Acțiune în vederea constatării faptului că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul pârâtei se încadrează în grupa I de muncă, precum şi obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe în acest sens, cu cheltuieli de judecată

22 apr. 2024
Vizualizari: 177
  • C. muncii: art. 269 alin. (2)
  • NCPC: art. 1065
  • NCPC: art. 1072 alin. (1)
  • NCPC: art. 133 pct. 2
  • NCPC: art. 135

Prin acțiunea înregistrată la data de 07 februarie 2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca instanța să constate că activitatea desfășurată de el în cadrul pârâtei, în perioada 10.10.1972 – 16.11.1989, se încadrează în grupa I de muncă, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 693/LM/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de A., cu domiciliul în Ungaria, Budapesta și domiciliul ales la sediul secundar al avocatului C., în Oradea, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta B., cu sediul în Cluj Napoca, în favoarea Tribunalului București.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 208 din 28 ianuarie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă privește un conflict de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul acestor litigii aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Legea dialogului social nr. 62/2011, prin art. 210, statuează regula că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Această normă legală instituie, deci, un beneficiu în favoarea salariatului căruia i se permite să opteze între două instanțe deopotrivă competente.

Or, în cauză, la 07 februarie 2019, data de înregistrare a acțiunii, potrivit actelor dosarului, reclamantul nu avea domiciliul, reședința sau locul de muncă în România, raporturile de muncă cu pârâta încetaseră, litigiul privind doar activitatea desfășurată în cadrul societății pârâte în perioada 10.10.1972 – 16.11.1989 și nici nu s-a efectuat o alegere de competență teritorială a instanței de la sediul pârâtei, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, astfel încât textele legale anterior menționate nu își găsesc utilitatea în stabilirea competenței.

Reclamantul s-a adresat Tribunalului Bihor, respectiv instanței de la sediul procesual ales al reprezentantului său în proces, situat în România. O asemenea alegere nu putea privi decât comunicarea actelor de procedură pe parcursul procesului și nu putea fi luată în considerare în ce privește competența teritorială legată de „domiciliul” sau „reședința” reclamantului, în sensul art. 87 și 91 din C. civ., cum corect a reținut și prima instanță sesizată.

Instanțele aflate în conflict sesizează existența elementului de extraneitate al procesului declanșat împotriva angajatorului, determinat de lipsa unui domiciliu sau reședințe pe teritoriul României a reclamantului, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 1065 din Cartea a III-a a C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1072 alin. (1) din același cod.

Este de observat și că nu a format obiectul disputei soluționarea conflictului de muncă dedus judecății potrivit legii procesuale naționale.

Pe de altă parte, nu pot fi reținute argumentele Tribunalului București privind determinarea competenței teritoriale în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Regulamentul UE 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Secțiunea pentru materia conflictelor individuale de muncă.

Se observă că, urmare a faptului că reclamantul are domiciliul într-un alt stat membru al Uniunii Europene (Ungaria), competența internațională a instanțelor române decurge din prevederile art. 21 alin. (1) lit. a) ale acestui Regulament, potrivit cu care angajatorul poate fi chemat în judecată în fața instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat (societatea pârâtă are sediul în Cluj Napoca – România) și nu din prevederile art. 21 alin. (1) lit. b) par. ii) care privesc alternativ posibilitatea acționării în instanță a angajatorului „într-un alt stat membru”, respectiv „dacă angajatul nu își desfășoară sau nu și-a desfășurat în mod obișnuit activitatea pe teritoriul aceleiași țări, înaintea instanțelor de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta”.

În cauză, reclamantul și-a exercitat dreptul de opțiune pentru instanțele statului de „domiciliu” al angajatorului, noțiune ce include sediul din România, în virtutea dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. a) din Regulament, care reglementează doar competența internațională și nu pentru instanța de la locul desemnat de lit. b) a art. 21 alin. (1), ipoteză în care era reglementată și competența teritorială.

Prin urmare, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu avea nicio relevanță ultimul loc în care angajatul și-a desfășurat activitatea, din Oradea – Marghita, nefiind competent Tribunalul Bihor, ci urmau a fi aplicate criteriile determinate de C. proc. civ.

În atare situație, erau incidente dispozițiile art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ. care statuează că, dacă în aplicarea prevederilor alin. (1) ale acestui text, nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială procesuală proprii conflictelor de muncă, la secția specializată a Tribunalului București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Acțiune în vederea constatării faptului că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul pârâtei se încadrează în grupa I de muncă, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens, cu cheltuieli de judecată was last modified: aprilie 22nd, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.