Admisibilitatea cererii de completare a unei hotărâri judecătoreşti. Omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând cererea de completare formulată de petenta A., Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.

Din interpretarea textului rezultă că cererea de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În speţă, petenta a solicitat completarea deciziei nr. 878 din 14 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin acordarea cheltuielilor de judecată pretinse în etapa procesuală a recursului, reprezentate de onorariu de avocat astfel cum rezultă din dovezile de plată ataşate la dosar.

Înalta Curte notează că prin această hotărâre s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Caransebeş prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş împotriva deciziei civile nr. 254 din 22 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii, s-a casat, în parte, decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel numai în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârii H.C.L. Caransebeş nr. 119/27.04.2012, cu păstrarea celorlalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Reţinând că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei în ce priveşte recursul reclamantei, în limitele indicate, instanţa apreciază că la acest moment procesual nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de aceasta în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, deci nu s-a tranşat asupra aspectului privind „partea care a pierdut procesul” în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, este de principiu, că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, cheltuielile de judecată urmează a fi evaluate de instanţa de rejudecare în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei în raport de soluţia pronunţată.

Faţă de cele ce preced, se va respinge cererea petentei, nefiind întrunite cerinţele pentru completarea hotărârii cu cheltuielile de judecată în coordonatele fixate de dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.