Actul administrativ care face obiectul cauzei. Actele ce nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ

• Constituţia României: art. 126 alin. (6)
• Constituţia României: art. 52
• Legea nr. 360/2002: art. 69 alin. (1) lit. e)
• Legea nr. 360/2002: art. 70
• Legea nr. 554/2004: art. 20
• Legea nr. 554/2004: art. 5
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 4
• NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10 septembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat:

– în principal, anularea Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 și a Normelor Metodologice aprobate prin acesta, privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau străinătate și modul de recuperare al acestora;

– în subsidiar, anularea în parte a Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, respectiv anularea art. 9 din acest act.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 661 din 3 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Criticile vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încadrate de recurentul-pârât în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere că acest motiv de casare privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Astfel, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, posibilitatea și limitele exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative fiind reglementată atât la art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituția României, cât și în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar actul administrativ care face obiectul cauzei nu se încadrează în actele ce nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ prevăzut la art. 5 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, criticile recurentului-pârât vizează în concret încălcarea și aplicarea greșită a legii de instanța de fond, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Criticile ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate.

Astfel, reclamantul A. a solicitat, în principal, anularea Ordinului M.A.I. nr. 1122/05.01.2006 de aprobare a Normelor Metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară sau străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, iar în subsidiar, anularea doar în parte a Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I. nr. 1122/05.01.2006, respectiv anularea art. 9 din acest act.

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 reglementează stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada efectuării cursurilor în țară și în străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate și a fost emis având în vedere dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cărora „Polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens”.

Înalta Curte amintește că legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenței sale, în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), „Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept”, iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce privește ordinele cu caracter normativ, dispozițiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

În dezacord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată, raportat la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, că Ordinul contestat nu încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, fiind adoptat în concordanță cu actele normative de nivel superior în baza și în executarea cărora a fost emis, nefiind încălcat art. 70 din Legea nr. 360/2002.

Totodată, nu se poate reține că prevederile Ordinul M.A.I. nr. 1122/05.01.2006 nu sunt accesibile, precise și previzibile sau completează art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, dând naștere unei incoerențe legislative și ambiguități în modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare.

Astfel, art. 9 din Ordinul contestat prevede că suma totală reprezentând cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării se calculează ținând seama de cele menționate la art. 5, 6, 7 și 8 și a următoarei formule: C1=Ch+Ce+Cc+Ct+Ca, unde C1 = total cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării pentru o persoană, Ch = Norma zilnică de hrană x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare din care s-au scăzut zilele de vacanță/concediu/permisii, Ce = Norma anuală de echipare: 365 x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare, C. civ. = Cheltuielile anuale pentru cazare: 365 Numărul elevilor/studenților x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare, Ct = cheltuielile cu documentele de transport dus-întors x Numărul vacanțelor/concediilor/permisiilor asigurate pe timpul școlarizării, Ca = suma reprezentând drepturile salariale.

La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea și echiparea, potrivit art. 5 din Ordin, se are în vedere valoarea financiară a normelor de hrănire și echipare în vigoare la data îndepărtării elevului/studentului ofițer din instituție de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public, iar art. 6 din Ordin prevede că la stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul cheltuielilor efectuate în acest scop de instituția de învățământ la data îndepărtării elevului/studentului ofițer din instituție de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public.

Instanța de recurs reține că prin aceste dispoziții se stabilește modalitatea de calcul a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării și nu se încalcă prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, care obligă la restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea, cheltuielile de întreținere avute în vedere fiind cheltuielile de hrănire, echipare, transport și pentru drepturile salariale, având în vedere că pregătirea include punerea la dispoziție a echipamentului, drepturile salariale, care se acordă pe întreaga durată a școlarizării, cheltuielile de cazare, efectuate pentru zilele calendaristice de școlarizare, cheltuielile de hrană, pentru zilele calendaristice de școlarizare din care se scad zilele de vacanță/concediu/permisii.

În acest context, instanța de control judiciar constată că în mod nelegal judecătorul fondului nu avut în vedere că modalitatea concretă de stabilire a cheltuielilor cu pregătirea poate face obiectul analizei de către instanța de judecată a legalității deciziei de imputare, prin determinarea cheltuielilor efectiv suportate de unitatea de învățământ pe parcursul școlarizării, iar în cauză, cercetarea actului administrativ a cărui anulare se solicită se efectuează exclusiv în raport de actele normative de nivel superior în baza și în executarea cărora a fost emis, iar nu prin raportare la situația de fapt particulară a reclamantului.

Totodată, trebuie avut în vedere că răspunderea materială este angajată în condițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, inclusiv a dispozițiilor art. 50, potrivit cărora evaluarea pagubelor se face, potrivit dispozițiilor legale, la data constatării acestora.

În consecință, aspectele invocate de reclamant prin care critică cuantumul sumei stabilite prin decizia de imputare și propune un alt calcul aferent cheltuielilor de școlarizare, privesc în mod direct modul de stabilire a sumei care i-a fost imputată intimatului-reclamant și vizează în realitate evaluarea pagubei, așadar fondul cauzei ce are ca obiect anularea deciziei de imputare, în cadrul căreia se poate contesta cuantumul cheltuielilor efectuate cu pregătirea reclamantului, stabilite în mod concret, neputând fi invocate și analizate în prezenta cauză.

Cu privire la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, reclamantul a invocat forma în vigoare a legii la data formulării acțiunii, însă se impune a fi avută în vedere forma incidentă la data emiterii Ordinului nr. 1122/2006, când erau în vigoare dispozițiile art. 10 din Legea nr. 24/2000, care prevedeau că, în vederea intrării lor în vigoare legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, ordonanțele și hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Acestea au fost modificate ulterior prin Legea nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 (art. 10 devenind art. 11 în urma republicării legii), în sensul că, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și a fost introdus și alin. (1)^1, care a prevăzut excepțiile de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, și actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.

Referitor la nepublicarea Ordinului în Monitorul Oficial al României, raportat la normele în vigoare la momentul emiterii acestui act administrativ, instanța de recurs reține că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în vigoare la data emiterii ordinului a cărui anulare se solicită, „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”, Ordinul nr. 1122/2006 fiind încadrat în categoria actelor exceptate de la obligația publicării lor.

Înalta Curte nu poate reține nici critica reclamantului privind încălcarea garanțiilor privind integritatea dreptului de proprietate, „bunul” fiind chiar suma de bani ce se reține prin decizia de imputare.

Astfel, răspunderea patrimonială în sarcina polițistului care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este atrasă în temeiul dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevede obligația de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului l-a încheiat în acest sens.

În acest sens, este de observat că prin Decizia nr. 37/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) și art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 08 martie 2010, Curtea Constituțională a reținut că „(…) restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a polițistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunță la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv. Pentru aceste motive, Curtea consideră că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.

Pentru toate acestea, în baza art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

Sursa informației: www.scj.ro.