Programul jud. EVELINA MIRELA OPRINA: „Independenţa este înainte de toate o problemă de caracter”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Candidat

Judecător dr. EVELINA MIRELA OPRINA

Despre

• judecător, Președinte Tribunalul Ilfov
• profesor universitar dr. la Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București
• director științific al Revistei Române de Executare Silită
• coordonator al Colecției „Noul Cod de procedură civilă”, editată de Editura Universul Juridic
• membru în Comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă
• membru în comisii de doctorat și în comisii de ocupare a posturilor didactice din învățământul superior

PROIECT

PRIVIND PRINCIPALELE OBIECTIVE URMĂRITE ÎN CAZUL ALEGERII CA MEMBRU AL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

INTRODUCERE

„Independența este înainte de toate o problemă de caracter”

(prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu)

Interpus între puterea judecătorească și puterea executivă, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției, fiind un organism independent, care se supune în activitatea sa numai legii, iar membrii săi răspund în fața judecătorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului [art. 133 alin. (1) din Constituția României, republicată; art. 1 din Legea nr. 317/2004].

Se poate observa, așadar, că principala garanție pe care Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să o asigure este aceea a independenței judecătorilor, principiu considerat a fi, alături de cel al imparțialității, o piatră de fundament a motivării și legitimității funcției judiciare în orice stat [Raportul Singhvi către Comisia Drepturilor Omului a O.N.U. din anul 1987, pct. 75; Principiile fundamentale referitoare la independența magistraturii adoptate la Milano, 1985; Declarația Universală a Drepturilor Omului; Constituția României, republicată, art. 124 alin. (3)].

În general, problema independenței se analizează sub două aspecte: funcțional și personal.

Independența funcțională presupune ca organele care judecă să fie adecvate acestei funcții și să nu aparțină executivului sau legislativului, iar instanțele să nu fie supuse ingerințelor din partea puterii legislative, executive sau chiar din partea părților. Constituția României, republicată reglementează aceste cerințe în art. 126 alin. (1) și (2) (“justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”; “competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”), dar și în art. 124 alin. (1) și (3) (“justiția se înfăptuiește în numele legii”; “judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”).

Independența funcțională nu este însă suficientă, fiind necesar să se asigure și o independență personală, a judecătorului. Astfel, această componentă a garanției independenței începe cu modul de recrutare și durata numirii și continuă cu corectivul inamovibilității, regimul incompatibilităților, colegialitatea, fixarea salariului judecătorului, cu libertatea de expresie și de asociere, dar și cu formarea profesională a judecătorilor care trebuie să fie realizată la un nivel superior și suficient de ridicat.

Așadar, misiunea și responsabilitatea Consiliului Superior al Magistraturii sunt decisive în asigurarea unei bune funcționări a sistemului judiciar în ansamblul său, de a fi atent și a feri judecătorii de orice imixtiune, indiferent de natura acesteia, în activitatea lor, de a se preocupa de cariera și statutul judecătorilor și, în egală măsură, de a transmite o imagine de seriozitate, implicare, rigurozitate și echilibru. Totodată, rolul Consiliului Superior al Magistraturii constă și în a veghea asupra modului în care judecătorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, cu competență și profesionalism, în vederea respectării legii, a drepturilor părților, dar și a normelor de etică profesională.

Prin prezentul proiect îmi propun să relev, grefat pe atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, principalele obiective pe care le voi urmări ca membru al acestui organism, organizate în funcție de atribuțiile reglementate de Constituția României și de Legea nr. 317/2004.

Astfel, Consiliului Superior al Magistraturii îi revin atribuții ce se circumscriu apărării judecătorilor împotriva oricăror acte ce le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea, avizarea proiectelor de acte normative, cariera judecătorilor, organizarea și funcționarea instanțelor, răspunderea disciplinară a judecătorilor.

OBIECTIVE

1. I. ASIGURAREA ȘI APĂRAREA INDEPENDENȚEI JUDECĂTORILOR

         Independența judecătorilor reprezintă un principiu constituțional, înscris în art. 126 și art. 124 din Constituția României, republicată, Consiliului Superior al Magistraturii revenindu-i îndatorirea de a urmări respectarea dispozițiilor legale ce garantează independența și inamovibilitatea judecătorilor.

Astfel, în condițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor.

Dispozițiile legale generale privind statutul judecătorilor prevăd că judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004], putând fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul lor și putând fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de lege [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 303/2004]. Totodată, orice persoană, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența judecătorilor [art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004].

Așadar, subsumat acestei prime atribuții analizate, principiul independenței judecătorului cunoaște mai multe forme practice de realizare, dintre care menționăm următoarele modalități de implicare a viitorului Consiliu Superior al Magistraturii:

1. 1. Realizarea unui sistem judiciar independent financiar, în acord cu prevederile art. 136 din Legea nr. 304/2004, prin gestionarea în concret a bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție în loc de Ministerul Justiției.

Am convingerea că administrarea bugetului instanțelor de către instanța supremă va fi de natură să contribuie la o mai eficientă utilizare a finanțelor și la aplicarea unor strategii coerente de cheltuire a banilor, cu orientarea acestora înspre obiective clare, precise și bine fundamentate, astfel încât să se poată și realiza măcar o mică parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar și care necesită finanțare.

În contextul actual, sistemul judiciar se confruntă cu o serioasă criză financiară, majoritatea demersurilor necesare bunei funcționări a instanțelor judecătorești fiind blocate la nivelul aparatului administrativ al ministerului, care, prin funcționarii săi, s-au dovedit de prea multe ori, neputincioși în a susține, dar mai ales a înțelege nevoile reale ale sistemului.

În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să sprijine celelalte puteri în vederea aducerii concrete la îndeplinire a acestei dispoziții legale și evitarea amânării intrării în vigoare a acestei măsuri pe considerente legate de lipsa de infrastructură a instanței supreme, generic vorbind.

2. 2. Cenzurarea rolului ministrului justiției în forma legitimării active cu privire la exercitarea acțiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârșite de un judecător.

Deși este adevărat că exercitarea acțiunii disciplinare de către ministrul justiției este condiționată de efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecția Judiciară (art. 47 din Legea nr. 317/2004), totuși, în calitate de titular al acțiunii disciplinare, ministrul justiției, după primirea rezultatului cercetării prealabile, poate exercita acțiunea disciplinară, prin sesizarea Secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Se impune din punctul meu de vedere, în conjunctura legislativă actuală, manifestarea unei preocupări speciale din partea Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, în instrumentarea cauzelor declanșate la sesizarea ministrului justiției, reprezentant al puterii executive, pentru evitarea săvârșirii unor ingerințe asupra independenței judecătorului.

3. 3. Asigurarea unui nivel ridicat de salarizare pentru judecători astfel încât acesta să fie adecvat cu starea, demnitatea și responsabilitatea funcției și acționarea în permanență înspre acest obiectiv.

Apreciez că judecătorii trebuie plătiți cu salarii mai mari decât alte categorii de funcționari, având în vedere că pentru magistrat s-a creat o sumă de incompatibilități. Societatea și legislația pretind atât de multe restricții judecătorilor încât aceștia trebuie să fie compensați cu tot ceea ce îi oprește să câștige doar prin munca de judecător.

Pe de altă parte, nu trebuie omis din vedere cantitatea și mai ales calitatea muncii pe care o depune judecătorul, dar și concepția generală a societății despre această funcție, unui judecător nefiindu-i îngăduit același mod de viață precum celorlalte persoane.

În fine, subsumat aceluiași obiectiv, consider că trebuie luată în considerare și seducția avocaturii, precum și alte tentații cărora judecătorul ar putea să le cadă pradă și care, în final, pot avea drept urmare abandonarea carierei de magistrat.

Conclusiv, un salariu corespunzător specificului activității desfășurate de judecători, cu eliminarea oricăror discriminări în rândul acelorași categorii de magistrați trebuie să reprezinte un obiectiv și pe viitor și o preocupare constantă a Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, trebuie înțeles că nevoia de siguranță financiară este de natură să contribuie la realizarea unei ambianțe favorabile independenței sistemului judiciar.

Este adevărat că, în contextul recentului act normativ, concretizat în O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, s-a încercat eliminarea nivelurilor diferite de salarizare pentru aceeași funcție. Cu toate acestea, rămâne de observat în ce măsură acest act normativ va răspunde dezideratelor urmărite, așteptărilor legitime ale magistraților și criteriilor de evaluare a muncii acestora, opiniile deja exprimate în mediul public fiind critice.

Așadar, rolul Consiliului Superior al Magistraturii este în continuare extrem de important pe acest palier, având obligația de a prezenta și explica atât publicului, cât și celorlalte puteri în stat (Executiv și Legislativ) în mod ritos, clar și argumentat complexitatea activității judecătorului, privațiunile de ordin legal specifice profesiei, suprasolicitarea neuropsihică la care este expus judecătorul, cu consecințe inevitabile asupra sănătății și vieții sale de familie.

Tot astfel, informațiile apărute în spațiul public ce prevestesc o modificare de substanță a condițiilor de pensionare constituie, de asemenea, o gravă atingere adusă independenței sistemului judiciar, fiind percepute de magistrați drept un instrument de presiune din partea puterii executive. Existența unui regim juridic aparte al pensionării magistraților se justifică în contextul statutului acestora, al responsabilității muncii lor și a necesității de asigurare a unui corp de magistrați, valoros, de elită cu consecința asigurării unui act de justiție de calitate.

Pledez, așadar, pentru menținerea statutului actual al judecătorilor, precum și al regimului de pensionare, astfel cum este reglementat de art. 82 din Legea nr. 303/2004 (posibilitatea beneficierii de pensie specială, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, însă cu o vechime de 25 de ani în funcția de judecător, dar și posibilitatea de a beneficia de aceeași pensie de serviciu la împlinirea vârstei de 60 de ani, dar cu o vechime în magistratură cuprinsă între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură).

Așadar, garantarea unei previzibilități și stabilități a statutului judecătorului inclusiv la nivel financiar este obligatorie, iar rolul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie unul asumat, implicat, constant și ferm.

4. 4. Diminuarea presiunii mediatice exercitată asupra judecătorilor prin criticile lansate în spațiul public prin mecanisme de conștientizare și cultivare a publicului asupra importanței respectării hotărârilor judecătorești, a riscurilor unei atare nesocotiri, a înfrânării pornirilor, pasiunilor și anumitor afinități ideologice.

Spațiul public trebuie să fie destinat unor manifestări obiective, clare și precise, iar rolul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să se situeze înspre realizarea unei comunicări profesioniste cu mass-media. Transmiterea și oferirea unor informații și explicații pertinente cu răbdare, profesionalism și echilibru vor fi de natură a construi în timp o imagine favorabilă sistemului judiciar.

Tot astfel, apreciez că este utilă crearea unei echipe în cadrul purtătorului de cuvânt care să manifeste reacții de răspuns prompte și apropiate de momentul criticilor, întrucât, astăzi, răspunsul este greoi și nu e de natură să șteargă impresia inițială.

Ceea ce trebuie înțeles este că justiția este un serviciu public și că publicul trebuie să fie informat astfel încât să poată să-și adapteze conduita în funcție de ceea ce corpul magistraturii transmite. Este de la sine înțeles că realizarea unui asemenea obiectiv nu este facilă, ea depinzând intrinsec și de valoarea oamenilor care alcătuiesc justiția. Aceasta este, însă, o analiză, pe care o voi face la un alt capitol. Am vrut doar să învederez interdependența dintre percepția publicului asupra sistemului judiciar și valoarea și calitatea oamenilor care îl alcătuiesc și importanța covârșitoare a Consiliului Superior al Magistraturii pe acest palier al independenței judecătorului.

1. II. AVIZAREA PROIECTELOR DE ACTE NORMATIVE

În condițiile art. 32 din Legea nr. 317/2004, în cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

În cazul în care legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depășirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului.

Iar art. 38 alin. (3) și (4) din același act normativ prevede că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești și avizează proiectele de regulamente și ordine care se aprobă de ministrul justiției, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, rolul Consiliului Superior al Magistraturii constă în implicarea cu seriozitate și acordarea unei atenții sporite acestei atribuții, extrem de importante, întrucât vizează elaborarea unor acte normative cu incidență asupra organizării și funcționării sistemului judiciar.

Punctele de vedere ori avizele negative trebuie temeinic fundamentate pentru a putea fi avute în vedere de legiuitor și pentru a se evita adoptarea unor acte normative păgubitoare pentru sistemul judiciar.

Totodată, adoptarea unui act normativ fără solicitarea punctului de vedere obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii sau cu ignorarea avizului negativ dat de acest organism se constituie într-o atingere adusă principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat [art. 1 alin. (4) din Constituția României, republicată], putând fi sesizată Curtea Constituțională în acest sens [art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale].

Spre exemplu, apreciez ca extrem de importantă implicarea viitorului Consiliu în adoptarea măsurilor de implementare a dispozițiilor procedurale privind judecata în camera de consiliu și derularea procedurii prealabile de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a celor vizând citarea și comunicarea actelor de procedură prin poșta electronică, dar și a celor vizând suportarea cheltuielilor efectuate de instanțe în condițiile art. 149 din Codul de procedură civilă ocazionate de obligația comunicării de către instanță a cererilor formulate de părți.

În ce privește prima categorie de reguli a căror intrare în vigoare este amânată până la data de 01 ianuarie 2017, se impune, din punctul meu de vedere, o analiză serioasă pentru ca punerea acestora în practică să fie viabilă. Ca teoretician al dreptului, consider că prevederile vizând judecata în camera de consiliu și efectuarea procedurii prealabile pentru calea de atac de către instanța a cărei hotărâre se atacă se circumscriu unui Cod de procedură civilă modern și european. Cu toate acestea, practica judiciară a relevat imposibilitatea punerii acestora în vigoare la acest moment datorită lipsei de personal (judecători și procurori), dar și a logisticii necesare, vocea aproape unanimă a sistemului judiciar pledând pentru abrogarea acestora. Este păcat că aceste dispoziții nu consonează la acest moment cu realitățile sistemului judiciar, iar, pe de altă parte, nici soluția amânării repetate a intrării în vigoare a acestor dispoziții legale nu pare a fi o variantă de urmat. Conclusiv, opinez că se impune o analiză aplicată a acestor prevederi, astfel încât, fără a sacrifica substanța lor, să se ia în considerare și necesitățile sistemului relevate de o eventuală intrare în vigoare a acestora.

Consider, de asemenea, deosebit de importantă consultarea judecătorilor și a instanțelor atunci când există proiecte care pot afecta în mod serios activitatea de judecată. Voi pleda pentru evitarea unor avize date în grabă, fără prealabila consultare a magistraților.

1. III. CARIERA JUDECĂTORILOR

         Principalele aspecte ce se circumscriu carierei judecătorilor vizează admiterea în magistratură, evaluarea și formarea profesională, delegarea, detașarea și transferul judecătorilor, promovarea în funcții de execuție și de conducere.

1. 1. În ceea ce privește admiterea în magistratură, atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii constau în:

– stabilirea, la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii, a numărului anual de cursanți ai Institutului Național al Magistraturii

– stabilirea tematicii pentru concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii

– numirea comisiei de admitere și a comisiei de elaborare a subiectelor pentru admiterea în Institutul Național al Magistraturii, în condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere în Institutul Național al Magistraturii

– numirea și revocarea directorului și directorilor adjuncți ai Institutului Național al Magistraturii, la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii

– desemnarea judecătorilor și procurorilor care vor face parte din Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii pe palierul admiterii în profesia de judecător este, din punctul meu de vedere, unul esențial, fiind necesar să se asigure, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii standarde de calitate și profesionalism pentru activitatea viitoare, să se accentueze latura practică a pregătirii viitorilor magistrați, dar și, foarte important, să se conștientizeze rolul și misiunea pe care judecătorul le are în societate, aceea de a soluționa conflictele ce-i sunt deduse spre analiză nu doar cu erudiție, ci și cu conștiință, echilibru, obiectivitate, răbdare și omenie.

Așadar, selectarea și recrutarea de resurse umane de calitate în interiorul sistemului judiciar trebuie să reprezinte una din preocupările constante și de perspectivă ale viitorului Consiliu Superior al Magistraturii pentru consolidarea profesiei și creșterea încrederii publicului în actul de justiție.

Consider că pot pune în slujba acestui deziderat atât experiența mea ca judecător, cât și experiența didactică, fiind, astfel, mai lesne pentru mine să decelez acele mecanisme care ar ajuta la îmbunătățirea semnificativă a modului de recrutare și de evitare a factorului subiectiv.

2. 2. Pe nivelul formării profesionale, Consiliul Superior al Magistraturii aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiție; aprobă programul de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor, la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii, precum și tematica activităților de formare profesională continuă, organizate de curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea;numește comisiile pentru evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii.

Necesitatea ca formarea judecătorilor să fie realizată la un nivel superior și suficient de ridicat se constituie într-o cerință legată de independență, întrucât numai un judecător bine pregătit profesional, cu o aplecare constantă înspre activitățile de studiu și cercetare poate constitui garanția unei autonomii profesionale, la adăpost de orice influență ori imixtiune exterioară.

În acest scop, implicarea Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie una serioasă și asumată și să ofere judecătorilor premisele necesare unei atare pregătiri profesionale.

În privința formării profesionale inițiale, cred că aceasta trebuie să fie planificată în funcție de nevoile practicii judiciare, prin accentuarea pregătirii pe materiile specifice judecății în primă instanță cu care viitorii judecători se vor confrunta în activitatea practică, dar și pe dobândirea unor tehnici de comunicare și de management al dosarului.

Consider, în același sens, că o mai facilă derulare a programelor de formare profesională continuă, mai ales a celor organizate la nivelul curților de apel poate fi realizată prin deplasarea formatorilor la sediul instanțelor, ceea ce va permite unui număr mult mai mare de judecători să participe la aceste cursuri de pregătire.

Și cum garanțiile de mai sus nu sunt suficiente prin ele însele, independența profesională a judecătorului trebuie dublată și de o independență interioară, față de propriile pasiuni, orgolii ori afinități, astfel încât și această componentă a independenței să se regăsească în programul de formare continuă a magistraților prin accentuarea pregătirii etice și deontologice.

În același context, apreciez că se impune și consolidarea relației cu celelalte profesii juridice, inclusiv prin intermediul formării profesionale, sens în care respectivele programe pot fi gândite inclusiv în varianta alocării de locuri pentru reprezentanții celorlalte profesii (avocați, executori judecătorești, consilieri juridici, practicieni în insolvență), ceea ce va facilita schimbul de opinii și conturarea unei practici unitare.

3. 3. Strâns legată de aspectul formării profesionale, evaluarea judecătorilor reprezintă o altă cerință a asigurării independenței, art. 39-42 din Legea nr. 303/2004 prevăzând că, pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.

Apreciez că modul de reglementare a actualului sistem de evaluare răspunde doar parțial nevoilor sistemului judiciar, sistem care, în plus, este deficitar și pe nivelul aplicării lui în mod obiectiv și coerent, îndepărtându-se, astfel, de scopul de îmbunătățire a activității individuale a judecătorului, dar și a instanței, în ansamblul său.

Din punctul meu de vedere, obținerea de către toți judecătorii a calificativului „foarte bine” nu satisface obiectivul urmărit de legiuitor, fiind, astfel, fără eficiență practică. Această situație se datorează în principal faptului că evaluarea este realizată de președintele instanței și de colegi ai judecătorului evaluat din cadrul aceleiași instanțe, iar din dorința de a nu se crea tensiuni în rândul colegilor, s-a adoptat în majoritatea instanțelor soluția de compromis de acordare a calificativului maxim pentru toți judecătorii evaluați, sacrificându-se obiectivul propus prin introducerea mecanismului de evaluare.

O soluție de îmbunătățire a sistemului actual de evaluare constă în deplasarea rolului de evaluator de la instanța la care funcționează judecătorul evaluat la comisia stabilită la instanța ierarhic superioară, eliminându-se, astfel, inconvenientele actuale și creându-se premisele pentru realizarea unei aprecieri obiective a rezultatelor activității celui evaluat.

Deși, la nivelul actualului Consiliu, a existat un efort de modificare a Regulamentului privind evaluarea, totuși această procedură a rămas captivă în aceeași paradigmă a formalismului, prea adesea neexistând nicio corespondență între performanța reală a judecătorului și calificativul acordat. Nu în ultimul rând, este de menționat modalitatea relativ greoaie de evaluare actuală, mai ales în instanțele mari, cu număr mare de judecători.

4. 4. Cu referire la delegarea, detașarea și transferul judecătorilor, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 dispune că judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul lor, și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege., iar, prin Hotărârea nr. 193/2006, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat regulamentul corespunzător.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens trebuie să fie orientat înspre satisfacerea rapidă, coerentă și echilibrată a nevoii de resurse umane resimțită la nivelul majorității instanțelor din țară.

Una din problemele practice cu care se confruntă instanțele, de toate gradele, însă, în special tribunalele, constă în lăsarea unor posturi de judecători neacoperite perioade considerabile de timp, ca efect al admiterii unor cereri de transfer la alte instanțe, fără a se adopta măsuri rapide, acolo unde este posibil, de ocupare imediată, eventual concomitent cu plecarea unui judecător, prin admiterea altei cereri de transfer ori de valorificare formulate în favoarea respectivei instanțe. Ceea ce trebuie să primeze este interesul bunei funcționări a instanțelor judecătorești, una dintre premise fiind ocuparea completă a schemelor de personal, știut fiind că orice post vacant este de natură să perturbe în mod serios activitatea unei instanțe. Și o atare abordare cu atât mai multă evidență se justifică la nivelul tribunalelor, cu cât acestea constituie, în prezent, instanțele cu ponderea cea mai mare de cauze, dar și cu cea mai complexă activitate, litigiile fiind judecate la acest nivel atât în primă instanță, cât și în apel și recurs (în materie civilă), în primă instanță și în contestații (în materie penală).

Ar fi util, în acest context, ca noul Consiliu să aibă în vedere elaborarea unei liste de instanțe mai puțin atractive, cu dificultăți de ocupare a schemelor de personal, în așa fel încât și colegii judecători care promovează la aceste instanțe să aibă cunoștință de la bun început că transferul de la o asemenea instanță se poate dovedi mai anevoios. Nu pledez pentru limitarea dreptului judecătorului de a se înscrie la concursul de promovare la o instanță unde consideră că are mai multe șanse, dar apreciez că, pe de altă parte, nu i se poate opune judecătorului faptul că instanța de unde solicită transferul se confruntă cu dificultăți de ocupare a schemelor în absența unei informări prealabile și transparente cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, apreciez că ar trebui avute în vedere în mod serios și obiectiv motivele personale invocate de judecători în cererile de transfer, prea adesea existând nemulțumiri între colegii judecători în legătură cu maniera pur subiectivă de admitere a unor cereri de transfer, în condițiile în care mai mulți colegi judecători solicită transferul de la/la aceeași instanță.

Tot astfel, apreciez că trebuie acordată atenție sporită modului în care se gestionează situația cererilor de detașare formulate de magistrații judecători înspre alte instituții/autorități naționale ori internaționale, în același context al urmăririi scopului bunei funcționări a instanțelor, fără, însă, a scăpa din vedere și necesitatea dezvoltării profesionale a fiecărui judecător solicitant, prin găsirea unor rezolvări punctuale care să nu fie sub nicio formă detrimentale instanței în ansamblul său. De asemenea, trebuie analizată și justificată experiența profesională a unui judecător pentru postul pentru care se solicită detașarea și dacă o asemenea măsură este benefică sistemului judiciar.

În contextul aceleiași discuții privind detașările, apreciez că promovarea în funcții de execuție trebuie să constituie un motiv de încetare de drept a detașării judecătorilor la alte instituții sau, cel puțin, menținerea acestei situații numai condiționat de obținerea avizului motivat din partea instanței la care a promovat respectivul judecător.

Mai cu seamă în contextul unei concurențe din ce în ce mai mari la concursurile de promovare în funcții de execuție, intenționez să am în vedere criticile vehemente aduse de judecători posibilității magistraților detașați de a participa la aceste concursuri, fiind dezavantajați, din start, judecătorii care funcționează la instanțe cu volum ridicat de activitate și cărora nu li se acordă, poate, concediu în vederea pregătirii acestui examen.

Așadar, o monitorizare atentă și implicată a Consiliului pe aceste aspecte, cu orientarea politicii acestuia înspre asigurarea unei mai mari stabilități a instanțelor, sub aspectul fluctuației de personal trebuie să reprezinte un obiectiv principal pentru membrii săi. Căci, o instabilitate pe acest nivel nu este de natură decât să conducă atât la o stare continuă de incertitudine în rândul colegilor cu privire la buna și normala desfășurare a activității respectivei instanțe pe viitor, cât și la dificila asigurare a unui nivel ridicat în privința calității actului de justiție, ca efect al frecventelor înlocuiri a componenței completelor de judecată.

5. Promovarea judecătorilor în funcții de execuție și de conducere trebuie analizată din dublă perspectivă, a satisfacerii necesităților sistemului judiciar, dar și a satisfacerii nevoilor individuale de evoluție a fiecărui judecător.

Astfel, de lege lata, pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul „foarte bine“ la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile minime de vechime prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004. Apreciez ca absolut necesară introducerea unei cerințe suplimentare ca respectivul judecător să fi funcționat efectiv la instanța intermediară o anumită perioadă de timp, o asemenea condiție fiind atât în avantajul instanței, care își poate asigura personalul necesar pentru buna funcționare, precum și timpul necesar pentru pregătirea recrutării resurselor necesare în ipoteza vacantării, cât și în avantajul respectivului magistrat, care trebuie să conștientizeze necesitatea unei solide pregătiri profesionale, care nu poate exista fără parcurgerea firească și efectivă a tuturor gradelor de jurisdicție prevăzute de lege în scopul acomodării și dezvoltării abilităților și atingerii maturității necesare pentru funcționarea la o instanță superioară, de control judiciar.

Sub acest aspect, apreciez că tribunalul, instanța cea mai complexă din punct de vedere al gradelor de jurisdicție în privința cărora are competență legală, este instanța la care se dezvoltă cel mai bine un judecător din punct de vedere profesional, ceea ce înseamnă că este absolut necesar ca fiecare magistrat să parcurgă cu convingere interioară acest nivel de jurisdicție dublată, însă, și de o reglementare legală. Este o cerință a colegilor judecători ce funcționează la tribunal, pe care o împărtășesc și pe care o voi susține ca membru al Consiliului, prin găsirea unor formule care să satisfacă și nevoia personală a judecătorului de realizare a unor proiecte paralele profesionale ori de familie, dar și necesitățile instanței la care funcționează, prin asigurarea unei stabilități a instanței, a posibilităților de previzionare clară a posibilelor momente de vacantare de posturi și finalmente a realizării unui act de justiție de calitate.

Consider, în același context, că se impune ca, în ipoteza promovării pe loc, judecătorul să nu poată fi ulterior transferat decât la instanța imediat superioară celei la care activează efectiv, unde să fie obligat să funcționeze o anumit perioadă de timp, iar nu direct la instanța al cărei grad l-a dobândit prin examen.

De luat în seamă și analizat în mod serios este și propunerea Ministerului Justiției de modificare a legilor justiției în sensul ca promovarea pe loc să se facă fără limită de locuri, cu obținerea unei note de minimum 7; de asemenea, cei care se înscriu la examenul de promovare efectivă, dar nu obțin funcția în sine, să poată face cerere de recunoaștere a gradului profesional (practic echivalând unei promovări pe loc), dacă au îndeplinit condițiile de promovare pe loc (nota 7 minimum). O astfel de măsură ar conduce și la o creștere a veniturilor magistraților, aspect important în contextul în care este firesc ca fiecare judecător să urmărească să acceadă și la un nivel superior de salarizare.

Apreciez, de asemenea, că se justifică reducerea formei de verificare teoretică la examenele de promovare în funcții de execuție și deplasarea accentului pe gradul de însușire a deprinderilor practice, a raționamentelor logice, a capacității judecătorului de a realiza analize comparative, corelații între diferitele instituții juridice, de a avea o imagine de ansamblu asupra unei anumite problematici și de a o încadra în ansamblul asociativ de dispoziții legale incidente.

Cunosc, legat de acest aspect, discuțiile purtate în jurul vechimii necesare pentru promovare, în special vizând recunoașterea sau nu pentru promovare a vechimii în calitate de auditor de justiție. Personal, opinez că se impune găsirea unei variante care să valorifice atât pregătirea solidă care se realizează prin intermediul INM, cât și experiența practică anterioară a magistraților intrați în profesie cu 5 ani vechime, trebuind valorizate ambele perspective, cu găsirea celei mai bune soluții pentru sistemul judiciar.

Sunt total de acord, pe de altă parte, că există o modalitate nedreaptă, în prezent, de promovare în funcții de execuție a judecătorilor în comparație cu maniera mult mai simplă de promovare a consilierilor juridici asimilați magistraților. Astfel, în ultimii ani, așa cum se cunoaște, au existat cazuri absurde, în care judecători care au obținut punctaj maxim nu au fost admiși (fiind un singur loc scos la concurs). Se ajunge, așadar, la situații total exagerate, din cauza numărului din ce în ce mai mic de locuri la examenul de promovare în funcții de execuție. Pe de altă parte, cu privire la consilierii juridici asimilați magistraților, se constată că aceștia promovează indiferent de numărul de locuri, în prezent singura condiție fiind aceea de a obține la examen nota minimă. Or, consider că judecătorii nu ar trebui discriminați în raport cu alte categorii profesionale, căci și judecătorilor ar trebui să li se recunoască dreptul la promovare. În maniera actuală, apreciez că dreptul la promovare ajunge să fie afectat în chiar substanța sa, astfel că sunt necesare serioase demersuri pentru corectarea acestei situații.

Privitor la funcțiile de conducere, apreciez că, în mare parte, acesta este corespunzător, existând, însă, și sub acest aspect anumite chestiuni ce pot fi îmbunătățite. Spre exemplu, consider că se impune acordarea unei atenții sporite evaluării activității anterioare a candidatului, a aptitudinilor manageriale și de comunicare, a percepției colectivului asupra candidatului, a însușirilor de caracter ale acestuia. La reînnoirea mandatului, opinez necesară conferirea unei ponderi sporite evaluării în concret a activității manageriale a candidatului din timpul primului mandat.

Cu referire la toate concursurile organizate de Consiliu, voi acționa pentru evitarea disfuncționalităților din ultimii ani în această privință (subiecte anulate, etc.). Consider că trebuie să existe o mai mare cenzură a Consiliului asupra activității INM și cred că, în calitate de judecător, dar și de cadru didactic, sunt în măsură să înțeleg foarte bine mecanismele ce trebuie corectate în vederea evitării solicitărilor de invalidare a concursurilor apărute la aproape fiecare concurs de promovare din ultimii ani.

1.  IV. ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA INSTANȚELOR

Organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, reglementată fiind de Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, constituie un pilon important al asigurării unui act de justiție de calitate.

De modul în care sunt organizate și conduse instanțele de judecată depinde în mare măsură asigurarea principiilor fundamentale ale procesului, accesul liber la justiție, independența judecătorilor, creșterea responsabilității acestora, asigurarea calității muncii judecătorilor prin măsuri care să asigure temeinica pregătire a cauzelor, motivarea hotărârilor judecătorești, redactarea acestora în interiorul termenelor legale, o practică judiciară unitară, etc. În acest sens, un rol important îl are implicarea Consiliului în avizarea unor acte normative, inclusiv regulamente cu incidență asupra sistemului judiciar în ansamblul său. Pe acest palier, cred că trebuie să se asigure prezența în Consiliu și a unor persoane cu anvergură profesională, care au un cuvânt de spus în privința strategiilor de urmat în privința remediilor judiciare legislative, care să aibă o anumită viziune atât practică, dar și o solidă baza teoretică.

Pe de altă parte, asigurarea resurselor materiale și umane pentru instanțele judecătorești reprezintă o altă piatră de fundament pentru normala desfășurare a activității judiciare. Un exemplu prea bine cunoscut relativ la lipsa de comunicare și coordonare între principalii factori implicați pe această chestiune este dat de modul defectuos de gestionare a problematicilor financiare și logistice generate de intrarea în vigoare a noilor coduri. Este foarte bine cunoscut faptul că necesitatea reașezării legislației primare în spațiul normativ nu a putut fi corelată cu măsuri concrete, practice de punere în aplicare, întregul efort presupus de aceste modificări istorice fiind suportat în principal de judecători, care, în ultimii ani, au traversat o perioadă extrem de dificilă, încărcată și obositoare, trebuind să facă față, chiar și în prezent, unei complexități de probleme juridice derivate din aplicarea concomitentă a mai multor coduri substanțiale și procesuale. Intrarea în vigoare a unor acte normative de o asemenea complexitate și importanță grefată pe aceeași structură organizatorică și fără o prealabilă pregătire a sistemului judiciar a condus la apariția unor dezechilibre vădite în rândul instanțelor de diferite grade de jurisdicție.

Astfel, în prezent, percepția generală a judecătorilor cu grad de tribunal este aceea a unei supraîncărcări și supraaglomerări de cauze, dacă e să luăm în considerare numai reașezarea normelor de competență în materie civilă, situație persistentă și fără perspective imediate de rezolvare, efortul pus pe umerii acestor instanțe fiind de multe ori supraomenesc.

Așadar, asigurarea unui suport uman, material și logistic necesar cerințelor trebuie să constituie un obiectiv al Consiliului Superior al Magistraturii, prin depășirea stării de acceptare senină ori chiar resemnare în fața unor situații dificile, cu impact asupra sistemului judiciar.

Din punctul meu de vedere, asigurarea resurselor umane și materiale corespunzătoare și echilibrate pentru instanțele de judecată este un obiectiv major al activității Consiliului Superior al Magistraturii, sens în care se impune a fi urmate două direcții în mod concomitent: (i) reechilibrarea schemelor de personal între instanțele de judecată, ceea ce nu presupune efort bugetar, întrucât această măsură de dimensionare corectă urmează a se face în chiar interiorul sistemului, în cadrul aceluiași buget deja aprobat, pe de o parte și (ii) conștientizarea Ministerului de Justiție înspre adoptarea unor măsuri de suplimentare a acestor scheme, pe de altă parte.

(i) Cu privire la primul aspect, gestionat direct de Consiliu, se impune găsirea unor soluții care să permită în mod efectiv deplasarea posturilor ce pot fi redistribuite de la o instanță la alta, fără a aduce atingere inamovibilității judecătorului ce ocupă în concret postul supus redistribuirii, însă cu corective temporare pentru instanța aflată în nevoie, astfel încât aceasta din urmă să beneficieze în mod practic și imediat de beneficiul recunoscut. Un mecanism aplicabil ar putea fi similar celui ce rezultă din aplicarea prevederilor art. 134¹ din Legea nr. 304/2004 ori alte asemenea ce pot asigura existența unui post susceptibil de ocupare efectivă la instanța aflată în nevoie.

De asemenea, o cooperare și comunicare mai bune și rapide cu Ministerul Justiției trebuie dezvoltată, reprezentanții acestui minister trebuind să înțeleagă că trebuie să abandoneze inerția și apatia ce a caracterizat acest minister în ultima vreme și să manifeste mai multă implicare în problemele de administrare a instanțelor.

Tocmai de aceea pledez și voi pleda pentru preluarea bugetului instanțelor de la Ministerul Justiției, căci adesea reprezentanții puterii politice nu par a înțelege nevoia de rapiditate în luarea unor măsuri ce interesează funcționarea instanțelor. Pe de altă parte, voi încuraja dialogul constant cu Ministerul Justiției astfel încât să existe o colaborare constructiv-utilă pentru instante, pana la preluarea bugetului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

(ii) Sub cel de-al doilea aspect, al necesității suplimentării schemelor actuale de personal, care presupune asigurarea finanțării din partea puterii executive, este important să se dezvolte, de asemenea, canale de comunicație deschise cu ministrul justiției, precum și cu ministrul finanțelor. Este adevărat că în acest scop este necesar să existe o stabilitate inclusiv la nivel politic, care să asigure prezența unui ministru al justiției implicat și asumat, însă, odată cu viitoarele alegeri parlamentare, se poate spera în realizarea unui asemenea deziderat.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii pe axul resurselor materiale trebuie să constea în identificarea nevoilor reale de asemenea resurse raportat la volumul de activitate, precum și la discutarea și negocierea acestora cu ceilalți parteneri implicați în luarea deciziilor.

Raportând aceste considerente la situația actuală a tribunalelor, apreciez că niciuna din cele două direcții nu au fost abordate de Consiliul Superior al Magistraturii cu maximă seriozitate și responsabilitate. Demersurile de reechilibrare a schemelor de judecători trenează de foarte mult timp, percepția judecătorilor fiind aceea de dezinteres și neimplicare față de una din cele mai spinoase probleme cu care se confruntă aceste instanțe. Acțiunile Consiliului au fost resimțite ca neserioase și iluzorii, de cele mai multe ori dezamăgitoare.

Nu sunt acțiuni facile, însă ele trebuie dezvoltate și numai un Consiliu cu reprezentanți implicați și care înțeleg în profunzime problemele sistemului judiciar pot pune în aplicare măsuri concrete în sensul unui management al resurselor umane coerent, echilibrat și în mod obligatoriu implicat.

Consider, totodată, că ar trebui să existe consultări reale ale instanțelor referitor la aceste măsuri, dar și creșterea rolului președinților curților de apel în ceea ce privește efortul de reechilibrare a schemelor, ca și de redesenare a hărții judiciare, prin rearondarea unor localități de la o instanță la alta în cadrul aceluiași județ.

Subliniez că voi acționa în vederea asigurării resurselor necesare pentru toate instanțele la care este necesar, pe criterii obiective.

Și în privința personalului auxiliar, se impune suplimentarea schemelor existente și organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor aferente coroborat cu creșterea numărului de locuri la Școala Națională de Grefieri, dar și cu crearea unui fond de rezervă pentru personalul auxiliar.

Alături de judecători, personalul auxiliar al instanțelor de judecată are rolul său bine definit, o activitate judiciară operativă și pozitivă neputând ființa în lipsa acestuia. De aceea, vulnerabilitățile privind volumul de activitate al instanțelor se răsfrâng implicit și asupra personalului auxiliar, iar măsurile de eficientizare a activității trebuie să poarte în mod obligatoriu și asupra acestei categorii de personal al instanțelor.

La acest punct menționez că, în opinia mea, noul Consiliu va trebui să se implice mai mult sub aspectul personalului auxiliar, evitând a lăsa Ministerului Justiției principala răspundere legată de această categorie de personal. Deși aspectul finanțării nu poate fi, deocamdată, modificat, consider că revine Consiliului atribuția de a evalua nevoile instanțelor, pentru a se evita situațiile de necorelare între numărul de judecători și numărul de grefieri de la o anume instanță. Si aici, apreciez că se impune creșterea rolului curților de apel în distribuirea posturilor de personal auxiliar, o implicare exagerată a Consiliului fiind, în opinia mea, în egală măsură greșită, ca și neimplicarea.

În contextul acestei discuții, apreciez oportun să relev un obiectiv pentru care voi milita și anume ca fiecare judecător să-și desfășoare activitatea în echipă cu doi grefieri, numai astfel putându-se realiza un act de justiție de calitate, sens în care voi întreprinde toate demersurile necesare pentru ca schemele de personal (judecători și personal auxiliar) să permită o asemenea așezare organizatorică la nivelul instanțelor.

Privitor la investițiile ce trebuie realizate în cadrul sistemului judiciar, apreciez absolut necesară realizarea unui plan privind infrastructura sistemului și care să constituie una dintre prioritățile viitorului Consiliu împreună cu Ministerul Justiției. Foarte multe sedii de instanțe sunt necorespunzătoare pentru desfășurarea activităților specifice, oferind imaginea unei justiții precare și sărăcăcioase, uneori locațiile constituind adevărate pericole pentru cei ce își desfășoară activitatea în interiorul lor, precum și pentru justițiabili. Stabilirea unor obiective clare, urmărirea îndeplinirii acestora trebuie să fie pe agenda membrilor Consiliului, fiind inacceptabil să nu se identifice resurse pentru rezolvarea în fiecare an a măcar unui număr minim de sedii de instanțe.

În scopul asigurării unei părți din resursele financiare necesare sistemului judiciar, apreciez că o soluție viabilă ar putea consta în instituirea pe cale legislativă a unui sistem (asemănător celui actual reglementat prin O.U.G. nr. 80/2013 în favoarea bugetelor locale) prin care o cotă parte din sumele încasate cu titlu de taxe judiciare de timbru, cheltuieli judiciare și amenzi judiciare să fie virate în bugetul ordonatorilor de credite din cadrul sistemului judiciar (curțile de apel și tribunale) care să poată fi utilizate pentru rezolvarea necesităților instanțelor. Nu vedem rațiunea pentru care asemenea sume să beneficieze bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale și să nu profite chiar sistemului judiciar, prin activitatea căruia sunt generate.

De asemenea, cred că ar trebui luată în considerare și o modalitate de regândire a instanțelor militare, al căror volum de activitate nu justifică alocarea de resurse materiale, logistice și umane distincte, fie prin constituirea în cadrul instanțelor de drept comun a unor complete specializate, în compunerea cărora să intre actualii judecători militari, aceștia urmând a prelua și din volumul de activitate al celorlalți colegi, fie prin alocarea acestor instanțe pe lângă instanțele de drept comun și atribuirea în competență și a unor cauze de competența instanțelor civile. Este important de înțeles că efortul depus pentru desfășurarea activității de judecată trebuie să fie aproximativ le fel din partea tuturor judecătorilor, în condițiile în care, în prezent, munca depusă este răsplătită identic indiferent de efortul depus.

O altă propunere de îmbunătățire a activității instanțelor vizează componenta statistică aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la criteriile de evaluare, în sensul de transfer al anumitor parametri specifici judecătorului, precum durata de soluționare a cauzelor și redactarea hotărârilor judecătorești cu depășirea termenului legal în sarcina acestuia și „despovărarea” instanței de acest criteriu de eficiență.

De asemenea, apreciez oportună realizarea unui analize statistice distincte pentru întocmirea raportului de eficiență în aplicația Statis a dosarelor în materia „falimente”, luând în considerare specificul acestei proceduri, de lungă durată, care afectează în mod negativ și distorsionează gradul real de eficiență al instanțelor.

În plus, consider că, pe aspectul funcției de conducere, se impune adoptarea unor măsuri necesare pentru eficientizarea activității pe plan administrativ a instanțelor și anume:

– înființarea managerului de instanță, care să fie responsabil în privința tuturor atribuțiilor administrative și economico-financiare și care să colaboreze cu președintele de instanță, acesta din urmă trebuind a fi degrevat de anumite atribuții care nu au niciun fel de tangență cu activitatea judiciară

– iar, până la realizarea acestui deziderat, apreciez necesară trecerea în competența managerului economic al instanței a tuturor atribuțiilor ce derivă din calitatea președintelui de instanță de ordonator de credite, atribuție complet străină acestuia din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate necesare pentru gestionarea corespunzătoare, dar, care, pe de altă parte, poartă o serioasă responsabilitate.

1. V. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A JUDECĂTORILOR

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor reprezintă o modalitate de sancționare a comportamentelor ce afectează bunul mers al activității instanțelor de judecată, Consiliul Superior al Magistraturii având atribuții importante pe acest palier, întrucât funcționează ca instanță disciplinară (art. 44-53 din lege).

Un judecător independent este în egală măsură un judecător responsabil și asumat, iar eventuala angajare a răspunderii sale disciplinare este necesară atunci când se constată derapaje în activitatea ori conduita acestuia.

Am criticat deja în prezentul proiect calitatea recunoscută de lege ministrului justiției de a fi titular al acțiunii disciplinare și apreciez necesară eliminarea pe viitor a acestei posibilități, întrucât este de natură să se constituie într-un mecanism de presiune asupra magistraților și de nesocotire a principiului separației puterilor în stat. În conformitate cu imperativele constituționale, numai Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul justiției, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu au drept de vot [art. 134 alin. (2) din Constituția României, republicată]. Or, de vreme ce legiuitorul constituant a statuat că ministrul justiției, nu are drept de vot în cadrul procedurilor și deciziilor din materie disciplinară, nu vedem rațiunea pentru care i s-a conferit legitimare activă în acțiunea disciplinară, în condițiile în care organismul specializat și special organizat pe acest palier este Inspecția Judiciară, alcătuit dintr-un corp de inspectori judiciari, recrutați pe bază de concurs, cu competențe în materie și care oferă garanția unei instrumentări corecte și echilibrate a sesizărilor și acțiunilor din oficiu pe linie disciplinară.

Consider că rolul Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, trebuie să fie unul echilibrat, obiectiv și prudent și să asigure pentru sistemul judiciar o garanție a protecției judecătorului față de eventualele tentative de presiune ori abuzuri, dar și a asigurării pentru justițiabili, pentru publicul larg a încrederii că judecătorii alcătuiesc un corp de elită, care nu tolerează și nu acceptă conduite neconforme cu rigoarea, exigența și responsabilitatea misiunii încredințate acestuia.

CONCLUZII

Problematica independenței sistemului judiciar, în toate componentele sale, continuă să preocupe și să frământe instituțiile statului și cele europene, dar și opinia publică.

Principalele puncte nevralgice ale sistemului judiciar (volumul mare de muncă al judecătorilor, insuficiența resurselor umane și materiale, instabilitatea și impredictibilitatea legislativă, practica neunitară, carențele în procesul de evaluare a judecătorilor, nerespectarea hotărârilor judecătorești, corupția, aspectele vizând integritatea sistemului judiciar, îngrijorările judecătorilor legate de sistemul de salarizare și regimul de pensionare) continuă să subziste și să-l vulnerabilizeze și șubrezească.

Rolul judecătorului în asigurarea echilibrului social și stabilității statului este de necontestat și de aceea este imperios necesar să se asigure un cadru adecvat de recunoaștere a acestuia și de funcționare într-o ambianță de normalitate.

În acest scop, pledez cu convingere pentru implementarea ori consolidarea unor măsuri, precum:

– trecerea efectivă a bugetului instanțelor în administrarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

– asigurarea unei finanțări corespunzătoare a sistemului judiciar

– redimensionarea substanțială a schemelor de personal, prin adaptarea acestora nevoilor concrete și specifice ale fiecărei instanțe ori suplimentarea acestora, atunci când prima măsură nu este eficace, inclusiv la nivelul personalului auxiliar, prin negocieri cu Ministerul Justiției, dar și prin implicarea asociațiilor profesionale

– asigurarea unui volum normal de activitate pentru judecători și echilibrat între instanțele de același grad

– degrevarea judecătorilor de atribuțiile administrative, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a aloca timp suficient în vederea studierii dosarelor și perfecționării profesionale

– suplimentarea posturilor din fondul de rezervă și constituirea unui fond de rezervă și pentru personalul auxiliar

– respectarea principiului specializării judecătorului, cu atât mai mult în contextul actual al diversificării cauzelor și sporirii complexității acestora, multiplicării și înnoirii legislației

– prelungirea termenului de motivare a hotărârilor judecătorești, astfel încât acestea să poată fi elaborate cu profesionalism și competență, având în vedere numărul extrem de mare de hotărâri ce revin fiecărui judecător în parte spre redactare

– consultarea reală a judecătorilor și implicarea serioasă în privința modificărilor legislative ce vizează activitatea judiciară

– asigurarea unei pregătiri profesionale ridicate a judecătorilor și personalului auxiliar, inclusiv sub aspectul comportamentului și al interacțiunii sociale, al eticii și deontologiei, al abilităților non-juridice, a efectuării de stagii de pregătire în barouri, parchete, alte instituții ori autorități, în scopul unei bune și complete cunoașteri și înțelegeri a activității celorlalte profesii

– creșterea numărului de grefieri selecționați la seminariile de formare profesională

– dezvoltarea dezbaterilor privind problemele de unificare a practicii judiciare, inclusiv prin consolidarea capacității Înaltei Curți de Casație și Justiție în îndeplinirea rolului său constituțional, prin aplicarea rapidă și coerentă a mecanismelor vizând recursul în interesul legii și sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și prin consolidarea dialogului între Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe pe această componentă

– creșterea rolului Inspecției Judiciare în stabilirea cauzelor care determină disfuncționalități în activitatea instanțelor de judecată

– implementarea unor practici deschise și transparente de comunicare cu mass-media, cu publicul în general

– asigurarea unei mai mari transparențe a Consiliului în adoptarea măsurilor și deciziilor specifice

– asigurarea unei mai bune comunicări cu cei pe care îi reprezintă

– o implicare activă în dezbaterile privitoare la sistemul judiciar și o bună colaborare cu asociațiile profesionale și cu adunările generale ale judecătorilor

– apelarea la metode de eficientizare a comunicării precum: derularea de campanii de informare și educare publică prin intermediul mijloacelor mass-media, elaborarea de declarații, comunicate de presă ori drepturi la replică, consolidarea comunicării cu celelalte profesii juridice (avocați, executori judecătorești, notari, mediatori, practicieni în insolvență)

– întărirea rolului purtătorului de cuvânt și perfecționarea activității Biroului de Informare Publică și Relații cu mass-media.

Așa cum am arătat și în debutul prezentului proiect, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției, iar nu conducătorul administrativ al puterii judecătorești. Prea adesea, în ultimii ani, Consiliul a fost perceput de judecători ca având atitudini dictatoriale și s-a îndepărtat de judecători. Cred că noului Consiliu îi revine sarcina deloc ușoară de a reface punțile între membrii aleși și judecători, astfel încât toți judecătorii să se simtă cu adevărat reprezentați.

Apreciez că este nevoie de mai multă transparență, că nu este cazul ca membrii Consiliului să se ascundă în spatele secretului votului, că nu trebuie evitată abordarea unor subiecte considerate poate delicate, dar care au stârnit, de-a lungul timpului, revolta magistraților, poate și fiindcă la nivelul CSM nu a părut să existe o reacție fermă.

Experiența dobândită, în primul rând ca judecător, dar și ca președinte de instanță, backgroundul meu profesional, structura mea interioară îmi conferă încrederea și certitudinea că voi acționa cu obiectivitate, deschidere, profesionalism, bună-credință și echilibru înspre reabilitatea imaginii justiției, deformate în ultima perioadă de timp de compromisuri dăunătoare, de sacrificarea valorilor și a exigenței, de promovarea intereselor personale.

Am funcționat în cadrul unei instanțe foarte mari – Tribunalul București – astfel că înțeleg specificul și nevoile unor astfel de instanțe, dificultățile cu care se confruntă, falia care se creează, uneori, între conducere și cei aflați în funcții de execuție. Pe de altă parte, am experiența de a conduce un tribunal nou înființat, de dimensiuni mult mai reduse sub aspectul schemei de personal, unde comunicarea este mai facilă, iar conducerea este, inevitabil, parte a colectivului, existând un dialog mult mai frecvent și constructiv. Consider că pot utiliza aceste abilități în cadrul Consiliului, căci niciunul dintre obiectivele pe care mi le propun nu pot fi realizate în afara creării unor majorități de voturi, CSM fiind, așa cum se cunoaște, un organ colegial.

Voi fi, așadar, un reprezentant al tuturor judecătorilor, corect, nepărtinitor, curajos, asumat și implicat.

Judecător dr. Evelina Mirela Oprina

      Președinte al Tribunalului Ilfov