Acord de cooperare în domeniul juridic între România și Qatar

22 oct. 2015
Vizualizari: 743

Despre

  • Consolidarea cooperării în domeniul juridic
  • Realizarea unui schimb mai eficient

Ministrul justiției, Robert Cazanciuc, a semnat miercuri, 21 octombrie 2015, împreună cu ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, Khalid Bin Mohammad Al Attiyah,Acordul  privind cooperarea în domeniul juridic între Ministerul Justiției al României și Ministerul Justiției al Statului Qatar”.

Prin acest Acord Părțile își propun realizarea unui schimb mai eficient de informații legislative, de experiență și bune practici între experți ai celor două țări, prin organizarea de vizite de documentare, de seminare și conferințe, precum și prin stabilirea de parteneriate, sub coordonarea unui Comitet comun format din reprezentanții celor două Ministere de Justiție.

Ministrul român al justiției a subliniat că acest prim instrument bilateral reconfirmă dorința celor două Părți pentru consolidarea cooperării în domeniul juridic și deschide perspectiva identificării celor mai bune mijloace și mecanisme de abordare a problemelor juridice de interes comun.

Este un acord de cooperare generală între România și Qatar. Practic, punem bazele unei relații instituționalizate. Noi avem relații bune cu Qatar. (…) O cooperare în fapt avem demult, o cooperare foarte bună, acum încercăm să facem una la nivel de instituții. Practic, o să constituim un comitet care va trece în revistă zone de cooperare în special în materie civilă, în materie penală se întâmplă deja”, a declarat Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres.

Evenimentul a avut loc în marja vizitei oficiale pe care ministrul afacerilor externe din Qatar a efectuat-o în România, la invitația ministrului român al afacerilor externe, domnul Bogdan Aurescu.

Sursa informației este comunicatul de presă publicat de Ministerul Justiției (www.just.ro).

Acord de cooperare în domeniul juridic între România și Qatar was last modified: octombrie 22nd, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: