Actualizarea pentru anul 2022 a numărului posturilor de notar public destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat (OMJ nr. 3.919/C/2022)

25 aug. 2022
Vizualizari: 540

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar
Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 3.919/C/2022 privind actualizarea, pentru anul 2022, a numărului posturilor de notar public destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat

(M. Of. nr. 830 din 24 august 2022)

În temeiul:

− art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

Având în vedere:

− Hotărârile Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nr. 67 din 11.06.2022, nr. 73 din 30.06.2022 și nr. 75 din 1.08.2022.

În conformitate cu:

− art. 21 alin. (2) și alin. (3) lit. b) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

− art. 31 lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

Numărul de 2.789 de posturi de notar public, dintre care 2.562 de posturi de notari publici în funcție, 43 de posturi de notari publici pentru care s-au emis ordine privind numirea în funcție ulterior promovării examenului de definitivat.

În M. Of. nr. 830 din 24 august 2022 s-a publicat Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 3.919/C/2022 privind actualizarea, pentru anul 2022, a numărului posturilor de notar public destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat.

Art. 1

Numărul de 2.789 de posturi de notar public, dintre care 2.562 de posturi de notari publici în funcție, 43 de posturi de notari publici pentru care s-au emis ordine privind numirea în funcție ulterior promovării examenului de definitivat și care sunt în derularea formalităților în vederea înregistrării în Registrul național de evidență a notarilor publici, 170 de posturi de notari publici suspendați din exercițiul funcției, 14 posturi vacante pentru anul 2022 destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorilor de la Curtea Constituțională, se actualizează, pentru anul 2022, cu 54 de posturi vacante destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat, potrivit anexelor nr. 1-16.

Art. 2

Posturile de notar public actualizate, pentru anul 2022, destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat sunt prevăzute în anexele nr. 1-15, întocmite pentru fiecare cameră a notarilor publici, și în anexa nr. 16, cuprinzând situația centralizată.

Art. 3

Anexele nr. 1-16*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

___

*) Anexele nr. 1-16 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, București.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. 4

Serviciul profesii juridice conexe și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin. Un exemplar al ordinului se comunică Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Actualizarea pentru anul 2022 a numărului posturilor de notar public destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat (OMJ nr. 3.919/C/2022) was last modified: august 25th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.