniei a dispus că: „dovezile bazate pe poligraf sunt în mod inerent neconvingătoare și nu pot fi admise în instanțele de judecată. Cererile acuzării sau apărării de a efectua teste poligraf vor fi respinse în toate situațiile”^[21].

4.3. Tehnica poligraf. Metoda de constrângere a persoanei?

Respectarea drepturilor și libertăților persoanei a devenit un fundament peste care nu se poate trece mai ales în etapele soluționării unui proces, fiind respectate cu strictețe de către toate persoanele care ajută la înfăptuirea justiției. Chiar și legiuitorul a ales să stipuleze expres în cadrul art. 101 alin. (1) CPP că: „Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere,(…) în scopul de a se obține probe.”

În doctrina Codului de procedură penală anterior^[22], exista controversa dacă mijloacele de detecție a comportamentului simulat, prin metodologia acestora de investigație, fac parte din categoriile prohibite de lege, fiind asimilate unor metode de constrângere.

Totuși, aceste aspecte au încercat să fie clarificate, mai ales prin înțelegerea și observarea desfășurării unei examinări poligraf, fiind exclusă utilizarea violențelor, iar examinarea nu va putea avea loc fără existența unui consimțământ scris din partea persoanei testate. În urma unui dialog liber între examinator și subiect, după ce i-a fost explicat fundamentul științific de funcționare, scopul și i-au fost lecturate întrebările ce vor fi adresate pe parcursul examinării, subiectul va semna o declarație, abia ulterior fiind demarată testarea propriu-zisă.

Însă, deși testarea nu va putea începe fără exprimarea consimțământului, unele voci din literatură^[23] afirmă că, deși consimțământul există, aceasta ar putea fi viciat din cauza examinatorului, dacă acesta oferă informații incomplete, eronate sau neclare.

Un alt argument privind legalitatea acestei metode este reprezentat de imposibilitatea de control sau de dirijare a capacitărilor efective, cognitive, de autocontrol ale subiectului, sau de sugestie a unor posibile răspunsuri, precum în cazul unei hipnoze, deoarece subiectul este încurajat să răspundă cum consideră, având posibilitatea de răspunde doar prin „da” sau „nu”, dispunând de întreaga sa putere de alegere.

O altă opinie formulată contra testării poligraf este reprezentată de posibilitatea ca aceasta sa fie intimidantă, silind persoana să recunoască fapte pe care nu le-ar recunoaște în mod normal, fapte neadevărate, existând mitul că poligraful nu poate fi păcălit și că persoana trebuie în mod imperativ să recunoască.

Totuși, acest aspect a fost contrazis de experții în acest domeniu, aceștia precizând că „poligraful este un mijloc de detectare a urmelor biologice ale unui eveniment, urme ce sunt înmagazinate sub formă de amintiri( clișee cognitive) la nivelul sistemului cognitiv. Amintirile nu pot fi detectate în mod direct, dar organismul reacționează la ele, aceste reacții fiind înregistrate la poligraf oricât de mici și neaparente ar fi ele”^[24].

4.4. Prezumția de nevinovăție în lumina examinării prin tehnica poligraf

Prezumția de nevinovăție este reglementată în cadrul Declarației Universale a Drepturilor Omului, mai exact în art. 11, fiind preluată și de legislația noastră, prin art. 4 alin.(1) CPP ce prevede că: „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Privită din perspectiva testării poligraf, în literatura de specialitate au fost conturate opinii contrare prind compatibilitatea dintre cele două noțiuni.

O primă opinie ar susține că poligraful nu detectează vinovăția sau nevinovăția unei persoane, ci sinceritatea sau nesinceritatea cu care aceasta răspunde la întrebări, fiind un punct de plecare în ancheta. Însă, deseori se afirmă că examinarea poligraf este considerată o probă solidă de vinovăție, prin argumentarea faptului că dacă persoana este vinovată, acest fapt se va reflecta asupra rezultatului diagramelor, persoana nevinovată neavând nicio îngrijorare care să fie ilustrată în diagramele finale.

Mai mult, din cauza acestei supoziții, se conduce, în mod eronat, la inversarea sarcinii probei, acuzarea fiind absolvită de obligația de a căuta probe atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului, fapt ce încalcă prevederile CEDO, dar și cele naționale^[25].

Un alt aspect ce trebuie tratat este refuzul persoanei de a fi examinată poligraf. În această situația se pune întrebarea dacă persoana care nu-și dă consimțământul este considerată automat vinovată, reprezintă acesta un motiv de a se autoacuza?

În aceste condiții, considerăm eronată și total nelegală această situația, contravenind reglementărilor naționale și internaționale, persoana fiind liberă să alegă dacă se supune sau nu testării poligraf, opinia publică având uneori un rol inflamant, influențând în mod negativ bunul mers al anchetei.

4.5. Probleme juridice privind principiul respectării demnității persoanei

Demnitatea, din punct de vedere semantic, prezintă mai multe sensuri uzuale^[26], printre care:

1. ca principiu moral, fiind o valoarea fundamentală cu dominare asupra regulilor de comportare;

2. concept, devenind idee generală ce reflectă însușirile unei categorii, ce se distinge print-un grad de generalitate față de ală categorie;

3. Principiul unui domeniu de activitate, pe baza căruia se poate întemeia o idee, o teorie, un concept.

4. Chestiune juridică, devenind o regulă obligatorie, a cărei autoritate este asigurată de drept.

Astfel, în cazul analizei compatibilității cu detectorul de minciuni, ne interesează demnitatea ca principiu moral și cea privită drept o chestiune juridică, acestea însumând onoarea și reputația, reprezentând în genere un atribut înnăscut al persoanei, fiind ocrotită de legislația penală.

Analizând practic, noi, asemeni altor autori^[27], considerăm că tehnica poligraf nu ar leza demnitatea sau sănătatea persoanei examinate, fiind în totalitate de uz extern. Privind modul de funcționarea, senzorii atașați precum și tuburile ce înregistrează respirația abdominală și cea pulmonară, nu provoacă niciun disconfort persoanei, fiind reglate pentru ca aceasta să nu simtă durere și nici nu impun dezbrăcarea sau alte premise pentru ca persoana sa fie jenată, fiind conservate toate calitățile volitive.

Per a contrario, există și o opinie contradictorie, care precizează și continuă să încadreze tehnica poligraf în rândul celor nepermise de art. 97 CPP. Potrivit acestor autori, nedemnitatea ar rezulta chiar din „înfrângerea rezistenței fizice și psihice care îl determină pe acuzat să facă declarații împotriva voinței sale”^[28].

Considerăm eronată această opinie, deoarece, așa cum am precizat pe parcursul lucrării, subiectul testat nu poate fi obligat de către examinator să răspundă la ce nu dorește sau să răspundă într-un mod necorespunzător adevărului prin inducerea unui răspuns, lista întrebărilor ce urmează a fi adresate pe parcursul bateriei de teste este atent analizată și acceptată de către subiect. În plus, singurele întrebări care ar putea aduce atingere demnității persoanei, ar putea fi reprezentate de cele legate de viața sexuală a acesteia, intimă, calitățile persoanele, acuzările tendențioase, dar acestea nu vor putea fi adresate. O excepție ar putea reprezenta suspiciunea implicării într-un caz de viol sau alte acte de agresiune sexuală, fapt ce ar conduce la adresarea unor întrebări ce au rolul de a conduce la aflarea adevărului, dar acestea ar putea fi întâlnite și în cazul procedurii audierii, confruntării, sau a altor proceduri expres consacrate de lege.

5. Concluzii

Pe parcursul acestei lucrări am încercat să analizăm principalele controverse privind tehnica poligraf, pornind de la clarificarea noțiunilor de ”probă” și prezentarea condițiilor cerute de legislația națională în acest domeniu, continuând cu sintetizarea modului de funcționare a aparatului poligraf și a etapelor unei asemenea testări, încheind cu problemele juridice privind admisibilitatea acestuia drept probă și efectul direct pe care l-ar avea asupra principiilor și drepturilor fundamentale.

Rememorând cele analizate, putem aprecia că, tehnica poligraf, deși o metodă ce a evoluat în decursul anilor, fiind o metodă științifică de detectare a comportamentului simulat, tot este imprecisă, deoarece se bazează pe cele mai schimbătoare aspecte ale omului, respectiv emoțiile.

Astfel, considerăm că aceasta poate reprezenta un punct de plecare, o modalitate de investigare ce trebuie să fie utilizată dintr-un punct incipient, furnizând informații prețioase, dar ar fi eronat să îi acordăm valoarea juridică a unei probe în înțelesul Codului de Procedură penală, deoarece se pot crea erori judiciare dificil de reparat, fiind la bază o tehnică ce se bazează pe subiectivism.

Pe baza celor prezentate, putem observa că această tehnică, din perspectiva unor doctrinari, ar aduce atingere și asupra prezumției de nevinovăție, în momentul refuzului persoanei de a fi supusă examinării, creând o falsă impresie de vinovăție atât în fața autorităților, cât și în fața opiniei publice.

Privind modul de funcționare, putem observa că tehnica poligraf, spre deosebire de alte tehnici precum hipnoza sau electroșocul, este una etică, ce nu încalcă principiul demnității umane sau liberei exprimări, subiectul analizat fiind conștient, liber să dispună de consimțământul sau și mai ales, dispunând de valorile psihice ce se bazează pe normalitate.

Asemeni fiecărei tehnici, există argumente pro și contra folosirii și rezultatelor pe care le-ar obține, existând chiar și o statistică din străinătate privind probabilitatea detectării vinovaților cu ajutorul tehnicii poligraf. Astfel, ar exista o probabilitate de 80-90% ca un vinovat să fie identificat cu ajutorul acestei tehnici, însă, privind reversul, 10-20% din persoanele nevinovate, dar detectate drept nesincere pot să ajungă să fie condamnate pentru o faptă pe care nu au comis-o.

Considerăm oportună o intervenție a legiuitorului pentru a putea clarifica divergențele existente în practică, introducând expres această tehnică printre cele permise din cadrul art. 97 CPP, fie exprimând faptul că aceasta ar fi interzisă de lege, până atunci tehnica poligraf, după părerea noastră, fiind utilizată doar în mod orientativ.

Bibliografie

I. Tratate și cursuri

1. Boroi A., Negrut G., Drept procesual penal. Ediția a III-a, Editura Hamangiu, București, 2017.

2. Butoi T., Stolojescu G., Ștefan C.-E., Analiza comportamentală în procesul penal. Compendiu universitar, Editura Pro Universitaria, București, 2014.

3. Doltu I., Drept procesual penal, Editura Fundației „Andrei Saguna”, Constanța, 2001.

4. Dongoroz V., Tanoviceanu I., Tratat de drept și procedură penală, vol. IV, Editura Curierul Judiciar, București.

5. Duțu O., Psihologie judiciară. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București, 2013.

6. Teodoroiu G., Moldovan L., Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979.

7. Udroiu M., Sinteze de Procedură Penală. Partea Generală, Editura C.H. Beck, București, 2020.

II. Monografii

1. Buș I., David D., Psihologie judiciară. Poligraf și hipnoză, ed. a II-a, Editura Tritonic, București, 2003.

2. Butoi T., Crimă sub lupa detectorului de minciuni. Investigația conduitelor simulate-tehnica „lie detector”- Studiu aplicativ de psihocriminalistică judiciară, Editura Press Mihaela S.R.L., București, 1997.

3. Butoi T., Butoi I.T., Detecția comportamentelor duplicitare(simulate), Editura Pro Universitaria, București, 2019.

4. Crișu A., Drept procesual penal. Partea generală, conform noului cod de procedură penală. Ediția a III-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2018.

5. Gordon N. J., Essentials of Polygraph Testing, Editura CRC Press, 2017.

6. Lăpăduși V., Țîru G., Detectorul de minciuni, Editura Little Star, București, 2008.

7. J. E., Red E. I., Truth and deception, The Williams and Wilkius Company, Boltimate, 1966.

8. Rus M., Bănariu M. G., Sandu M. L., Comportamentul simulat. O abordare interdisciplinară, Editura Pro Universitaria, București, 2016.

9. Tulbure A. S., Prezumția de vinovăție. Contribuții la integrarea europeană, Editura Red, Sibiu, 1996.

III. Articole și studii

1. Ghirdoveanu I.A., Hărăboiu F., „Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal”, https://www.juridice.ro/535174/probele-mijloacele-de-proba-si-procedeele-probatorii-in-procesul-penal.html .

2. Horvath F., The utility of control questions and the effects of two control question types in field polygraph techniques, Journal of Police and Administration, 1988.

3. Nester V., „Valoarea probatorie a testării cu aparatura poligraf în dreptul românesc și în alte state. Vulnerabilitățile testării”, https://www.juridice.ro/476635/valoarea-probatorie-a-testarii-cu-aparatura-poligraf-in-dreptul-romanesc-si-in-alte-state-vulnerabilitatile-testarii.html#_ftn8 .

4. Zakarias K., Benke K., „Demnitatea Umană în Jurisprudența instanțelor Constituționale din Germania, Ungaria și România”, https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/zakarias_benke.pdf .

IV. Jurisprudență

1. ÎCCJ, Secția Penală, Decizia nr.1894/2012, din 05.06.2012, https://legeaz.net/spete-penal-iccj-2012/decizia-1894-2012.

V. Resurse de internet

1. juridice.ro/

2. legeaz.net/

3. ccr.ro/

---