Admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a limitării dreptului inculpatului de a accesa recursul în casație pentru neaplicarea unei cauze de încetare a procesului penal

• Constituţia României: art. 146 lit. d)
• Constituţia României: art. 61 alin. (1)
• Legea nr. 227/2015: art. 452 alin. (1) lit. h)
• Legea nr. 47/1992: art. 2 alin. (3)
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (5)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. j)
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 426 alin. (1) lit. b)
• NCPP: art. 437 alin. (1) lit. c)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 440

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 113 din 27 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 395 alin. (5) din C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 396 alin. (10) teza a II a din C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10000 țigarete.În baza art. 67, art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.În baza art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.În baza art. 91 și 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probațiune Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului local al comunei Șofronea jud. Arad sau Consiliului local al orașului Curtici, jud. Arad, pe o perioadă de 60 zile.În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii din 11 iulie 2019.Totodată, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., s-a constatat reparat integral prin achitare prejudiciul cauzat părții civile Autoritatea Vamală Română – Direcția Regională Vamală Timișoara de către inculpatul A.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 702 din 8 octombrie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Însă, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru sesizarea instanței de contencios constituțional trebuie îndeplinite mai multe cerințe, și anume:

a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial sau de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Verificând, prin prisma acestor dispoziții legale, solicitarea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a constatat că aceasta nu întrunește cumulativ condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, deși excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces, respectiv de recurentul inculpat A., în fața unei instanțe judecătorești învestite, conform art. 440 din C. proc. pen., cu examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, pe care acesta a formulat-o împotriva deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și vizează un text de lege aflat în vigoare, respectiv, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită la condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, privind legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În acest sens, s-a avut în vedere stadiul procesual în care a fost invocată excepția, respectiv etapa admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate împotriva unei decizii a instanței de apel care s-a pronunțat asupra acțiunii penale exercitate în procesul penal. Definitoriu pentru această etapă procesuală premergătoare judecării pe fond a recursului în casație, potrivit art. 440 alin. (2) rap. la art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este verificarea din punct de vedere formal a corespondenței între cazurile de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (în speță recurentul A. și-a fundamentat cererea de recurs în casație pe cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen.), astfel încât calea extraordinară de atac ajunge să fie judecată exclusiv în limitele în care s-a constatat, în procedura de filtru, aparenta concordanță între cazurile de casare (expres și limitativ prevăzute de lege) și motivarea acestora.

Or, prin încheierea pronunțată în cauză la data de 10 octombrie 2023 Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație, apreciind că motivele invocate de recurent, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (lipsind elementul material al laturii obiective), pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., urmând ca verificarea acestora să se facă prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel.

În raport de această soluție, s-a constatat că sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., precum și pronunțarea unei eventuale decizii de către instanța de contencios constituțional în această materie, nu ar putea produce vreo consecință asupra admisibilității în principiu a cereri de recurs în casație formulate de recurentul A..

Cu alte cuvinte, s-a apreciat că forma de legiferare a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. nu are înrâurire directă asupra soluției ce se pronunță în cauză asupra admisibilității în principiu, în baza art. 440 din C. proc. pen.

Sub un alt aspect, raportat la argumentele prezentate de autorul excepție de neconstituționalitate, instanța a considerat că se urmărește un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, întrucât nu s-a formulat o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ci recurentul tinde la completarea și modificarea textului criticat în sensul dorit, prin completarea acestuia cu ipoteza în care instanța de apel nu a dispus încetarea procesului penal.

Modificarea sau completarea normei legale, reprezintă o atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În consecință, s-a constatat că este evident că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textului criticat pentru neconstituționalitate cu prevederile constituționale, ci este o încercare de a transfera, în mod artificial, competența exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, în sarcina instanței de contencios constituțional.

Împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2021.1, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 24 septembrie 2024.

În esență, petentul în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar în rejudecarea cauzei, să se constate că în mod nelegal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În mod nelegal se susține faptul că, în fapt nu a formulat o veritabilă excepție, ci s-a dorit prin excepția invocată completarea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Conform doctrinei, Curtea Constituțională este chemată să răspundă la întrebarea dacă o lege/ordonanță este sau nu este constituțională.

Din perspectiva exercitării propriu-zise a unei asemenea competențe atribuită Curții Constituționale, doctrina a identificat un criteriu de clasificare a deciziilor Curții Constituționale, și anume, „întinderea” sancțiunii de neconstituționalitate, în raport cu care se pot identifica două categorii de decizii, respectiv, decizii prin care se constată sau se declară neconformitatea totală a prevederilor legale supuse controlului cu dispozițiile Constituției și decizii prin care se constată sau se declară neconformitatea parțială a prevederilor legale supuse controlului Curții, în raport cu dispozițiile Constituției.

O analiză a practicii Curții Constituționale pune, însă, în evidență un nou criteriu de clasificare a deciziilor Curții, și anume „conduita”, comportamentul Curții în activitatea sa concretă de măsurare a constituționalității legilor. În raport cu acest criteriu, doctrina a identificat două categorii de decizii, și anume decizii simple sau extreme, prin care se constată, respectiv se declară constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii supuse controlului Curții și decizii intermediare sau interpretative, prin care, fără a se declara neconstituționalitatea Curtea atribuie normelor criticate o anumită semnificație, un sens care le-ar face compatibile cu Constituția, pe calea interpretării acelor norme și în considerarea motivelor arătate de Curte. Primele permit Curții Constituționale, sub masca unei interpretări, să completeze textul controlat pentru a-l face conform cu Constituția, motiv pentru care acestea se mai numesc și decizii aditive. A doua categorie de decizii dau posibilitatea Curții de a interzice o anume interpretare a legii, de multe ori aceasta fiind cea care rezultă în mod nemijlocit din text. Curtea decizând că legea este conformă cu Constituția doar dacă este interpretată cum vrea ea. A treia categorie de decizii sunt cele care obligă organele abilitate să execute/să aplice/legea, să facă această executare/aplicare a ei, într-un fel anumit, astfel actele de aplicare a legii și legea însăși devin neconstituționale.

S-a solicitat să se constate faptul că în jurisprudența Curții Constituționale se pot identifica numeroase decizii aditive prin care aceasta a completat în fapt textul controlat pentru a-1 face conform cu Constituția.

Examinând recursul declarat de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din această perspectivă, se constată că, în speță, recurentul petent A. a invocat în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., text de lege aflat în vigoare.

Totodată, se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior prin declararea ca neconstituționale a prevederilor legale invocate de recurentă.

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se constată, contrar raționamentului judecătorului de filtru, că, în cauză, este îndeplinită și cerința referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, fază procesuală vizată, în mod direct, de textul de lege criticat care nu presupune posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casație soluția instanței prin care nu s-a dispus încetarea procesului penal.

Așadar, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluționării etapei admisibilității în principiu a recursului în casație și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A..

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziții nu respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată de recurentul petent fiind întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Înalta Curte reține că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive prin care este soluționat fondul cauzei și are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.

O asemenea eroare gravă de drept o constituie greșita apreciere a instanței cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal. Atunci când instanța de apel, prin hotărâre definitivă, nu a dispus încetarea procesului penal, deși aceasta ar fi fost soluția legală, în prezența unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., ci a dispus condamnarea/amânarea aplicării pedepsei/renunțarea la aplicarea pedepsei, suntem, fără îndoială, în prezența unui viciu de nelegalitate al respectivei hotărâri.

Cu referire la acest aspect, chiar acceptând că inculpatul, în caz de condamnare ar avea la îndemână, pentru restabilirea legalității, în cazul în care erau incidente cazurile de încetare a procesului penal, calea extraordinară de atac a contestației în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), remediul pus la dispoziția inculpatului este asimetric și discriminatoriu, prin comparație cu remediul pus la dispoziția procurorului și a părții civile. Aceasta deoarece, inculpatul poate supune examinării pe calea contestației în anulare, o decizie definitivă, prin care nu s-a constatat în mod greșit incidența unei cauze de încetare a procesului penal, doar dacă instanța de apel nu a analizat ea însăși existența acestei cauze de încetare, pe când procurorul și partea civilă pot supune examinării pe calea recursului în casație, o decizie definitivă, prin care s-a constatat în mod greșit incidența unei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă instanța de apel, examinând anterior temeiurile de casare, nu s-a pronunțat asupra lor sau le-a respins.

În acest context este de subliniat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a dat o interpretare de principiu dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., stabilind imposibilitatea pentru instanța care soluționează contestația în anulare de a analiza cauza de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a examinat ea însăși incidența cazului de încetare.

Având în vedere aceste considerente apreciem că remediile puse la îndemâna procurorului, părții civile și inculpatului sunt asimetrice și discriminatorii, în ceea ce privește restabilirea legalității, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., cu consecința directă a încălcării egalității de arme – garanție a dreptului la un proces echitabil, precum și a încălcării liberului acces la justiție, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanța de apel a apreciat greșit asupra aplicării cazurilor de încetare a procesului penal.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, pe care o va desființa și rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționale a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., formulată de petentul A..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.