Onestitatea se învață în familie și se dă mai departe

28 nov. 2015
Vizualizari: 1154
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Articol de Luiza Gireadă, preluat din cariereonline.ro.

Dan Ștefan a învățat din copilărie că munca aduce satisfacții și că trebuie să fii chibzuit. La 13-14 ani vindea cărți la o tonetă în Piatra Neamț, împreună cu fratele său, Marius, ca să-și ajute părinții proaspăt lansați în afaceri, după Revoluție. La 20 venea la București, la studii, și își găsea simultan, de lucru. După două mastere în Franța, se angaja la o firmă de consultanță în management, pentru care a lucrat câțiva ani, 16 ore pe zi. S-a întors în țară la 28 de ani pentru ca împreună cu fratele său să pună pe picioare o firmă care a devenit, în zece ani, lider pe piața sa și s-a extins în Ungaria. Peste toate, Dan Ștefan își face timp pentru a fi mentorul altor antreprenori aflați la început de drum și a-și ajuta angajații să se dezvolte.

„Onestitatea și integritatea sunt fundamentale pentru dezvoltarea companiei noastre./ Suntem o echipă. Respectul, bunul simț și zâmbetul sunt secretele noastre./ Evoluăm în fiecare zi”. Sunt afirmații pe care le găsesc afișate în sala de ședințe unde îl aștept pe Dan Ștefan pentru un interviu. Sunt înșirate, alături de alte câteva, sub titlul „Valorile companiei noastre”. Alături, tot înrămat, stă scris „Autonom este o companie de familie care gândește pe termen lung”. Altfel, sala de ședințe e austeră ca etica protestantă, dar prin pereții din sticlă vezi aproape toată incinta unde angajații Autonom Rent a Car negociază contracte cu clienții.

Familie, valori, echipă sunt cuvintele pe care le aud în mod repetat în timpul discuției. Susținute de exemple și argumente. Cu date și fapte. Uneori cu umor. Fapte: în zece ani Autonom Rent a Car a devenit lider de piață, s-a extins în Ungaria și a fost mereu pe profit. Cifre: în 2014, compania a avut o cifră de afaceri de 12,5 milioane de euro, iar în 2015 este estimată o creștere de 30%. Are 175 de angajați și o flotă de 2000 de mașini.


Dan Ștefan

Argumente: acționarii n-au luat niciun leu din dividende în cei zece ani, nu își plătesc oamenii de vânzări prin comision și vor să facă profit sharing în acest an. Adică să împartă o parte din profit, ce rămâne după scăderea investițiilor pentru dezvoltare, cu angajații care au o vechime mai mare de un an. Altfel, angajații care nu sunt onești, înșală sau mint sunt concediați. Alt exemplu: firma și-a făcut raport financiar de activitate din primul an de funcționare, deși nimeni nu-i cerea. Și o glumă primită ca răspuns la întrebarea referitoare la clienții rău-platnici: „Care e primul lucru pe care îl faci ca să ieși din groapă? Te oprești din săpat!”

Citește continuarea articolului pe Cariere Online.


* Articol preluat din cariereonline.ro.
Onestitatea se învață în familie și se dă mai departe was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: